Raiffeisen Leasing IFN are, de la inceputul lunii octombrie, un nou director general adjunct, pe Felix-Silviu Daniliuc (foto), in locul lui Mihai-Robert Pintelie, potrivit Mediafax.
Consiliul de Administratie al Raiffeisen Leasing, format din Steven Cornelis van Groningen (presedinte al Raiffeisen Bank Romania), Michael Hackl si Vladimir Nikolov Kalinov, au decis, la 30 septembrie, revocarea lui Mihai-Robert Pintelie din functia de director general adjunct, precum si numirea lui Felix-Silviu Daniliuc in locul acestuia, se arata intr-un anunt al companiei.
Daniliuc si-a inceput mandatul la 1 octombrie, acesta fiind valabil pana la 30 septembrie 2012.
Raiffeisen Leasing a finantat anul trecut 3.000 de contracte, cu o valoare totala a bunurilor de 191 milioane de euro, sub nivelul inregistrat in anul anterior, de 261 milioane de euro, pe fondul crizei economice.
Infiintata in iulie 2002, Raiffeisen Leasing IFN este membra a Asociatiei Societatilor Financiare din Romania (ALB), care cumula, la sfarsitul primului semestru, o cota de 98% din piata nationala de leasing, evaluata la 776,65 milioane euro, in scadere cu 73,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
FINANTE-BANCI
Felix-Silviu Daniliuc este noul director general adjunct al Raiffeisen Leasing
30 octombrie 2009, ora 17:06 | 1.456 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
26 mai 2012, ora 13:38 in Finante-Banci |
38 vizualizari |
0 comentarii
25 mai 2012, ora 00:07 in |
846 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 16:39 in |
60 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 00:07 in |
1.151 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Companiile de leasing urmeaza linia BNR si finanteaza in lei. Clientii prefera euro
- Raiffeisen Leasing: Finantarile au urcat cu peste 80% anul trecut
- Raiffeisen Bank si Raiffeisen Leasing ar putea primi 50 mil. euro de la BEI
- Raiffeisen Leasing atrage clientii cu dobanzi reduse la finantarile auto si de echipamente
- Scadere spectaculoasa a numarului de masini recuperate de firmele de leasing. Vezi la ce preturi se vand
Ultima ora
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa (sambata, 15:54)
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita (sambata, 14:39)
- Bankia vrea sa isi vanda actiunile pe care le detine la companiile spaniole (sambata, 14:22)
- Comisioanele mari ale bancilor, anchetate de Consiliul Concurentei (sambata, 14:05)
- AIF este nemultumita de banii putini investiti in transportul feroviar (sambata, 11:04)
- Guvernul japonez vrea sa promoveze vanzarea de obligatiuni cu o trupa pop de fete (sambata, 10:39)
- S&P a reconfirmat ratingul Romaniei la nivelul "BB+", cu perspectiva stabila (sambata, 10:05)
- Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din PIB, dupa patru luni (vineri, 18:15)
- De ce sunt grecii tinte foarte atractive pentru hoti (vineri, 17:46)
- Romanii platesc dublu energia electrica fata de francezi (vineri, 17:15)
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum priveste un austriac Romania dupa ce a condus aici o banca
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum priveste un austriac Romania dupa ce a condus aici o banca
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita







