Diverse

CFR Călători reintroduce „Trenurile Soarelui”. Legături directe spre litoral până în septembrie

12 Jun, 16:27 • Daniela Oancea
CFR Călători anunță că programul estival de transport feroviar „Trenurile Soarelui” a intrat în circulație vineri, 12 iunie 2026, asigurând până la începutul lunii septembrie legături directe între principalele regiuni ale țării și stațiunile de la Marea Neagră.
CFR Călători reintroduce „Trenurile Soarelui”. Legături directe spre litoral până în septembrie

CFR Călători

anunță că în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie 2026, trenurile estivale vor conecta direct litoralul cu orașe din toate regiunile țării, în cadrul programului sezonier dedicat traficului de vacanță.

În același timp, operatorul feroviar a precizat că, în intervalul 13–30 iunie 2026, circulația trenurilor pe secția Constanța – Mangalia va fi adaptată în contextul redeschiderii liniei Hm Costinești – Mangalia pe întreaga distanță, la solicitarea administratorului infrastructurii.

În această perioadă, trenurile nu vor opri temporar în stația Costinești Tabără.

Programul „Trenurile Soarelui” este utilizat anual pentru a suplimenta capacitatea de transport feroviar către litoral în sezonul estival, în condițiile creșterii semnificative a fluxului de pasageri în lunile de vară.

Citește: CFR anunță: Linia feroviară Constanța – Mangalia se închide până în februarie 2026

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski