The Group, cel mai mare holding de comunicare independent din Romania, va termina anul in curs cu venituri similare celor din 2009, apreciaza Zoltan Szigeti (foto), presedintele companiei.
Veniturile The Group au insumat 81,1 milioane de euro in 2009, in scadere cu 25% fata de 2008, cand compania a inregistrat 108,21 milioane euro.
"2010 nu s-a incheiat. Dar cred, in acest moment, ca pe parcursul acestui an ne-am sporit cota de piata in industrie", a declarat Szigeti, citat de Hotnews.ro.
"Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, probabil vom termina la acelasi nivel cu 2009. Daca luam in considerare micsorarea pietei, putem afirma ca am castigat cota de piata", a adaugat acesta.
Zoltan Szigeti a fondat The Group in 2005, impreuna cu Mihaela Nicola, dupa ce ambii au parasit conducerea grupului de comunicare Ogilvy Romania.
Antreprenorul se asteapta la un volum de business similar celui din 2009, in conditiile in care specialistii previzioneaza o scadere de pana la 20% a investitiilor in publicitate din 2010, comparativ cu anul trecut.
Szigeti nu se asteapta la o evolutie pe plus a advertisingului local nici in 2011.
"Cred ca piata de media va suferi si in 2011, tocmai din pricina potentialului de consum al populatiei. Potentialul de consum al anului viitor arata si mai firav decat cel din 2010. Consumatorii vor avea la nivelul anului 2011 mai putini bani alocati consumului decat in 2010. Asadar exista premizele ca anul viitor sa fie si mai convulsiv decat acesta", a explicat Szigeti.
MEDIA & MARKETING
Zoltan Szigeti, The Group: Terminam 2010 cu aceleasi venituri ca in 2009
09 decembrie 2010, ora 15:31 | 383 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din MEDIA & MARKETING
27 mai 2012, ora 09:30 in Media & Marketing |
9 vizualizari |
0 comentarii
25 mai 2012, ora 00:05 in |
176 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 00:03 in |
192 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 11:15 in |
212 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Ultima ora
- CNA, amenda maxima pentru Antena 1. Vezi motivul (vineri, 16:00)
- Romania, printre cele mai dezvoltate piete ale audiovizualului din ECE. Cate posturi Tv si radio avem (vineri, 11:44)
- Lazescu cere reesalonarea datoriilor TVR (joi, 15:24)
- Oprah Winfrey colaboreaza cu Huffington Post pentru un proiect online (joi, 12:40)
- Fosta prezentatoare a Super Bingo Metropolis, la pupitrul Stirilor Kanal D (marti, 14:28)
- Fiscul a blocat conturile Televiziunii Romane (marti, 10:12)
- Statul iranian da in judecata agentia de presa Reuters (luni, 15:15)
- Meciul de box Lucian Bute - Carl Froch, pe fatada magazinului Cocor (luni, 13:26)
- Vezi cine a castigat contul Mercedes-Benz Romania (luni, 13:09)
- TotalPR comunica pentru Hornbach (luni, 10:51)
- Meciul de box Lucian Bute - Carl Froch, pe fatada magazinului Cocor
- Adio, publicitate targetata? Efectele Legii Cookie-urilor asupra online-ului romanesc
- Fiscul a blocat conturile Televiziunii Romane
- Lupta televiziunilor cu ANAF. Cum ar putea TVR sa-si deblocheze conturile
- Sanatatea, in topul investitiilor in publicitate. Ce bugete s-au cheltuit in 2011
- Meciul de box Lucian Bute - Carl Froch, pe fatada magazinului Cocor
- Adio, publicitate targetata? Efectele Legii Cookie-urilor asupra online-ului romanesc
- Fiscul a blocat conturile Televiziunii Romane
- Lupta televiziunilor cu ANAF. Cum ar putea TVR sa-si deblocheze conturile
- Sanatatea, in topul investitiilor in publicitate. Ce bugete s-au cheltuit in 2011
- Adio, publicitate targetata? Efectele Legii Cookie-urilor asupra online-ului romanesc
- CNA, amenda maxima pentru Antena 1. Vezi motivul
- Cele mai citite articole ale saptamanii pe DailyBusiness.ro
- Romania, printre cele mai dezvoltate piete ale audiovizualului din ECE. Cate posturi Tv si radio avem
- Sanatatea, in topul investitiilor in publicitate. Ce bugete s-au cheltuit in 2011







