- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Unde călătoresc românii de Paște. Diaspora revine acasă, iar cei din țară optează pentru destinații europene

11 Apr, 13:12 • Andrei Alina
România se menține și anul acesta în topul destinațiilor către care se va zbura de Paște, semn că diaspora revine acasă de sărbători. Prețul mediu al unui bilet de avion dus-întors în perioada vacanței de Paște a fost de 246 de euro. Românii au profitat de mini-vacanța de Paște și pentru a călători în afara țării. Destinațiile europene rămân preferatele românilor pentru această perioadă.
Unde călătoresc românii de Paște. Diaspora revine acasă, iar cei din țară optează pentru destinații europene

Paștele rămâne în continuare o perioadă aglomerată pentru călătorii, mulți români plecați în străinătate aleg să se întoarcă acasă, potrivit celui mai recent studiu Vola.ro. Pe de o parte, analiza asupra călătoriilor de Paște arată dorința de a veni în țară a românilor din diaspora, care intenționează să petreacă la destinație între una și două săptămâni, și pe de altă parte, arată tendința românilor de a descoperi destinații noi și atipice.

Cu toate că destinațiile clasice din Europa rămân în continuare populare, orașe precum Baku, Belgrad și Stockholm, reflectă deschiderea românilor față de noi destinații.

Românii din diaspora revin acasă de Paște. București, Iași și Cluj-Napoca sunt aeroporturile preferate pentru zborurile spre România

Ca în fiecare an, mii de români din diaspora revin în țară pentru a-și petrece sărbătorile pascale alături de familie. Conform datelor Vola, 64% dintre rezervări au fost făcute pentru o singură persoană și cele mai multe bilete au avut ca destinație România, ceea ce confirmă că mulți români care locuiesc în străinătate aleg să revină acasă de Paște. În topul orașelor spre care aceștia vor zbura se regăsesc București, Iași și Cluj-Napoca.

În paralel, românii din țară au considerat că această mini-vacanță este o oportunitate perfectă pentru o călătorie în afara țării. Și în acest an apetitul pentru călătoriile externe a rămas ridicat, iar zborurile către orașele din Europa s-au bucurat de o cerere substanțială. Orașe precum Bruxelles, Paris, Milano, Londra sau Roma se află și anul acesta în topul preferințelor românilor pentru vacanța de Paște.

O noutate față de anii anteriori este interesul crescut pentru orașe atipice, precum Baku, Belgrad, Kos, Stockholm, Perugia, un semn că preferințele de călătorie ale românilor devin tot mai variate. De asemenea, în 2025 s-au remarcat și alte destinații noi în topul căutărilor, precum Abu Dhabi, Istanbul sau Tel Aviv. Turcia a atras atenția călătorilor în mod special, mai ales că în curând se va împlini un an de când a devenit accesibilă românilor doar cu cartea de identitate.

Prețul rămâne principalul criteriu în alegerea vacanțelor: zborurile low-cost, opțiunea preferată pentru escapadele de Paște

Anul acesta, în perioada Paștelui, prețul mediu al unui bilet de avion dus-întors a fost de 246 de euro, în creștere cu 14% față de 2024, iar valoarea medie a unei rezervări s-a ridicat la 326 de euro.

Cel mai ieftin bilet vândut a fost de 51 de euro, pe ruta Bacău – Roma, iar cel mai scump bilet pentru plecările din România a ajuns la 712 de euro, pe ruta București – Lisabona. În ceea ce privește sosirile în România, cel mai ieftin bilet a fost de 99 de euro, pe ruta Atena – București.

Românii care au ales să petreacă Paștele în afara țării s-au organizat din timp, astfel au ales să-și rezerve zborurile încă de la începutul lunii martie, pentru a profita din plin de mini-vacanța din perioada joi–luni. Cei mai mulți români și-au rezervat biletele de avion cu o lună  înainte de plecare, iar 30% dintre rezervări au fost făcute cu 2-3 luni în avans.

Totodată, majoritatea românilor au ales opțiunile de zbor accesibile, 67% dintre pasageri au optat  pentru companiile low-cost, precum Wizz Air sau Ryanair. În schimb, 18% dintre români au preferat zborurile combinate, iar 14% au ales companiile de linie, precum Tarom sau Lufthansa.

 

Vacanțele școlare din Europa au convins românii din diaspora să petreacă mai mult timp acasă de Paște

Durata medie de ședere a vacanței de Paște este de aproximativ 10 zile, marcând o creștere față de anul trecut, când media era de 8 zile. Acest lucru sugerează o tendință a românilor de a petrece mai mult timp alături de familie sau de a opta pentru vacanțele mai lungi, în locul city-break-urilor.

Mai mult, țările cu comunități mari de români, precum Marea Britanie, Spania, Franța și Italia, au vacanțe școlare în a doua sau a treia săptămână a lunii Aprilie, iar acest lucru a contribuit la prelungirea perioadei de ședere  în țară față de anii anteriori, când Paștele Catolic nu coincidea cu cel Ortodox.

Pe de altă parte , în ciuda sejururile mai lungi din acest an, se observă o preocupare din ce în ce mai mare pentru optimizarea costurilor. Opțiunea de adăugare a bagajului de cală a scăzut cu 41% față de anul trecut, iar serviciul Priority a înregistrat o scădere de 22%. În schimb, 8% dintre românii au ales opțiunea de locuri alăturate, acest serviciu înregistrând o creștere de 23% în comparație cu anul 2024.

 

 

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Zi decisivă pentru Guvernul Ilie Bolojan: Parlamentul votează moțiunea de cenzură
Zi decisivă pentru Guvernul Ilie Bolojan: Parlamentul votează moțiunea de cenzură
Politico: Zelenski sugerează că dronele ucrainene ar putea amenința parada de Ziua Victoriei a președintelui Putin
Politico: Zelenski sugerează că dronele ucrainene ar putea amenința parada de Ziua Victoriei a președintelui ...
Nicușor Dan: Vreau să-i asigur pe români că țara va continua să păstreze traiectoria occidentală, statul va continua să funcționeze
Nicușor Dan: Vreau să-i asigur pe români că țara va continua să păstreze traiectoria occidentală, ...
La Gazzetta dello Sport: Antrenorul român Chivu părea o alegere de ultim moment, dar a reușit să devină lider
La Gazzetta dello Sport: Antrenorul român Chivu părea o alegere de ultim moment, dar a reușit să ...
Parlamentarii PSD se reunesc într-o ultimă ședință înainte de moțiune
Parlamentarii PSD se reunesc într-o ultimă ședință înainte de moțiune
Leul se depreciază accelerat: euro urcă la un nou maxim istoric de 5,1998 lei
Leul se depreciază accelerat: euro urcă la un nou maxim istoric de 5,1998 lei
Rezervele valutare ale BNR scad cu peste 2 mld. euro în aprilie, la 64,8 mld. euro; rezervele internaționale coboară la 78 mld. euro
Rezervele valutare ale BNR scad cu peste 2 mld. euro în aprilie, la 64,8 mld. euro; rezervele internaționale ...
Nicușor Dan la Erevan: Creșterea rezilienței energetice este o prioritate de maximă importanță
Nicușor Dan la Erevan: Creșterea rezilienței energetice este o prioritate de maximă importanță
8 ținute elegante cu pantaloni scurți de damă
8 ținute elegante cu pantaloni scurți de damă
Olanda își menține poziția de principal investitor străin în România, cu aproximativ 20% din investițiile directe, echivalentul a peste 25 miliarde de euro
Olanda își menține poziția de principal investitor străin în România, cu aproximativ 20% din investițiile ...
BVB a deschis ședința de luni în scădere, pe majoritatea indicilor. Rulaj de 11,4 milioane lei după prima jumătate de oră
BVB a deschis ședința de luni în scădere, pe majoritatea indicilor. Rulaj de 11,4 milioane lei după ...
Renault Group – reducere de 30% la acțiuni și titluri gratuite pentru angajați în 2026
Renault Group – reducere de 30% la acțiuni și titluri gratuite pentru angajați în 2026
Ce trebuie să știe pacienții despre implantul dentar Fast & Fixed la Dental Premier București?
Ce trebuie să știe pacienții despre implantul dentar Fast & Fixed la Dental Premier București?
Trump lansează „Project Freedom”: SUA vor escorta navele neutre în afara Strâmtorii Ormuz
Trump lansează „Project Freedom”: SUA vor escorta navele neutre în afara Strâmtorii Ormuz
Ciprian Ciucu: lipsesc 5–10 voturi pentru respingerea moțiunii de cenzură
Ciprian Ciucu: lipsesc 5–10 voturi pentru respingerea moțiunii de cenzură