- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Budapesta, un Babel turistic, decorat cu insemnele inghetului imobiliar: \”de vanzare\” si \”de inchiriat\” (Foto-Galerie)

22 Jun, 13:40 • cristina.mihai
Spaniola, engleza, romana, greaca sau germana sunt doar cateva dintre limbile care se impletesc in zonele "cotropite" de turistii din Budapesta. Din cand in cand mai auzi si maghiara, insa aproape imediat cuvintele localnicilor sunt acoperite de cate un ghid care explica grupurilor istoria locurilor. Totusi, limba maghiara ramane vie in ochii vizitatorilor: Elado (de vanzare-n.r.) si Kiado (de inchiriat-n.r.) apar aproape la fiecare pas pe vitrinele sau cladirile de birouri din oras.
Budapesta, un Babel turistic, decorat cu insemnele inghetului imobiliar: \de vanzare\ si \de inchiriat\ (Foto-Galerie)

„Fiecare a cincea casa din zonele limitrofe Budapestei este acum de vanzare”, spune Ildiko, actrita si ghid turistic in Budapesta. Pana sa ajungi insa in zonele de case, exclusiviste, in oras vezi o suita de magazine cu lacatul pus si surprinzator de multe cladiri de birouri noi care inca isi asteapta chiriasii.
[gallery:101]
In imobiliare lucrurile stau pe loc de un an si jumatate, iar reminiscentele fostului comert infloritor se vad in vitrinele inca „nedebarasate”, unde au ramas prafuiti pantofi sau candelabre.

Sunt insa si artere comerciale unde nu poti arunca un ac, iar magazinele sunt pline de potentiali cumparatori. Pe Vaci Utca, cea mai lunga artera pietonala din oras si „inima” vietii de noapte din capitala Ungariei, magazinele sunt pline de turisti care nu se sfiiesc sa isi cheltuie banii, mai ales ca daca raman fara moneda locala, gasesc aproape la fiecare colt de strada cate un exchange.

In fata marilor branduri internationale din centrul Budapestei stau din loc in loc si micii comercianti de suveniruri. Preturile sunt insa aproape duble fata de cele din Szentendre, un mic orasel de langa Budapesta. Acesta este denumit si orasul artistilor pentru ca in perioada interbelica aici veneau sa lucreze artistii plastici maghiari. Este un spatiu boem, in care insa ramane predominant comertul. Oraselul este vizitat in general de unii din turistii din Budapesta, insa fluxul de vizitatori este mult redus, fata de cel din Capitala.

Chiar daca in Budapesta sunt prezenti mii de vizitatori, unitatile hoteliere din oras nu vad un an mai bun in ceea ce priveste incasarile. Reprezentantii hotelului Astoria (de 4 stele) spun ca desi piata turistica a fost ceva mai buna in acest an, hotelierii au redus tarifele cu procente cuprinse intre 10 si 30% fata de anul trecut, asa ca veniturile unitatilor de cazare nu vor creste.

Mai mult, reprezentantii Astoria afirma ca in perioada aprilie-august anul acesta se vor mai adauga inca 830 de noi camere de hotel in oras, asa ca va fi o competitie si mai mare. Capacitatea de cazare din Budapesta este de aproape 50.000 de camere.

Cei mai multi turisti vin din Germania sau Marea Britanie, insa orasul este vizitat si de persoane care provin din tari unde criza abia acum pare ca se simte din ce in ce mai mult, cum ar fi Grecia.

Intrebat de DailyBusiness.ro cum de a plecat in vacanta in aceasta perioada, Chris, un turist grec, spune ca „doar orasele mari au fost afectate de criza. Noi (aratand spre un grup de circa 15 persoane – n.r.), in mediul rural traim la fel de bine si acum, dar ce sa faci daca toti au vrut sa plece de la tara ca sa lucreze in oras, in poluare”. Totusi, parca spiritul intotdeauna pregatit de petrecere al grecilor pare un pic posomorat de ceea ce se petrece in Atena.

Pentru turistii din Romania, Budapesta face parte dintr-un al doilea val de orase de vizitat, dupa Barcelona, Roma, Paris sau Viena.

Totusi, in marea de vizitatori straini ai orasului mai auzi si cate un cuvant in romana. Ruxandra si Alex au venit doar pentru cateva ore in Budapesta, oras prin care au trecut in drumul de intoarcere spre Romania. „Ne place foarte mult arhitectura. Nu avem timp decat sa vizitam centrul, pentru ca acum ne intoarcem in tara”, spune Ruxandra. Ea nu s-a aratat deranjata de lucrarile de reabilitare ale unor cladiri sau de lucrarile la sosea.

Pentru anul acesta, oficialii Accent Travel, una dintre principalele firme de turism din Romania, se asteapta ca numarul turistilor romani care merg exclusiv in Budapesta sa scada pana in jurul a 80.000 de persoane, fata de circa 100.000 in anii trecuti. „Discutam de turistii care pleaca prin agentie. In vestul tarii sunt foarte multe persoane care pleaca pe cont propriu”, spune Georgeta Ioanid, directorul de vanzari al agentiei de turism.

Cine sunt turistii romani care viziteaza Budapesta

„Companiile din Romania nu au renuntat complet la incentivare (includerea de sejururi in pachetul salarial – n.r.), dar spre deosebire de anii trecuti, in loc de destinatii exotice, aleg city-break-uri pentru vacantele angajatilor”, a precizat directoarea Accent.

„A crescut si cererea de city-break (vacanta scurta intr-un oras – n.r.), pe de o parte si ca urmare a situatiei economice, dar si pentru ca multi din turistii romani care isi cumparau pachete pe litoral in anii trecuti, acum vor sa mai vada si altceva”, a mai spus Georgeta Ioanid.

Budapesta este inclusa si in circuitele europene ale turistilor romani. „In Budapesta vin circa 480.000 de turisti romani, dintre care 160.000 prin noi. Anul trecut turismul din Budapesta a scazut cu 15%, in Romania scaderea a inceput sa se simta abia din toamna. Acum ramane de vazut ce anume se va intampla anul acesta. Suntem abia la inceput de sezon”, spune Stefan Horvath, directorul agentiei de turism Imola Tours din Ungaria, companie partenera pentru mai multi turoperatori romani, printre care Accent Travel, Christian Tour sau Prestige Tours.

Despre turistii romani care vin special in Budapesta, Horvath spune: „Timp de 10 ani le-am oferit turistilor care plecau de aici in circuite prin Europa cate un tur de oras gratuit, ca sa-i obisnuim sa ramana si aici”.

Un sfarsit de saptamana in Budapesta incepe de la 30 de euro de persoana 2 nopti pentru cazare la 3 stele, de obicei in pensiuni, in timp ce la hotelurile de 4-5 stele pretul unui pachet cu cazare 2 nopti incepe de la 50 euro si poate ajunge la 150 euro. Pentru un pachet turistic cu cazare de 6-7 nopti, preturile sunt in jurul a 500 de euro de persoana.

In general, hotelurile din Budapesta au majoritar turisti de business, insa ponderea este mult mai redusa decat in Romania. Spre exemplu, in hotelul Ramada Resort, circa 70% dintre turisti sunt de business, in timp ce in hotelurile de clasificare superioara din Bucuresti, aceasta pondere depaseste de multe ori 90%.

Totusi, unitatea hoteliera din Budapesta atrage si foarte multi turisti si chiar unguri, pentru ca in incinta unitatii de cazare exista cel mai mare aquapark indoor din regiune, care cuprinde bazine de inot, piscine sau bazine pentru surf.

In aquapark vin circa 1.000-1.200 de persoane la final de saptamana si aproximativ 800 in timpul saptamanii. Pentru ca hotelul este amplasat departe de centrul orasului, reprezentantii unitatii hoteliere, deschise la finalului lui 2008, ofera oaspetilor transport gratuit pana in centrul orasului.

De altfel, principiul „clientul nostru, stapanul nostru”, dictonul industriei ospitalitatii la nivel global, a fost extrem de bine inteles de reprezentantii industriei HoReCa din Ungaria.

Cel mai bun exemplu de punere in aplicare a acestui principiu vine de la lautarii maghiari. In restauratele cu specific nu auzi melodii traditionale maghiare incontinuu, ci lautarii interpreteaza piesele specifice tarilor de origine ale clientilor. Efectul? „La noi te simti ca acasa”.