- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Ericsson si creatorul Big Brother vor dezvolta impreuna servicii TV pentru telefoanele mobile

07 Sep, 11:49 • Redactia DailyBusiness
Compania de productie TV Endemol, creatoarea reality-show-ului "Big Brother", a incheiat un parteneriat international cu firma suedeza de telecomunicatii Ericsson prin care vor dezvolta servicii de televiziune pentru telefoanele mobile, a scris Forbes.
Ericsson si creatorul Big Brother vor dezvolta impreuna servicii TV pentru telefoanele mobile

In urma acestui parteneriat, clientii Ericsson vor avea posibilitatea de a descarca filme de pe telefonul mobil pe televizoare, pe Internet sau pe orice suport mobil care permite descarcarea de fisiere video, prin intermediul tehnologiei si retelei Me-on-TV.

Serviciul a fost creat de Ericsson pentru utilizatori individuali, dar si companii media si operatori de retele de Internet, permitandu-le acestora sa descarce filmele si sa le transmita, inregistrat sau in direct, pe Internet sau pe televizor, oriunde in lume.

Serviciul Me-on-TV este deja folosit de catre Endemol in Olanda, unde concurentii ce au iesit din reality show-ul Big Brother folosesc acest sistem pentru a comunica cu cei care sunt inca in casa.

Endemol este o companie olandeza de productie de divertisment de televiziune care este prezenta in 23 de tari. Endemol a lansat si detine, printre altele, licentele pentru reality-show-urile „Big Brother” si „Fear Factor”. Compania este detinuta in proportie de 99,54%, de la inceputul lunii august, de catre consortiul Edam Acquisition, care este format si din compania Mediaset, controlata de Silvio Berlusconi, a scris presa internationala.

Ericsson este o companie suedeza, infiintata in 1876, si una dintre cele mai mari companii de telecomunicatii din lume.

Urmărește Daily Business pe Google News