- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Tender a trecut pe pierdere cu Vulcan Bucuresti in primul semestru

31 Aug, 18:05 • Redactia DailyBusiness
Producatorul de utilaj energetic si petrolier Vulcan Bucuresti (VULC), controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender (foto), a inregistrat o pierdere neta de 2,51 milioane lei (593.000 euro) in primul semestru al acestui an, fata de profitul obtinut in aceeasi perioada din 2008, pe fondul scaderii afacerilor, a anuntat luni compania.
Tender a trecut pe pierdere cu Vulcan Bucuresti in primul semestru

In prima jumatate a acestui an, Vulcan Bucuresti a inregistrat afaceri de 42,4 milioane lei (10 milioane euro), in scadere cu aproape 10% fata de intervalul ianuarie-iunie 2008.

Vulcan Bucuresti are un capital social de 70 milioane lei, impartit in 28 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Compania este controlata in proportie de 73,24% de Grupul Energetic Tender.

Titlurile societatii se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul VULC. Valoarea de piata a companei este de 42,8 milioane lei (10,1 milioane euro), conform ultimei cotatii de 1,53 lei, inregistrata in sedinta bursiera de luni.