- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Sâmbăta Morților 2025. În ce zi cade și ce tradiții și obiceiuri se respectă

17 Oct, 22:00 • Amarie Giorgiana
Sâmbăta Morților, cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă, este o zi dedicată pomenirii celor trecuți în veșnicie.
Sâmbăta Morților 2025. În ce zi cade și ce tradiții și obiceiuri se respectă

În 2025, Sâmbăta Morților, cunoscută și sub numele de Moșii de toamnă, va avea loc la data de 1 noiembrie 2025, dată care coincide cu praznicul Sfinților Cosma și Damian, cunoscuți drept „doctori fără de arginți”. Aceștia sunt cinstiți în fiecare an la începutul lunii, iar în acestă zi sunt pomeniți și cei trecuți la cele veșnice.

Citește și: Becali nu e mai presus de Dumnezeu, dar e mai presus de lege. Ridică ilegal o biserică într-o zonă protejată și susține că „pe terenul meu, fac ce vreau”

Cuvântul moși reprezintă strămoșii, părinții și rudele care s-au stins din viață, iar în tradiția ortodoxă, sâmbăta este considerată ziua potrivită pentru pomenire, întrucât amintește de moartea Mântuitorului și de Învierea Sa.

De-a lungul anului, Biserica Ortodoxă organizează mai multe zile de pomenire pentru cei trecuți în neființă:

  • Moșii de primăvară (în perioada de mucenici)
  • Moșii de vară (înainte de Rusalii)
  • Moșii de toamnă (prima săptămână din noiembrie)
  • Moșii de iarnă (înainte de Lăsatul secului de carne).

Tradiții și obiceiuri de Moșii de Toamnă

În ziua Moșilor de toamnă, credincioșii participă la slujbele speciale și oferă alimente de pomană, păstrând vie amintirea celor plecați. Pachetele variază în funcție de regiune, însă de obicei conțin nuci, struguri, pere și alte fructe de toamnă, plăcinte cu dovleac, colivă sau grâu fiert, dar și alte alimente pe care gospodinele încep să le pregătească cu câteva zile înainte, notează Kanal D.

În anumite zone, conform tradiției, se adaugă și un bănuț în mod simbolic în pachetele de pomană, acesta fiind considerat aducător de noroc atât pentru cel care îl dăruiește, cât și pentru cel care îl primește.

În același timp, de moșii de toamnă, credincioșii obișnuiesc să împartă mâncare gătită, adesea în vase de lut, iar uneori și o sticlă de vin din recolta nouă, din acel an. La cimitir, se curăță și se împodobesc mormintele cu flori și lumânări, un gest despre care se spune că aduce alinare și căldură celor adormiți.

În Banat, această sărbătoare mai este cunoscută sub denumirea de „luminație”, simbolizând lumina care călăuzește sufletele. Este recomandat ca în această zi să nu se desfășoare munci grele în gospodărie sau pe câmp, pentru a respecta liniștea spirituală.

Citește și: Maica stareță Thavoria a venit tocmai din Uganda pentru a se ruga la moaștele Sfintei Parascheva: „A făcut un miracol”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Italia: Referendumul național pentru reforma justiției este văzut ca un vot de încredere de facto asupra guvernului, iar sondajele sunt la egalitate
Italia: Referendumul național pentru reforma justiției este văzut ca un vot de încredere de facto ...
Nicușor Dan a avut la Bruxeless o discuție cu viceprim-ministra, Oana Gheorghiu, despre digitalizarea statului și reforma companiilor de stat
Nicușor Dan a avut la Bruxeless o discuție cu viceprim-ministra, Oana Gheorghiu, despre digitalizarea ...
Iranul amenință cu închiderea Strâmtorii Ormuz dacă sectorul său energetic este atacat
Iranul amenință cu închiderea Strâmtorii Ormuz dacă sectorul său energetic este atacat
MAE s-a autosesizat în cazul româncei care a încercat să intre într-o bază nucleară din Scoția
MAE s-a autosesizat în cazul româncei care a încercat să intre într-o bază nucleară din Scoția
Netanyahu cere sprijin internațional împotriva Iranului, după atacurile cu rachete din sudul Israelului
Netanyahu cere sprijin internațional împotriva Iranului, după atacurile cu rachete din sudul Israelului
Benzina și motorina aproape de pragul de 10 lei pe litru
Benzina și motorina aproape de pragul de 10 lei pe litru
Producția de gaze naturale a României scade ușor în ianuarie 2026, în timp ce importurile cresc peste 100%
Producția de gaze naturale a României scade ușor în ianuarie 2026, în timp ce importurile cresc ...
Bursa de Valori București (BVB) pierde peste 7 miliarde de lei în această săptămână, dar rulajul crește la 872 milioane lei
Bursa de Valori București (BVB) pierde peste 7 miliarde de lei în această săptămână, dar rulajul ...
BNR: Rata creditelor neperformante a coborât la 2,69%, la finele lunii decembrie 2025
BNR: Rata creditelor neperformante a coborât la 2,69%, la finele lunii decembrie 2025
BBC: Rachetele iraniene au rănit 160 de persoane în orașele din apropierea unui sit nuclear israelian
BBC: Rachetele iraniene au rănit 160 de persoane în orașele din apropierea unui sit nuclear israelian
Coridorul maritim al morții și cortina de rachete NATO din Letonia
Coridorul maritim al morții și cortina de rachete NATO din Letonia
Scrutin municipal în Franța, Turul 2. Primele estimări sunt așteptate în jurul orei 20:00
Scrutin municipal în Franța, Turul 2. Primele estimări sunt așteptate în jurul orei 20:00
Trump amenință că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Teheranul nu redeschide în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz
Trump amenință că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Teheranul nu redeschide în 48 ...