Real Estate

Romania vs Ungaria in imobiliare: „A fost cu 30% mai ieftin sa construiesc la Budapesta”

18 Apr, 00:01 • cristina.mihai
Acelasi business, al aceleiasi companii, a mers mai bine in Bucuresti decat in Budapesta, unde investitia a fost cu circa 30% mai mica, dar amplasarea spatiului, mult mai buna. Aceasta deoarece in Ungaria exista concurenta, pentru ca piata e mai dezvoltata, iar in Romania se afla in faza de pionierat.
Romania vs Ungaria in imobiliare: A fost cu 30% mai ieftin sa construiesc la Budapesta

Un grup de investitori canadieni au inaugurat anul trecut in Bucuresti si Budapesta cate un depozit cu „autoservire”, un concept nord american care s-a extins si in Europa.

Spatiul astfel amenajat serveste pe post de „debara” si permite inchirierea unor spatii de depozitare cu dimensiuni care pornesc de la 1 metru patrat si ajung la 27 mp. Aici pot fi stocate diverse obiecte pe care clientii nu vor sa le tina in casa.

Primul an a mers „multumitor” pe piata locala, compania inregistrand venituri de 180.000 euro si peste 500 de clienti. Pentru al doilea an financiar, estimarile vizeaza o dublare a veniturilor.

Prin comparatie, piata din Budapesta, pe care compania a intrat aproximativ in acelasi timp, este una mult mai „dificila”, a povestit pentru DailyBusiness.ro Danu Temelie, managing partner al Euro Mini Storage, compania care deruleaza afacerea.

„In Budapesta exista mai multe alternative la acest tip de depozitare, pe cand in Bucuresti nu sunt prea multe spatii care sa fie competitive la nivel de calitate si sa poata fi inchiriate”, a explicat Temelie diferenta startului din Bucuresti si Budapesta.

Pe de alta parte, insa, omul de afaceri adauga ca afacerile mai reduse din Budapesta se aplica unei investitii cu circa 30% mai mici decat in Bucuresti, iar diferentele de cost nu au venit din amploarea diferita a constructiei, ci pur si simplu din diferentele de piata dintre cele doua orase.

„In Budapesta avem o amplasare mult mai buna fata de Bucuresti, iar costurile au fost mult mai reduse, de la pret al terenului, la cost al constructiei”, spune Temelie. El a mentionat ca piata imobiliara din Budapesta a fost mult mai stabila: „In general, tarile mai apropiate de Vest au avut o evolutie mai rapida, iar piata a fost mai stabila in momentul in care in Romania era boom-ul imobiliar”.

Compania a investit 8 milioane de euro in cladirea din Bucuresti. Gradul de ocupare al celor 50 de boxe este de 60%. Afacerea a fost gandita ca o retea de astfel de spatii.

„In acest prin spatiu am investit mai mult pentru ca am vrut sa fie un flagship al business-ului. Pentru urmatoarele depozite pe care le avem in plan in Bucuresti vom investi intre 3 si 4 milioane euro”, a spus Danu Temelie. In prezent, compania poarta negocieri pentru a achizitiona terenuri.

„Am fost pe crestere de la luna la luna. Intodeauna au fost mai multi clienti noi, decat clienti care au parasit spatiile”, a mentionat reprezentantul Euro Mini Storage.

Acesta nu a putut face o estimare legata de perioada medie de inchiriere a spatiilor, insa a mentionat ca in Europa, media este de 11 luni. Clientii sunt in proportii egale firme si persoane fizice.

Preturile de inchiriere sunt calculate pe unitate de depozitare pe luna (si nu pe metru patrat sau metru cub). Cel mai mic spatiu, de 1 metru patrat, costa 22 euro pe luna.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Radu Marinescu anunță reforme la Ministerul Justiției: Termene ferme, reduceri de cheltuieli și unificarea Penitenciarelor cu Probațiunea
Radu Marinescu anunță reforme la Ministerul Justiției: Termene ferme, reduceri de cheltuieli și unificarea ...
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a fost reținut într-un dosar de corupție privind fonduri de aproximativ 550 de milioane de euro
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a fost reținut într-un dosar de ...
Dronă prăbușită pe un câmp din Buzău. MApN și SRI verifică resturile, iar zona cercetărilor va fi extinsă
Dronă prăbușită pe un câmp din Buzău. MApN și SRI verifică resturile, iar zona cercetărilor ...
Trei priorități pentru fondurile europene: România vrea să finalizeze PNRR fără pierderi și să atragă peste 60 de miliarde de euro
Trei priorități pentru fondurile europene: România vrea să finalizeze PNRR fără pierderi și să ...
Iranul amenință că va distruge cablurile submarine de internet din Strâmtoarea Ormuz dacă SUA îi atacă infrastructura
Iranul amenință că va distruge cablurile submarine de internet din Strâmtoarea Ormuz dacă SUA îi ...
Nicușor Dan, în The Daily Signal: România este pregătită să își asume costuri mai mari pentru consolidarea prezenței americane la Marea Neagră
Nicușor Dan, în The Daily Signal: România este pregătită să își asume costuri mai mari pentru ...
Trump o elogiază pe Marine Le Pen după revoltele din Franța
Trump o elogiază pe Marine Le Pen după revoltele din Franța
Nicușor Dan: România cere de la NATO capacități suplimentare de combatere a dronelor și consolidarea prezenței în Marea Neagră
Nicușor Dan: România cere de la NATO capacități suplimentare de combatere a dronelor și consolidarea ...
Luca Niculescu: Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii. Reprezintă 12% din PIB și sunt economiile a milioane de români
Luca Niculescu: Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii. Reprezintă 12% din PIB și sunt economiile ...
Criza politică din România beneficiază de un armistițiu de șase luni (Politico)
Criza politică din România beneficiază de un armistițiu de șase luni (Politico)
Ursula von der Leyen l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea funcției de premier
Ursula von der Leyen l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea funcției de premier
MApN: Grup de drone detectat la nord-est de Vâlcove, în spațiul aerian al Ucrainei. Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
MApN: Grup de drone detectat la nord-est de Vâlcove, în spațiul aerian al Ucrainei. Nu au fost raportate ...
Nicușor Dan: „România trebuie să privească înainte, economic, să se conecteze cu punctele în care se joacă economia globală”
Nicușor Dan: „România trebuie să privească înainte, economic, să se conecteze cu punctele în ...
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi pentru și doar 58 împotrivă
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi pentru și doar 58 împotrivă
Luca Niculescu propune un proiect național pentru următorii 20 de ani
Luca Niculescu propune un proiect național pentru următorii 20 de ani
Luca Niculescu, la învestirea Guvernului: România nu mai are timp de pierdut. Propun un Executiv care atrage investiții și creează locuri de muncă
Luca Niculescu, la învestirea Guvernului: România nu mai are timp de pierdut. Propun un Executiv care ...