- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

BIHOR COUTURE – O marcă tradițională românească ține piept plagiatului marilor case de modă

25 May, 17:52 • alexandru.suciu
Timp de mulți ani, marile case de modă s-au inspirat din tradițiile și cultura altor țări, fără să acorde credit creatorilor originali.Beau Monde, o revistă de modă cu 100% conținut original românesc, ia atitudine împotriva acestui fenomen, lansând BIHOR COUTURE, o marcă de haine românească, ale cărei creații sunt făcute de aceiași meșteri artizani pe care Dior i-a copiat în colecția sa din 2017, fără să le acorde credit.
BIHOR COUTURE - O marcă tradițională românească ține piept plagiatului marilor case de modă

UN FENOMEN GLOBAL

Stella McCartney a folosit motive tradiționale africane în colecția Primăvară/Vară 2018. Luis Vuitton a lansat o linie de cape inspirate de păturile purtate de triburile Besotho. Dior a creat o întreagă colecție folosind un imprimeu identic cu acela al unei creatoare indiene. Nu mai demult de anul trecut, Tory Burch lansa o copie aproape identică a unui palton românesc din Oltenia, iar Dior includea în colecția sa o vestă aproape identică cu o vestă românească din Bihor.  Această vestă este vândută de Dior cu 30.000 euro, însă nici măcar o mică parte din această sumă nu se întoarce la creatorii originali.

Noua marcă de haine BIHOR COUTURE este compusă 100% din creații autentice românești din județul Bihor și pot fi achiziționate pe bihorcouture.com.

„Beau Monde a fost mereu un suporter al autenticității, iar această marcă este un bun exemplu de autenticitate românească, un exemplu pentru cum tradiții vechi de secole pot fi integrate în viața tinerilor și nu numai. Tradițiile nu trebuie uitate; tradițiile trebuie transmise și promovate. Dacă am constituit o sursă de inspirație pentru alții ne confirmă faptul că avem un produs valoros, iar această marcă și această campanie ne pot ajuta să ne vindem creațiile originale în afara țării”, a declarat Roxana Dobrița, Redactor Șef Revistă Beau Monde.

„Bihor Couture nu este doar un brand care vinde haine autentice din Bihor, ci ne servește ca exemplu de model de business pentru ca banii să se întoarcă în comunitățile locale și ca generațiile viitoare să se bucure de aceste tradiții frumoase. Acest model de business poate fi o sursă de inspirație pentru alte țări și culturi care au aceeași problemă ca și noi”, a declarat Cătălin Dobre, Chief Creative Officer McCann Worldgroup Romania.

„E normal să ne găsim inspirație în alte culturi și tradiții, dar problema apare atunci când nu dăm credit creatorilor originali, ceea ce înseamnă că nimic nu se întoarce în comunitățile locale și nu îi ajutăm cu nimic pe acești păstrători de tradiții. Atenția pe care un brand internațional le-o poate aduce acestora, recunoscându-i ca sursă de inspirație, s-ar traduce prin mai mulți cumpărători pentru creațiile acestora. Nu este un secret că meșterii și artizanii locali se chinuie să-și câștige existența și să păstreze aceste tradiții vii”, a declarat Ioana Zamfir, Group Creative Director McCann Bucharest.

Echipa proiectuluiRoxana Dobrița, Redactor Șef Beau Monde Style
Cătălin Dobre – CCO McCann Worldgroup Romania, McCann CEE Creative Director
Ioana Zamfir – Group Creative Director
Ionuț Cojocaru – Content Creator
Adina Cîrstea – Copywriter
Sabina Popa – Art Director
Alexandra Albu – Regional Senior Account Manager
Corina Nica – Corporate PR Executive
Andreea Sofrone – Account Director
Tiberiu Munteanu – AV Manager
Alex Popa – Producer
Andrei Mandru – Regizor
Radu Voinea – DOP
Valentin Ruscan – Second unit
Bianca Urdea – Web designer
Alexandra Visan – Senior developer