- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Sindicatele se unesc în lupta pentru menținerea sporurilor. Ședința este anunțată luni, 30 iunie

30 Jun, 10:07 • Bugiu ⁠Ana Maria
Tensiunile dintre sindicate și Guvern ating un nou punct critic, în contextul în care autoritățile anunță măsuri de austeritate care vizează reduceri de sporuri, prime și burse. În absența unui dialog real, liderii sindicali din toate domeniile bugetare își dau mâna pentru a declanșa o ofensivă comună, care ar putea culmina cu o grevă generală în toamnă.
Sindicatele se unesc în lupta pentru menținerea sporurilor. Ședința este anunțată luni, 30 iunie

Liderii sindicali acuză Guvernul de lipsă de transparență și dialog, reclamând că nu au fost consultați înainte ca planul de reducere a deficitului bugetar să fie făcut public. Luni are loc o primă ședință comună a tuturor federațiilor sindicale, indiferent de ramura profesională, în cadrul căreia s-a stabilit o poziție unitară împotriva ordonanței privind austeritatea.

În cadrul întâlnirii Consiliului Național de Dialog Social, reprezentanții sindicatelor au solicitat retragerea de pe ordinea de zi a articolului din proiectul de ordonanță de urgență care vizează plafonarea sau eliminarea primelor acordate personalului bugetar.

Te-ar mai putea interesa și: Sindicatele se unesc în lu Nicușor Dan a invitat la întrevederi, luni, reprezentanții sindicatelor: ”Guvernanții susțin măsuri care vor sărăci și mai mult lucrătorii”

pta pentru menținerea sporurilor. Ședința este anunțată luni, 30 iunie

Pe ordinea de zi a discuțiilor de astăzi se află organizarea de proteste sau chiar posibilitatea declanșării unei greve generale, prevăzută pentru luna septembrie. Sindicatele cer, totodată, ca orice măsură cu impact fiscal să fie dezbătută în prealabil într-un cadru instituțional, în cadrul Consiliului Național Tripartit, înainte de a fi adoptată.

Nemulțumirile din societate au început deja să se manifeste în stradă. Elevii și studenții, sprijiniți de părinți, au organizat un protest în Piața Victoriei, exprimându-și indignarea față de intenția Guvernului de a reduce fondul de burse. În învățământul preuniversitar, modificările anunțate prevăd ca doar 15% dintre elevii unei clase să poată primi burse de merit, cu condiția să aibă media peste 9, comparativ cu procentul actual de 30%, acordat fără criterii academice riguroase.

La rândul său, președintele Nicușor Dan a atras atenția, în urma participării sale la Consiliul European de la Bruxelles, că sistemul actual de acordare a burselor din România este unic în Europa. Acesta a declarat că este profund inechitabil ca fondurile financiare distribuite pe un criteriu pur numeric să fie considerate recompense pentru merite reale.

Te-ar mai putea interesa și: Sindicatele declanșează un protest masiv împotriva reformei controversate a Romsilva

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu