Turism

Turismul ramane afectat de recesiune si in 2010, cel putin in prima parte a anului

09 Jan, 00:01 • elena.olteanu
Evolutia turismului romanesc este vazuta de specialisti cu ochi diferiti, insa aproape toate vocile spun ca efectele recesiunii economice se vor resimti si in 2010, cel putin in prima jumatate a anului, dupa care ar putea urma o usoara redresare.
Turismul ramane afectat de recesiune si in 2010, cel putin in prima parte a anului

„Cel putin pana la inceperea sezonului de vara 2010, criza din turism se va accentua”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Nicolae Demetriade, fondatorul cele mai mari agentii de turism din tara, Happy Tour, si actualul presedinte al agentiei World Travel.

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) vede o redresare a turismului romanesc in cea de-a doua parte a anului, in cazul in care o serie de factori vor fi pusi in practica. In acest sens, ar fi necesara dezvoltarea programelor de early booking si a ofertelor speciale, precum si diminuarea sau stagnarea preturilor pachetelor turistice.

Reprezentantii ANAT considera ca programul tichetelor de vacanta trebuie dezvoltat.

Totusi, recent, s-a anuntat ca Guvernul va interzice institutiilor publice centrale si locale sa acorde angajatilor, in 2010, tichete de masa, tichete cadou si tichete de vacanta, conform proiectului bugetului de stat. In acest caz, dezvoltarea conceptului tichetelor de vancata va depinde numai de companiile din sectorul privat.

Specialistii din turism se asteapta la un inceput greu in 2010. Totusi, o data cu sezonul estival, scaderea pietei de servicii turistice din 2009, estimata la 12-13%, ar putea fi recuperata, astfel incat la finalul anului, piata sa se intoarca la nivelul din 2008, a spus Daniel Vasilescu, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

Una din cele mai optimiste previziuni indica in 2010 un turism romanesc in crestere usoara fata de 2009, cu aproximativ 5%.

De asemenea, reprezentantii ANAT sunt de parere ca „vom asista si in 2010 la crearea de aliante intre agentiile de turism, in special pentru pachetele turistice operate cu zboruri charter”

Ce se intampla in continuare cu business-ul agentiilor de turism mici?

Majoritatea specialistilor sunt de parere ca agentiile mici, cele care au rezistat in primul an de criza, sunt mai ferite in 2010 decat cele mari, costurile mai mici ale functionarii fiind principalul motiv.

„In 2010 vor fi afectate mai mult agentiile mari de turism, carora le va fi tot mai greu sa faca fata cheltuielilor de functionare. Agentiile mici vor trece mai usor peste aceste probleme financiare”, a aratat Nicolae Demetriade.

El apreciaza ca anul 2010 „va mai fi greu, pe fondul competitiei extraordinare din piata, a reducerii excesive a comisioanelor, dar si a concurentei mari venite de la vanzarile pe Internet”.

La randul lor, reprezentantii agentiei Eximtur sunt de parere ca majoritatea agentiilor mici care au rezistat unui 2009 extrem de dificil vor rezista si in 2010, un an cu probleme aproape identice.

Sfaturile pe care reprezentantii din turism le dau se refera, printre altele, la inovatie si la reducerea costurilor.

„Anul acesta, cheia succesului va fi dezvoltarea comertului online, alegerea atenta a furnizorilor, negocierea costurilor de functionare, marketing aplicat, sisteme corespunzatoare de motivare a angajatilor performanti”, a declarat Lucia Morariu, directorul agentiei de turism Eximtur.

Cum vor evolua tarifele in 2010?Reprezentantii Eximtur sunt de parere ca preturile pachetelor turistice vor stagna in 2010, la acelasi nivel cu cel de anul trecut.

O prima comparatie vizeaza preturile pachetelor de Revelion. Acestea au scazut cu 15% pentru destinatiile interne, respectiv 25% pentru cele externe, fata de Revelionul precedent.

Cele mai solicitate destinatii din Romania, anul acesta, vor fi litoralul, muntele, pensiunile agroturistice si Delta Dunarii. In ceea ce priveste destinatiile externe, romanii vor alege in 2010, in mare parte ca si in 2009, Turcia, Grecia, Spania sau Bulgaria.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...