- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Negocierile pentru cea mai mare tranzactie de spatii logistice din ultimul an au durat de 3 ori mai mult decat inainte de criza

19 Jan, 14:17 • cristina.mihai
Cea mai mare tranzactie de pe piata spatiilor industriale din Bucuresti in 2009 a fost inchirierea de catre Antalis Romania a 10.000 mp in parcul industrial Bucharest West, contract semnat in decembrie. Discutiile pentru inchirierea acestei suprafete au durat insa de 3 ori mai mult decat perioada obisnuita necesara unei tranzactii de asemenea dimensiuni.
Negocierile pentru cea mai mare tranzactie de spatii logistice din ultimul an au durat de 3 ori mai mult decat inainte de criza

Inainte de criza, astfel de tranzactii erau semnate de obicei in circa 6 luni de la startul discutiilor, a spus Viorel Opait, directorul departamentului industrial al agentiei Colliers, cea care a intermediat tranzactia.

Discutiile pentru inchirierea unui spatii logistic de catre Antalis, distribuitor de materiale din hartie, au inceput in mai-iunie 2008, durand, practic, un an si jumatate. Discutiile au fost insa prelungite de faptul ca, pe fondul crizei financiare, firma a inchiriat provizoriu un alt spatiu, pentru a-si procura mai mult timp si a putea sa analizeze cat mai bine ofertele de pe piata.

Astfel, firma care avea deja inchiriati 3.300 mp in Bucharest West, a mai inchiriat pentru un an circa 2.800 mp suplimentari in Equest Logistic Center, amplasat in aceeasi zona, cu posibilitatea sa renunte la cei 2.800 mp dupa un an, desi astfel de contracte se incheie de obicei pe cel putin 3 ani, a explicat Opait.

In momentul semnarii contractului pentru cei 10.000 mp, compania a renuntat la celelalte doua spatii logistice.

Opait nu a precizat care a fost durata si nivelul de chirie pentru care s-a incheiat tranzactia, insa a mentionat ca nu sunt diferente foarte mari intre chiriile actuale si cele din 2007 pentru suprafetele mari de spatii logistice, pentru ca acestea sunt destul de rare pe piata.

„Avantajati sunt chiriasii mici, pentru ca putinele spatii libere de pe segmentul logistic (ocupat in proportie de 88%) sunt mici, cu suprafete de 1.000-2.000 mp”, spune Opait.

In ultimul trimestru din 2009, pe piata spatiilor logistice a inceput sa se simta o revenire, fata de aceeasi perioada din 2008. Astfel, in T4 2009 s-au inchiriat circa 28.000 mp de spatii logistice, fata de 17-18.000 mp in perioada similara din 2008.

In ceea ce priveste evolutia inchirierilor de pe acest segment, Opait spune ca premizele pentru primele 3 luni din 2010 sunt mult mai bune decat cele din aceeasi perioada a anului trecut.

„Lucram la cateva tranzactii importante in prezent”, a spus Opait, fara sa dea alte detalii.

Antalis, distribuitor de materiale din hartie, a inregistrat la nivel de grup vanzari de 3,4 miliarde de euro in 2008. Compania are 7.900 de angajati in 53 de tari. Antalis este o companie detinuta in totalitate de grupul financiar francez Sequana.

Bucharest West Light Industrial Park este dezvoltat de Portland Trust la km. 14 al autostrazii Bucuresti-Pitesti.

Colliers International este o companie internationala de consultanta imobiliara, cu 294 de birouri in 61 de tari.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Călin Georgescu cere declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan; demersul este susținut și de George Simion
Călin Georgescu cere declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan; demersul este ...
Programul Rabla 2026: buget majorat la 300 mil. lei și criterii noi de eligibilitate pentru autovehicule
Programul Rabla 2026: buget majorat la 300 mil. lei și criterii noi de eligibilitate pentru autovehicule
INS: Deficitul comercial al României s-a redus cu 7% în primele patru luni din 2026, pe fondul creșterii exporturilor și al temperării importurilor
INS: Deficitul comercial al României s-a redus cu 7% în primele patru luni din 2026, pe fondul creșterii ...
CNSP majorează prognoza de inflație pentru 2026 la 7,9%, pe fondul scumpirii energiei și al tensiunilor din Orientul Mijlociu
CNSP majorează prognoza de inflație pentru 2026 la 7,9%, pe fondul scumpirii energiei și al tensiunilor ...
Bucureştiul, epicentrul francofoniei economice – misiune economică și comercială organizată de OIF
Bucureştiul, epicentrul francofoniei economice – misiune economică și comercială organizată ...
UDMR nu își asumă sprijinul pentru Guvernul Tomac, dar exclude votul împotrivă – Kelemen Hunor
UDMR nu își asumă sprijinul pentru Guvernul Tomac, dar exclude votul împotrivă – Kelemen Hunor
Eurowind Energy România primește autorizațiile pentru parcul hibrid Siminoc din Constanța, investiție de 65 mil. euro
Eurowind Energy România primește autorizațiile pentru parcul hibrid Siminoc din Constanța, investiție ...
5 to go raportează în mai 2026 rezultate record: vânzări de 7 mil. euro și peste 100.000 de clienți pe zi în România
5 to go raportează în mai 2026 rezultate record: vânzări de 7 mil. euro și peste 100.000 de clienți ...
Criza de combustibil din Rusia se agravează, pe măsură ce Ucraina intensifică atacurile asupra teritoriilor ocupate
Criza de combustibil din Rusia se agravează, pe măsură ce Ucraina intensifică atacurile asupra teritoriilor ...
Sindicaliştii Sanitas au declanșat greva japoneză, nemulţumiţi de proiectul noii legi a salarizării
Sindicaliştii Sanitas au declanșat greva japoneză, nemulţumiţi de proiectul noii legi a salarizării
Wendy’s, lanţul american de fast-food, pariază pe România cu investiţii de peste 200 mil. dolari în următorii 10 ani
Wendy’s, lanţul american de fast-food, pariază pe România cu investiţii de peste 200 mil. dolari ...
România și SUA își consolidează cooperarea împotriva criminalității organizate. Predoiu: „Crima organizată a devenit un actor global”
România și SUA își consolidează cooperarea împotriva criminalității organizate. Predoiu: „Crima ...
Eugen Tomac continuă, marți, consultările cu liderii partidelor parlamentare
Eugen Tomac continuă, marți, consultările cu liderii partidelor parlamentare
Zelenski s-a întâlnit cu Charles al III-lea la Castelul Windsor, în timpul vizitei sale în Marea Britanie
Zelenski s-a întâlnit cu Charles al III-lea la Castelul Windsor, în timpul vizitei sale în Marea ...