- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Piata de birouri din Bucuresti ia avant: Volumul de tranzactionare a crescut cu 12,5%

05 May, 13:45 • Redactia DailyBusiness
Volumul de tranzactionare a spatiilor de birouri din Capitala a crescut in primul trimestru din acest an cu 12,5%, fata de perioada similara din 2009, potrivit unui raport al companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis.
Piata de birouri din Bucuresti ia avant: Volumul de tranzactionare a crescut cu 12,5%

Totodata, ritmul livrarilor de noi spatii de birouri a scazut fata de perioada similara a anului trecut, cu 8%.

Toate acestea au determinat ca in primul trimestru al acestui an rata de neocupare sa se stabilizeze, dupa un an de crestere, atingand un nivel de 16,3%, similar cu cel din aceeasi perioada a anului trecut.

Rata de neocupare este semnificativ mai redusa in zonele centrale precum zona Nord -10,6% si Centru – 14%, pe cand in zonele secundare, precum Pipera si zona Est, rata de neocupare poate ajunge si la 25%.

„Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, principalii indicatori ai pietei spatiilor de birouri (chiria prime, rata randamentului investitional prime si rata de neocupare) s-au stabilizat si se inregistreaza si o crestere importanta a volumului de tranzactionare”, a declarat Catalina Jigman, head of office agency and GCS, CB Richard Ellis.

„Aceste date demonstreaza ca piata de birouri este cu adevarat pe drumul cel bun inspre o revenire stabila”, a mai spus Jigman.

In primul trimestru din 2010 au fost livrati aproximativ 72.300 metri patrati de noi spatii de birouri dintre care aproape 85% sunt cladiri de clasa A.

In continuare, cel mai mare numar de noi spatii de birouri a fost livrat in CBD (central business district) – (44%), urmata de zona Nord (30%). In Bucuresti stocul de spatii de cladiri de birouri de clasa A si B insumeaza 1,8 mil. mp.