- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Scumpirea carburantilor si scaderea puterii de cumparare afecteaza programul \”Rabla\”

21 Aug, 00:01 • razvan.codorean
Programul Rabla ar putea avea dificultati in acest an, in premiera, fiind posibil ca o parte din cele 40.000 de masini incluse in campanie sa ramana nevandute, considera unii specialisti din piata.
Scumpirea carburantilor si scaderea puterii de cumparare afecteaza programul \Rabla\

Pentru ca nu reusesc sa isi vanda automobilele, o parte dintre jucatorii din piata auto au renuntat la program, a declarat presedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania, Constantin Stroe.

Programul Rabla ar putea fi, in acest an, un balon de sapun, umflat de asteptarile producatorilor si importatorilor de automobile. Dupa ce, la inceputul anului, oficialii Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile cereau cu tarie guvernului extinderea programului de la 16.500 de masini (in 2007) la 100.000 unitati in 2008, mizand pe experienta vanzarilor record din piata auto de anul trecut, autoritatile au alocat doar 40.000 de masini, intuind, probabil, faptul ca piata auto nu are cum sa absoarba un asemenea volum de masini in conditiile date, mai cu seama ca principalul atribut, casarea masinilor vechi, este mai greu de realizat.

„Multi dintre jucatorii din piata au renuntat la cotele alocate, pentru ca nu au reusit sa vanda la potentialul pe care il estimau. Masinile au fost redistribuite, Dacia, de pilda, primind 3.400 de masini in plus”, a declarat, pentru DailyBusiness.ro, vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe.

[quote=Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia]Au fost multi importatori, inclusiv pe segmentul premium, care au sperat ca vor face vanzari prin Programul Rabla. Si-au dat seama, in cele din urma, ca cei care au o masina veche acasa, pentru care primesc 3.000 de lei, nu sunt cei care vor alege o masina scumpa[/quote]
Surse din piata auto spun ca este dificil de estimat cine si cat a vandut, dar ca rezultatele sunt slabe la multe dintre companiile de prestigiu.

Nici companiile nu vor sa comenteze prea mult acest subiect considerat delicat, orice recunoastere oficiala putandu-le afecta prestigiul si perceptia in randul consumatorilor. Inclusiv Agentia de Mediu evita sa dea publicitatii informatii privind vanzarile, pana pe 25 septembrie, cand se incheie prima etapa a programului.

Constantin Stroe, vicepresedintele companiei, a declarat ca Dacia si-a indeplinit inca din luna iulie cota alocata, de 3.199 de automobile si acum vinde alte 3.400 de masini, primite prin realocare, de la Ministerul Mediului.

Rezultate pozitive anunta si Romcar, dealerul Ford, care spune ca cele mai mari vanzari le-a inregistrat la modelul Fiesta. Autoitalia, importatorul Fiat in Romania, anunta de asemenea vanzari in crestere pe segmentul programului de innoire a parcului auto.

„Nu e acelasi boom de vanzari in piata auto, ca anul trecut, dar vanzarile merg destul de bine”, spune, pentru DailyBusiness.ro, Iulia Tudor, PR specialist la Autoitalia.

„Intreaga industrie trece printr-o perioada atipica din punct de vedere al asteptarilor jucatorilor din piata. Oferta s-a diversificat foarte mult, in conditiile in care nici cererea nu mai este la nivelul din trecut”, a mai spus reprezentantul companiei.

[quote=Iulia Tudor, specialist PR AutoItalia]In actualele conditii economice, oamenii se gandesc de doua ori inainte de a face o investitie, fie ea imobiliara sau auto[/quote]
„Piata trece intr-adevar, printr-o perioada de convulsii, de reorientari, pe fondul cresterii preturilor carburantilor si a scaderii puterii de cumparare a clientilor”, a declarat, pentru DailyBusiness.ro, Dana Barbulescu, specialist PR la Romcar, dealer autorizat Ford.

„Se vand tot mai multe masini economice, cu motoare pe benzina, cu costuri de exploatare reduse. Este un trend pe care l-au constientizat aproape toti jucatorii din piata, dovada pachetele de oferte cu care incearca sa isi atraga clientii”, a mai spus oficialul Romcar.

Carp: Programul Rabla ramane, in esenta, un program social

Analistul auto Marius Carp, fost director al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, spune ca era de asteptat ca programul de innoire a parcului auto sa nu mai aiba succesul din anii trecuti.

[quote=Marius Carp, analist piata auto]Potentialul pietei este redus. Cati dintre romanii care detin masini vechi au si posibilitatea financiara de a-si cumpara o masina noua? A intretine o masina inseamna revizii, vizite in service, taxa auto, CASCO, asigurarea obligatorie si, cel mai important, carburantul, care nu e deloc ieftin[/quote]
Programul Rabla, crede analistul, va aduce, la finele anului, rezultate cel mult la nivelul celor de anul trecut, iar cele mai mari vanzari vor fi pe segmentul masinilor de pana in 10.000 de euro.

„Programul de innoire a parcului auto va trebui modificat in cele din urma. Nu cred ca piata are potentialul de a absorbi o asemenea oferta”, a declarat vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe.

„Cei care vor sa isi cumpere o masina cu dotari de un nivel superior, cred ca si-au vandut de mult masinile vechi, sau este vorba de noi clienti. De aceea, noi, in acest program, mergem pe Logan, Sandero fiind un produs pe care il vom pastra numai pentru piata libera”, a declarat vicepresedintele Dacia.

Automobile Dacia, Renault Nissan Romania si Ford Romania sunt in acest an principalii beneficiari ai programului Rabla, cu cate 3.199 masini alocate de Ministerul Mediului.

Ford mai putea comercializa inca 2.010 masini, vandute de cei 14 dealeri acceptati in program, cele mai multe fiind alocate companiei Tiriac Auto Brasov (479 unitati). Pe de alta parte, Renault Nissan Romania SRL poate sa comercializeze, pe langa 3.199 de autoturisme Renault, si 80 de automobile Nissan.

Toyota Romania SRL are alocate 1.999 masini, AutoItalia Impex SRL – 1.759, iar Autosib SRL are o cota de vanzari de 1.267 de masini marca Hyundai. O cota identica (1.267 automobile) a primit si Hyundai Auto Romania SRL.

Cote semnificative de vanzari in programul Rabla mai detin si companiile Porsche Romania (2.159 unitati) pentru marcile Volkswagen, Seat si Skoda, Eurial Invest SRL (1.000 automobile Peugeot) si Kia RomAuto SRL (799 masini Kia).

La nivel de marca, Dacia, Daewoo, Fiat, Renault, Hyundai, Opel, Chevrolet, Suzuki, au primit dreptul de a comercializa cate 3.199 de automobile, Skoda – 2.879, Peugeot – 2.529, Volkswagen – 2.159, Toyota – 1.999, Kia – 1.045, Seat – 840, Citroen – 325, Mazda – 199, Nissan – 80, Honda – 40, Subaru – 17, Audi – 8, Lada – 6.

Programul a debutat pe 1 iunie si dureaza pana pe 12 decembrie, propunandu-si sa includa casarea a 40.000 de automobile mai vechi de 12 ani. Prima etapa a programului Rabla se va desfasura intre 1 iunie si 25 septembrie, iar a doua, intre 1 octombrie si 12 decembrie.

Statul a alocat 120 milioane lei (circa 33 mil. euro) sub forma de prime de casare (cate 3.000 de lei pentru fiecare automobil vechi predat).

Prin Programul Rabla au fost scoase din circulatie 46.161 de masini din 2005 si pana in prezent, dintre care 16.444 automobile – anul trecut.