FINANTE-BANCI

Soferii pagubosi de care fug asiguratorii: taximetristi, vanzatori si tineri

21 noiembrie 2011, ora 00:05, autor(i): Andreea Radu | 409 afisari | 2 comentarii publicate
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
masini_traffic.jpg
Printre soferii pe care companiile de asigurari ii evita si nu ii doresc in portofoliile lor din cauza unei rate de daunalitate mai mare la aceste categorii, se numara taximetristii, curierii, agentii de vanzarii, dar si soferii tineri, fara experienta si altii, conform jucatorilor din piata chestionati de DailyBusiness.ro.

In aceste cazuri, asiguratorii pot refuza sa incheie o asigurare Casco pentru acesti soferi pagubosi sau le pot aplica o prima mult mai mare. Aici nu se pune problema RCA-ului, deoarece este obligatoriu, iar societatile nu pot refuza un client, insa pot aplica ce tarife doresc.

"Conform conditiilor de asigurare ale produsului Casco, nu sunt admise in asigurare autovehicule utilizate in activitatea de taximetrie, rent-a-car (inchiriere), scoala de soferi, ambulanta, curierat, paza, protectie si interventie, transport de substante periculoase, precum si: autoturismele cu volan (post de conducere) pe partea dreapta si autoturismele decapotabile, cu acoperis de material textil (soft top)", a declarat Radu Ionescu, seful biroului de asigurari auto al companiei Generali Romania.

Totodata, Catalin Ardeleanu, director Dezvoltare Retea in cadrul Safety Broker, a mentionat ca pentru companiile de asigurari, soferii care nu sunt doriti in portofoliu sau li se ofera o prima de asigurare mai mare sunt cei cu varstele cuprinse intre 18 si 25 ani din cauza lipsei experientei in condus, transportatorii, taximetristii si agentii de vanzari.

Insa, si acesti soferi trebuie sa sa asigure, dar tariful corespunde mai multor criterii de selectare, precum varsta, experienta, tipul masinii, pentru ce activitati este folosit vehiculul.

"Produsele noastre au prime de asigurare adaptate clientilor din punctul de vedere al varstei sau activitatii acestora. Printre activitatile pe care le consideram a avea un grad ridicat de risc se afla: activitatea de taximetrie, rent-a-car, paza si protectie, scoli de soferi", au spus reprezentantii Euroins.

Potrivit acestora, cea mai mare frecventa a daunelor si cea mai mare dauna medie se inregistreaza pe segmentul soferilor tineri si fara experienta (18-22 ani), din mediul urban si care detin autoturisme de putere mare.

Radu Ionescu a mentionat ca in categoria clientilor care produc cele mai multe si mai mari daune intra persoanele cu experienta redusa in conducere (in special sub un an de la dobandirea permisului), cele sub 27 ani si cu experienta in conducere redusa (sub 4 ani), dar si persoanele fizice sau juridice care nu accepta oferta de incheiere a asigurarii Casco cu o fransiza minima, stabilita in functie si de valoarea autovehiculului.

"In mod curent, valoarea fransizei pentru autoturisme cu valoarea de nou sub 25.000 euro este de numai 100 euro", a spus Ionescu.

Potrivit reprezentantului Generali Romania, in aceasta categorie se incadreaza si companiile detinatoare de flote care evita, sub orice forma, implementarea unor masuri minime de management al riscului, preferand sa platesca un cost ridicat al asigurarii (cost justificat insa de daunalitatea ridicata pe care o inregistreaza).

Asiguratorii au platit daune mai putine, dar mai costisitoare

Chiar daca societatile de asigurari au platit mai putine despagubiri in primele noua luni din 2011, valoarea medie a unei daune pe RCA este in crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 5.183 lei.

Conform Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), in intervalul ianuarie-septembrie 2011, companiile de asigurari din Romania au platit indemnizatii brute in valoare totala (asigurari generale si de viata) de 3,36 miliarde de lei, cu 8,93% mai putin fata de perioada similara din 2010. Pe RCA, valoarea acestora a ramas constanta, la 1,2 miliarde de lei.

Potrivit unor surse din piata, cele mai mari despagubiri sunt platite pentru vatamarile corporale si daunele morale, care reprezinta peste 20% din daunele RCA, procent mult mai mare fata de anii anteriori.

Astfel, cea mai mare dauna RCA platita pana in prezent in Romania de un asigurator a fost de 1 milion de euro, achitata in acest an de Ardaf, devenita acum Generali Romania, dupa fuziunea cu societatea Generali Asigurari.

"Despagubirea cu cea mai mare valoare a fost platita in baza unei polite de asigurare RCA. Valoarea daunei a fost stabilita de instantele judecatoresti la 4.101.674,42 lei", a declarat Madalin Rosu, director Managementul Daunelor in cadrul Generali Romania.

Acesta a mentionat ca accidentul a fost produs de un conducator auto, care detinea o polita RCA,  in localitatea Stefanesti, din judetul Arges.  2 fetite care se jucau, nesupravegheate, pe marginea drumului (in afara caii de rulare), pe o alee intre blocuri au fost accidentate.

In urma acestui accident, una dintre fetite, in varsta de 3 ani, a decedat in urma impactului, iar cea de a doua, in varsta de 3 ani si jumatate, a ramas cu grave afectiuni fizice si psihice.

"Cazul a fost solutionat de instantele judecatoresti din Pitesti care au acordat despagubiri in valoarea de aproximativ 500.000 de euro parintilor fetitei decedate si alti circa 500.000 de euro tutorilor fetitei ramasa in viata, respectiv strabunicii acesteia", a spus Madalin Rosu.

De asemenea, oficialii companiei Euroins au precizat ca cea mai mare dauna platita in cursul acestui an a fost de 1,32 milioane de lei  pentru un accident cu vatamari corporale si deces.

Astfel de despagubiri sunt tot mai intalnite in Romania, instantele incepand sa preia din practica judiciara europeana.

Piata asigurarilor din Romania a inregistrat in primele noua luni din 2011 un volum de prime brute subscrise de 6,08 miliarde de lei, in scadere cu 3,71% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, reducerea fiind atenuata de cresterea asigurarilor de viata si de locuinte, conform datelor provizorii publicate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
RCA ieftin a spus:
21/11/2011 10:54
Era normala o astfel de masura avand in vedere numarul accidentelor in care sunt implicate categoriile mentionate in articol.
 
Adrian Popescu a spus:
23/11/2011 23:29
Exista posibilitatea ca sa nu obtina dreptul de a conduce toti dobitocii . Insa Miza este financiara . Si la asta foarte putini rezista pentru ca nu sint educati . Sintem prea permisivi ca indivizi si ca institutii . Ai dreptul sa obtii permis dar la prima abatere de gravitate mare ai dreptul sa iti iei adio de la el pentru tot restul vietii .  Societatea nu e obligata sa suporte descreieratii . Astia trebuiesc trimisi la marginea lumii....
 
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
26 mai 2012, ora 13:38 in Finante-Banci | 44 vizualizari | 0 comentarii
FMI cere grecilor sa-si plateasca impozitele
24 mai 2012, ora 00:07 in | 1.157 vizualizari | 0 comentarii
De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
Cosmin Daraban
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Gheorghe Craciun
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
portal sustinut de adevolution
Duminica, 27 Mai 2012, 10:33
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter