Dezastru pe Autostrada A0 București Sud. Lotul 3, blocat și fără șanse de inaugurare în 2024!
Aktor nu va finaliza Lotul 3 de pe A0 București Sud până la sfârșitul acestui an. Lucrările vor întârzia cu aproximativ două luni față de termenul asumat.
Aktor nu va finaliza Lotul 3 de pe A0 București Sud până la sfârșitul acestui an. Lucrările vor întârzia cu aproximativ două luni față de termenul asumat.
Toţi românii care au cont la BCR ar trebui să știi că recent a avut loc o serie de schimbari importante pentru aplicaţia George, menite să faca utilizarea acesteia mai uşoara şi mai intuitiva pentru toţi clienţii. Este o veste excelentă pentru toți cei care folosesc serviciile băncii, deoarece astfel se va îmbunătăți semnificativ experienţa utilizatorilor.
Petrom a scumpit carburanții pentru a cincea oară în octombrie. Comparativ cu luna trecută, prețul benzinei a crescut cu 1,7%, iar cel al motorinei cu 0,9%.
Românii plecați în străinătate le arată prietenilor și rudelor rămase în țară cum e viața acolo și ce sume sunt necesare pentru a avea un trai decent.
Maranta, cunoscută și sub denumirea de „planta care se roagă”, este o opțiune captivantă și apreciată de iubitorii de plante datorită frunzișului său impresionant și trăsăturilor sale distinctive. Face parte din familia Marantaceae și provine din pădurile tropicale ale Americii Centrale și de Sud.
Există anumite categorii de pensionari ale pensii vor crește cu procente care pleacă de la 40% și ajung la 90% în anumite cazuri. Pensionarii trebuie să cunoască aceste prevederi pentru a vedea dacă se încadrează, deciziile urmând să aibă loc în perioada următoare.
În ciuda neajunsurilor pe care le are România, atunci când vorbim despre agricultură trebuie să recunoaștem că are un potențial uriaș datorită solului său fertil.
Noi modificări în Codul Rutier! Cum se poate conduce motocicleta fătă școală?
Loredana Burlacu, o româncă de 39 de ani, a reușit să transforme comunitatea din Ravalie, o localitate mică din regiunea Ferrara, Italia, prin dorința sa de a revitaliza tradițiile locale și de a crea locuri de muncă într-o perioadă economică dificilă.
În ultimii ani, românii au prins gustul călătoriilor în străinătate. Merg în concediu de vară la bulgari sau greci, dar și în vacanță în stațiuni mai scumpe din Italia , Spania sau Franța. Merg în city-break-uri în diverse capitalei europene, iar numărul turiștilor se așteaptă să crească mai ales acum că vine perioada Sărăbătorilor de iarnă și se deschid târgurile de Crăciun.
Beneficiul de a fi parlamentar în România este salariul impresionant care poate depăși 2.000 de euro! Vezi mai jos, ce alte avantaje mai au liderii politici.
Black Friday 2024 va începe pe 8 noiembrie, devansând tradiția anterioară de la sfârșitul lunii. Comercianții sunt pregătiți să ofere reduceri mari, cu estimări de creștere a vânzărilor cu 10% față de anul trecut.
România riscă pierderea a 300 de milioane de Euro din fondurile PNRR. Guvernul este presat să ia o hotărâre înre-un termen de 6 luni pentru a preveni aceste pierderi.
În luna noiembrie, Kaufland vrea să îți răsplătească clienții printr-o mare tombolă organizată cu prilejul împlinirii a 5 ani a programului de fidelizare. Printre premiile oferite, au rămas 3 din 5 mașini marca BMW, dintre care 2 au fost deja acordate norocoșilor.
Gigantul Digi RCS-RDS vrea să atragă cât mai mulți clienți pe piața din România așa că vine în întâmpinarea acestora cu tot felul de oferte avantajoase. Compania pune la dispoziție prețuri foarte mici la produse, dar și achiziționarea de telefoane mobile în rate. Digi RCS-RDS reușește astfel să-și mențină poziția sus pe piața telecomunicațiilor.
Ministrul Educației, Ligia Deca a abordat în cadrul unui interviu, problemele majore ce se regăsesc în unitățile de învățământ-utilizarea telefoanelor mobile, uniforme și camere de supraveghere. Aceasta consideră că anumite instituții exagerează regulamentele, pe când altele le ignoră, de aceea a subliniat cât de important este dialogul între școală, cadre didactice, părinți și elevi.
Un nou proiect inițiat de USR susține consilierea psihilogică gratuită la școală, în cazul elevilor a căror părinți sunt plecați să muncească în străinătate. În urma unor analize, la finalul anului 2023, s-au înregistrat în țara noastră, aproximativ 65.000 de copii cu unul sau ambii părinți într-o situație de genul.
2024 a cauzat decalări de plată la bursele elevilor. Banii întârziați vor putea fi virați pe carduri lunar, începând cu data de 20 noiembrie! Vezi mai jos, care sunt tipurile de burse de care pot beneficia aceștia.
Austria și-a susținut din nou refuzul pentru aderarea României la Schengen. În ciuda acestor inconveniente, Cătălin Preodoiu consideră că lupta pentru țară nu s-a terminat, și promite că românii vor ține piept oricăror provocări în drumul spre obiectivul dorit.
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au actualizat prognoza meteo. Urmează zile cu scăderi dramatice de temperaturi, iar intensificările vântului vor fi resimțite în mare parte a teritoriului.
Mihaela Bilic și-a spus părerea despre schimbarea rețetei Coca-Cola și Pepsi, fătă înștiințarea consumatorilor. Cum arată acum băuturile carbogazoase?
Un student doctorand la Universitatea Harvard a decis să testeze pe propria piele un mit legat de alimentație care a circulat mult timp în rândul nutriționiștilor.
În cadrul acestui experiment, tânărul de 24 de ani a consumat zilnic 24 de ouă, adică un total de 720 de ouă pe parcursul unei luni.
Există foarte multe teste care îți testează abilitățile intelectuale, iar specialiștii recomandă ca atât adulții, cât și copiii, să facă cel puțin unul pe zi. Această metodă stabilește gradul de inteligență al al unei persoane.
Andrei Iușuț este antreprenorul român care se află în spatele mai multor afaceri de succes. Are o carieră de peste un deceniu în business și a ajuns să câștige zeci de milioane de euro din activitatea sa.
Mulți dintre imigranții care muncesc în România se pot lăuda cu salarii de trei ori mai mari decât cele din țara de origine. ”Îmi place în România și am venit să fac bani”, mărturisește unul dintre ei, bucuros că leafa îi permite să-și întrețină familia.
Reduceri la Tarom pentru o singură cursă extrem de specială. Prețuri unice pentru românii care iubesc la nebunie vinul.
Factura la gaze este o adevărată speritoare pentru români, mai ales că iarna se apropie cu paşi repezi. Toată lumea caută soluții pentru a reduce costurile, iar specialiștii au prezentat trucuri eficiente și metode simple care te pot ajuta să optimizezi consumul și să economisești la plată.
Ministerul Muncii i-a speriat foarte tare pe pensionari cu noul anunț legat de prevederile noii legi a pensiilor.
Chiar dacă prin farmacii, s-a distribuit un număr de 30 de milioane de pastile de iodură de potasiu, care ar ajuta împotriva radiațiilor, dintre acestea doar 900.000 au fost luate de români. Un număr enorm de mare de pastile rămân neutilizabile.
După „Mica Recalculare” a pensiilor, între 40.000 și 100.000 de pensionari ar putea beneficia de pensii majorate, cu toate acestea există și cazul depunerea documentelor nu se înregistrează în termenul limită, seniorii riscă pierderea acestei majorări.
Magazinele din România au început pregătirile pentru Crăciun în avans. Sociologii consideră ca acest fenomen pune presiune pe clienți să cumpere cât mai multe decorațiuni pentru a se conforma tendințelor actuale.
Dan Dungaciu, expert în geopolitică, discută despre provocările și realitățile de reunificare a României cu Republica Moldova în viitorul apropriat. Pornind de la implicațiile politice și economice, și până la contextul internațional, Dungaciu oferă o perspectivă amănunțită asupra acestui proces.
Marcel Ciolacu a a anunțat semnarea acordului dintre România și Spania privind dubla cetățenie. Premierul a afirmat cât de importantă este această măsură pentru români, conturând relațiile substanțiale dintre cele două state.
Noile legi din Uniunea Europeană vizează persoanele ce dețin permis de conducere A2. Documentele vechi ce nu respectă normele în vigoare au termen limită de reînnoire.
O parte mare a românilor din diaspora, se gândesc să revină acasă. Foarte mulți, o fac din motive diverse, precum cele economice sau cele personale, redescoperind valoarea traiului în România.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că aderarea României la Schengenul terestru se apropie de un „punct final”, dar procesul este complex. El a spus că decizia este una politică și că, inclusiv în Austria, nu toată lumea înțelege rezervele față de România.
Perioada în care alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate puteau să se înscrie pentru a vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale s-a încheiat. AEP dezvăluie numărul impresionant al românilor înscriși.
Mircea Geoană a avut un mesaj dur asupra Austriei, după ce ne-a blocat din nou pentru aderarea deplină la Schengen. A menționat că jocul din partea Austriei este „jignitor și ostil”.
Sunt două dintre cele mai populare vedete din showbiz, iar la capitolul finanțe nu stau deloc rău. Andra și Cătălin Măruță, căci despre ei este vorba, nu sunt doar căsătoriți și părinți, ci și parteneri de afaceri. În toți acești ani, au reușit să strângă o avere destul de consistentă, încât își asigure un stil de viață acum cum și-l doresc.
Tronsonul 5 de pe autostrada Pitești-Sibiu este în curs de finalizare. Constructorul WeBuild a instalat stâlpii de iluminat și protecțiile, iar o stație de asfalt, capabilă să producă 340 de tone pe oră, funcționează la capacitate maximă pentru a susține ritmul rapid al lucrărilor.