Real Estate

Imobiliarele la inceput de 2011: Preturile locuintelor au ajuns aproape de nivelul din 2006

24 May, 15:29 • Redactia DailyBusiness
Nivelul actual al pietei imobiliare este similar cu cel al perioadei de dinainte de boomul imobiliar de la inceputul anului 2007.Consultantii imobiliari ai companiei Neoland au facut o radiografie a preturilor de tranzactionare de anul acesta comparativ cu preturile anului 2006. Cum arata evolutia?
Imobiliarele la inceput de 2011: Preturile locuintelor au ajuns aproape de nivelul din 2006

Central

 

Costin Lazar, general manager
Neoland, afirma ca “in zone ultracentrale si centrale (Unirii, Mosilor,
Dorobanti, Floreasca, Kogalniceanu, Universitate, Victoriei, Sala Platului,
Cotroceni) pentru apartamente de 2-3 camere pretul pe metrul patrat atingea in
2006 o medie de 1.400-1.600 de euro, iar pentru case si vile urca pana la 1.500-2.000
de euro pe metru patrat.” 

 “In anul 2011 preturile tind sa
se raporteze la valoarea reala a imobilelor, apropiindu-se de nivelul celor din
2006”, afirma Lazar. Astfel, in zonele centrale si ultracentrale, un apartament
cu 2-3 camere se vinde cu 1.500-1.800 de euro pe metru patrat, iar o casa sau vila poate fi
achizitionata la pretul de 1.800-2.200 de euro pe metru patrat.

 Nord 

 In zona de nord a Bucurestiului
valoarea proprietatilor a ramas crescuta, acest lucru datorandu-se si
numeroaselor investitii facute in ultimii ani atat in infrastructura, cat si in
dezvoltarea complexurilor de business. Apropierea de noua zona rezidentiala
Pipera, mult dezvoltata in ultimii ani, este un alt factor care a reusit sa
mentina un nivel crescut al preturilor.

In cartierele Aviatiei, Baneasa, Soseaua
Nordului un apartament se ridica in 2006 la pretul de 1.400-1.600 de euro pe
metru patrat, in schimb, o casa putea fi cumparata cu 1.000-1.400 de euro pe
metru patrat.
 
In momentul de fata, in aceleasi
cartiere, e dificil sa gasesti un apartament cu pretul sub 1.500 de euro pe
metru patrat, ajungand pana la 2.000 de euro, in functie de imbunatatiri, anul
de constructie, proximitatea fata de mijloacele de transport etc. Pentru o casa
preturile variaza intre 1.200 si 1.500 de euro pe metru patrat.
 

“Desi in continuare una dintre
cele mai scumpe zone ale capitalei, nordul ramane printre preferintele
bucurestenilor atat in ceea ce priveste rezidenta, cat si alegerea sediilor de
firma”, completeaza Angelo Ciuca, executive manager la Neoland.
 

Vest
 

In zona de vest, in anul 2006,
preturile apartamentelor au oscilat intre 1.000 si 1.200 de euro pe metrul
patrat, in timp ce casele s-au vandut cu 1.000-1.800 de euo pe metru patrat.
 
 

Preturile din acest an se apropie
de nivelul celor din 2006 astfel: un apartament se vinde cu 1.000-1.100 de euro
pe metru patrat, iar pentru case si vile se porneste de la o medie de 1.200 de
euro, pana la 1.800 de euro pe metru patrat.
 

Est
 

In cartierele Tei, Colentina,
Titan anul imobiliar 2006 a impus pe piata preturi de 1.000 pana la 1.200 de
euro pe metru patrat pentru apartamente si de la 1.000 pana la 1.800 de euro pe
metru patrat pentru case. In anul 2011 preturile se apropie de aceste valori,
in momentul de fata pentru un apartament se ofera de la 800 la 1.000 de euro pe
metru patrat, iar pentru o casa de la 1.200 la 1.800 de euro pe metru patrat .
 

Sud

Cea mai ieftina zona este cea de
sud, cu Berceni, Rahova, unde in 2006 apartamentele costau 850-1.000 de euro pe
metru patrat, iar pentru case pretul era de 750-1.100 de euro. Nici in momentul
de fata preturile nu difera cu mult: de la 700 la 900 de euro pe metru patrat
atat pentru apartamente cat si pentru case.
 

Imobile noi 

Din totalul de 4.778 de
apartamente noi oferite spre vanzare în 2006, dezvoltatorii au raportat ca la
31 decembrie 2006 aproape 3.000 de unitati noi au fost vandute, in conditiile in
care jumatate din proiecte au fost lansate in a doua parte a anului.
Principalul factor de decizie pentru majoritatea cumparatorilor a fost locatia,
urmata indeaproape de pret.
 

In 2011 piata de real estate ofera cu mult mai multe
proprietati amplasate in imobile noi, acest lucru datorandu-se in mod special
perioadei de boom imobiliar in care au fost livrate foarte multe proprietati. Cu
toate acestea, procentul de tranzactionare a imobilelor noi inregistreaza
scaderi semnificative de la an la an, dupa cum subliniaza Angelo Ciuca. Pentru
a nu ramane cu proprietatile nevandute, dezvoltatorii mizeaza pe un profit
minim si scad preturile de vanzare. Chiar si in aceasta situatie preturile sunt
cu mult mai mari comparativ cu proprietatile vechi, lucru datorat in mare
masura suprafetelor mult mai generoase.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Oana Gheorghiu critică o companie de stat care închiriază spații către alte instituții publice: „Banii se învârt dintr-o parte în alta”
Oana Gheorghiu critică o companie de stat care închiriază spații către alte instituții publice: ...
Ce îi face pe români să amâne sau să renunțe la ideea de a avea copii. Gelu Duminică: „La capitolul demografie suntem mai rău decât preconizam”
Ce îi face pe români să amâne sau să renunțe la ideea de a avea copii. Gelu Duminică: „La capitolul ...
Diana Buzoianu critică proiectul de lărgire a plajelor: „Nu cred că a fost oportun așa cum a fost gândit și implementat”
Diana Buzoianu critică proiectul de lărgire a plajelor: „Nu cred că a fost oportun așa cum a fost ...
Directoarea CENAFER, revocată după ce și-ar fi amenajat un atelier de ciocolată și un apartament într-o clădire a Ministerului Transporturilor
Directoarea CENAFER, revocată după ce și-ar fi amenajat un atelier de ciocolată și un apartament ...
Cseke Attila: România investește 20 de miliarde de lei în spitale. La Alba Iulia a fost inaugurată noua Secție de Psihiatrie Acuți a Spitalului Județean de Urgență
Cseke Attila: România investește 20 de miliarde de lei în spitale. La Alba Iulia a fost inaugurată ...
Irineu Darău: România are nevoie de o strategie unitară de digitalizare și de investiții urgente în securitatea cibernetică
Irineu Darău: România are nevoie de o strategie unitară de digitalizare și de investiții urgente ...
Comisia Europeană a publicat cel de-al șaptelea Raport anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat cel de-al șaptelea Raport anual privind statul de drept în UE
UE vrea să dubleze consumul de energie electrică până în 2040
UE vrea să dubleze consumul de energie electrică până în 2040
Noua Lege a salarizării intră în dezbatere. Impactul maxim estimat este de 12,1 miliarde de lei, anunță ministrul Muncii
Noua Lege a salarizării intră în dezbatere. Impactul maxim estimat este de 12,1 miliarde de lei, anunță ...
Rutte susține planul Germaniei de a cumpăra rachete Tomahawk și respinge riscul unei escaladări cu Rusia
Rutte susține planul Germaniei de a cumpăra rachete Tomahawk și respinge riscul unei escaladări cu ...
Burnham promite o nouă cale pentru Marea Britanie când va deveni liderul Partidului Laburist
Burnham promite o nouă cale pentru Marea Britanie când va deveni liderul Partidului Laburist
Ciprian Ciucu pregătește o nouă strategie culturală pentru București: Platformă online și consultări publice pentru viitorul Capitalei
Ciprian Ciucu pregătește o nouă strategie culturală pentru București: Platformă online și consultări ...
Scandal la MApN: Două blocuri au fost construite lângă un depozit de muniție după un aviz suspect. DNA cercetează 18 angajați ai ministerului
Scandal la MApN: Două blocuri au fost construite lângă un depozit de muniție după un aviz suspect. ...
Iranul a lansat două valuri de rachete balistice asupra Qatarului
Iranul a lansat două valuri de rachete balistice asupra Qatarului
BEI aprobă un împrumut de 800 milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă,
BEI aprobă un împrumut de 800 milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă,
România cumpără 12 elicoptere Airbus și 12 radare Thales prin programul SAFE. Contractele însumează investiții de miliarde în apărare
România cumpără 12 elicoptere Airbus și 12 radare Thales prin programul SAFE. Contractele însumează ...
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate și politici pro-inovare
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, ...
Partidele pro-occidentale discută la Cotroceni proiectul legii salarizării
Partidele pro-occidentale discută la Cotroceni proiectul legii salarizării