Finante-Banci

Bancile au inceput sa reevalueze apartamentele ipotecate. Ce consecinte pot urma pentru cei care au credite

14 Apr, 00:02 • gecad.net
Ai credit ipotecar? Sa nu te miri daca primesti un telefon de la banca. "Va va vizita un evaluator ca sa vada apartamentul. Nu costa nimic, este doar o formalitate". Caderea pietei imobiliare a facut ca valoarea apartamentelor sa devina mai mica decat cea a ipotecilor puse pe ele. Acum, bancile vor sa-si faca ordine in ograda si sa stie cat valoreaza cu adevarat ipotecile lor. Va ramane acest lucru chiar fara nicio consecinta pentru clienti? DailyBusiness.ro descrie cele 4 posibile scenarii in care te poti incadra daca ai apartamentul ipotecat.
Bancile au inceput sa reevalueze apartamentele ipotecate. Ce consecinte pot urma pentru cei care au credite

Clientii vizati in primul rand de procedura reevaluarii sunt cei care au facut achizitii imobiliare in 2007 – 2008. Cel mai probabil, aceste locuinte au fost atunci mai scumpe decat nivelul din prezent al pietei imobiliare.

Bancile sunt tot mai presate de BNR sa reevalueze garantiile creditelor oferite persoanelor fizice, obligatie pe care o aveau de altfel de cativa ani, dar au evitat sa o indeplineasca.

Fata de perioada de boom imobiliar, cand creditele aveau acoperire in garantii de 100% sau chiar mai mult, in prezent raportul a coborat la 65%. Prin urmare, BNR a devenit vigilenta, si impune bancilor sa-si „blindeze” creditele cu garantii suplimentare cerute clientilor. Daca imprumutul nu mai este rambursat, banca se asigura astfel ca si-l poate recupera integral.

Pentru creditele care nu mai sunt acoperite de garantii, este foarte posibil ca banca sa ii ceara clientului sa aduca garantii suplimentare – de exemplu, masina personala, un depozit bancar, alt bun imobiliar in afara celui ipotecat. Cei care nu au cu ce veni in completare se pot confrunta cu cresterea dobanzilor la credite. Aceia care ar putea aduce garantii suplimentare dar nu vor sa o faca, ar putea suporta insa „represalii” din partea bancilor, cum ar fi cererea de rambursare imediata a creditului. Iata, detaliate, trei situatii cu care se poate confrunta posesorul de credit care trebuie sa aduca garantii suplimentare.

1Clientul scapa neatins Unii bancheri sustin ca bancile nu vor cere garantii suplimentare clientilor persoane fizice pentru ca acestia nu le vor putea furniza. „Persoanelor fizice care au luat credite ipotecare de regula nu li se cere sa vina cu garantii suplimentare, pentru ca ar fi foarte greu”, spune Dan Pascariu, presedintele consiliului de administratie al Unicredit Tiriac, care crede ca BNR ar trebui sa renunte la ideea de a cere bancilor reevaluarea garantiilor cu care vin persoanele fizice.

2 – Clientul trebuie sa aduca un co-debitor In fine, clientilor care nu au garantii suplimentare banca le poate cere sa aduca un co-debitor, adica o persoana care sa isi asume responsabilitatea platii ratelor, alaturi de contractantul creditului.

3Clientului ii creste dobanda la credit Pentru clientii care nu pot sau nu vor sa vina cu garantii suplimentare, bancile s-ar putea gandi sa creasca dobanzile. „Majorarea costurilor e indreptatita deoarece riscul asociat creditului va fi mai mare, deci trebuie acoperit printr-o dobanda mai mare”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Nicolae Cinteza, directorul directiei de supraveghere din banca centrala.

4Clientul trebuie sa ramburseze imediat intreg creditul Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, crede ca bancile nu vor creste dobanzile ci, in cazuri extreme, vor lua masuri mult mai stricte, cum ar fi rescadentarea in avans a creditelor. „Cand, de exemplu, banca stie ca debitorul are un Audi A7, dar nu vrea sa il aduca in completare (ca garantie – n.r.), poate cere chiar scadentarea in avans a creditului, adica rambursarea anticipata a creditului”, spune Ghetea.

Potrivit sefului ARB, banca poate afla ce bunuri detin clientii, chiar daca ei nu le declara. „O sursa de informare sunt datele oferite de client la contractarea creditului”, spune seful ARB.

De ce abia acum

Daca clientul nu poate veni cu niciun fel de garantie, banca este obligata sa faca provizioane pentru diferenta dintre valoarea casei si credit, lucru care afecteaza profitul.

Datele din sistemul bancar arata ca imprumuturile cu garantii acordate persoanelor fizice sunt si cele care prezinta cel mai mic risc pentru banci. Procentul de nerambursare al acestor credite este foarte scazut, prin urmare masurile de precautie ale BNR le par exagerate unora dintre bancheri.

Potrivit lui Pascariu, bancile au pus anii anteriori accentul pe reevaluarea garantiilor creditelor acordate IMM-uri si altor companii. Pentru a isi completa garantiile, bancile au pus in practica toate solutiile enumerate mai sus de bancheri, adica majorari de dobanzi si rescadentari in avans, sustine Pascariu.

Cresterile dobanzilor pentru cei care nu au venit cu garantii suplimentare au fost realizate in 2008- 2009, „in perioada in care bancile au fost oricum obligate sa creasca dobanzile pentru ca le crescuse costul de finantare din cauza conditiilor de criza”, spune Dan Pascariu.

Reglementarea privind reevaluarea anuala a garantiilor era in vigoare si anii trecuti. BNR este obligata sa verifice daca bancile fac reevaluarea garantiilor, dar pana acum institutia nu a efectuat astfel de controale. Atitudinea bancii centrale de acum poate fi considerata justificata in conditiile in care, pana la finele lui 2008, nici nu au existat scaderi de preturi pe piata imobiliara, ci piata s-a aflat in continua crestere.

Ce probleme ridica bancherilor reevaluarea garantiilor imobiliare

Pe langa problemele pe care le-ar putea intampina de la clienti, bancile se plang de costul mare pe care il presupune reevaluarea garantiilor. „Sunt 8 milioane de credite in sistemul bancar. Daca presupunem ca 4 milioane dintre ele sunt sustinute de garatii reale, iar o evaluare costa circa 100 de euro, vedem ca bancile ar trebui sa scoata din buzunar circa 400 de milioane de euro pentru evaluare”, spune Ghetea.

Costurile ar fi uriase pentru banci. Anul trecut, intregul sistem bancar a obtinut profit de circa 200 milioane de euro.

El spune ca bancile negociaza cu BNR si cer ca evaluarea garantiilor sa se faca in functie de un indice al pietei imobiliare. Astfel, nu ar mai fi nevoie ca fiecare apartament in parte sa fie vazut de evaluatori, ci sa se opereze „la pachet”. Evaluarea s-ar putea realiza din birou, de catre angajatii bancii, fara a se mai apela la evaluatori imobiliari, operatiune mult mai ieftina.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Volkswagen a aprobat planul de a reduce încă 50.000 de locuri de muncă
Volkswagen a aprobat planul de a reduce încă 50.000 de locuri de muncă
Peste 8 milioane de lei pentru turismul din Dolj. Șase comune își modernizează infrastructura și promovarea
Peste 8 milioane de lei pentru turismul din Dolj. Șase comune își modernizează infrastructura și ...
Ministrul Economiei: 32 de jaloane și ținte din PNRR privind digitalizarea, sprijinirea sectorului privat și turismul au fost atinse
Ministrul Economiei: 32 de jaloane și ținte din PNRR privind digitalizarea, sprijinirea sectorului ...
Gazele din Europa se scumpesc din nou. Depozitele sunt la cel mai redus nivel pentru această perioadă
Gazele din Europa se scumpesc din nou. Depozitele sunt la cel mai redus nivel pentru această perioadă
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori: restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori: restituirea accizei ajunge ...
Curs valutar BNR, vineri, 4 septembrie 2026. Euro se menține peste 5,25 lei, iar aurul trece de 649 de lei gramul
Curs valutar BNR, vineri, 4 septembrie 2026. Euro se menține peste 5,25 lei, iar aurul trece de 649 ...
Nazare: Standard & Poor’s va publica pe 2 octombrie raportul privind ratingul de țară al României
Nazare: Standard & Poor’s va publica pe 2 octombrie raportul privind ratingul de țară al României
Giorgia Meloni, la cârma celui mai longeviv guvern italian de după 1945 (FT)
Giorgia Meloni, la cârma celui mai longeviv guvern italian de după 1945 (FT)
Sorin Grindeanu: „România are nevoie de un Guvern cu puteri depline”. PSD, pregătit să construiască majoritatea
Sorin Grindeanu: „România are nevoie de un Guvern cu puteri depline”. PSD, pregătit să construiască ...
Nicușor Dan ar putea desemna un premier săptămâna viitoare: „Societatea așteaptă să avem un guvern“
Nicușor Dan ar putea desemna un premier săptămâna viitoare: „Societatea așteaptă să avem un guvern“
Trotinetele electrice, interzise în parcurile din București. Primăria cere blocarea lor completă
Trotinetele electrice, interzise în parcurile din București. Primăria cere blocarea lor completă
Premii de peste 76.000 de lei la Loto 5/40. Reporturi de milioane de lei la tragerile de duminică
Premii de peste 76.000 de lei la Loto 5/40. Reporturi de milioane de lei la tragerile de duminică
Cum va fi vremea în septembrie și la început de octombrie. Unde se anunță temperaturi peste normal
Cum va fi vremea în septembrie și la început de octombrie. Unde se anunță temperaturi peste normal
Scandal în Dolj: Primăria, amendată cu 40.000 de lei pentru că a furnizat apă fără autorizație
Scandal în Dolj: Primăria, amendată cu 40.000 de lei pentru că a furnizat apă fără autorizație
INS: Turismul românesc crește în iulie, dar bilanțul primelor șapte luni rămâne pe minus
INS: Turismul românesc crește în iulie, dar bilanțul primelor șapte luni rămâne pe minus
Romanian Open Championship prezentat de DP World 2026: Trei zile în care golful se joacă la București la un alt nivel
Romanian Open Championship prezentat de DP World 2026: Trei zile în care golful se joacă la București ...
Nicușor Dan primește 17 noi ambasadori la Cotroceni. Canada, Serbia și Danemarca, printre statele reprezentate
Nicușor Dan primește 17 noi ambasadori la Cotroceni. Canada, Serbia și Danemarca, printre statele ...
România și Marea Britanie își consolidează parteneriatul. Securitate, economie și sprijin pentru diaspora
România și Marea Britanie își consolidează parteneriatul. Securitate, economie și sprijin pentru ...