Real Estate

Sunt casele mai accesibile decat inainte de criza?

29 Aug, 06:55 • Redactia DailyBusiness
Pretul in euro al apartamentelor s-a redus, insa nu si in lei, in paralel cu reducerea veniturilor romanilor.
Sunt casele mai accesibile decat inainte de criza?

Potrivit INS, desi salariul
mediu net a crescut în lei fata de august 2008, în echivalent euro a scazut usor,
de la 361 euro la 351 euro. În aceste conditii achizitionarea unui apartament
este mult mai facila acum decât înainte de criza, dar tranzactiile cu locuinte
sunt înca la un nivel scazut, întrucât bazinul clientilor solvabili, care înca
nu s-au împrumutat, este destul de redus si majoritatea acestora sunt rezervati
în a lua un credit. Asa modesta cum e, creditarea ipotecara este sustinuta
preponderent de programul „Prima Casa”, în special prin prisma
avansului de numai 5%, cu mult sub cel practicat la creditele-standard, de 20%
-25%.

În lipsa unor evenimente macroeconomice majore si
negative, pentru a doua parte a acestui an acesta estimeaza ca preturile locuintelor
vechi din Bucuresti vor urma tendinta de stabilizare remarcata în ultimele
luni, variatiile de la o luna la alta urmând sa fie mici si normale pentru
orice piata imobiliara. „Pe segmentul nou, estimam în continuare un trend
usor descrescator în ceea ce priveste preturile de tranzactionare”, a adaugat
Alexandru Pricop, relateaza
EVZ.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
MApN: Fragment de dronă cu încărcătură explozivă, neutralizat la aproximativ 5 mile marine de brațul Sulina
MApN: Fragment de dronă cu încărcătură explozivă, neutralizat la aproximativ 5 mile marine de brațul ...
Nicușor Dan a primit 18 noi ambasadori la Cotroceni și a discutat despre investiții și schimburi comerciale
Nicușor Dan a primit 18 noi ambasadori la Cotroceni și a discutat despre investiții și schimburi ...
Acordul de securitate socială dintre România și SUA a intrat în vigoare. Românii care au lucrat în ambele țări își pot cumula perioadele de cotizare
Acordul de securitate socială dintre România și SUA a intrat în vigoare. Românii care au lucrat ...
Friedrich Merz va pierde alegerile regionale de duminică – indiferent de rezultat (Politico)
Friedrich Merz va pierde alegerile regionale de duminică – indiferent de rezultat (Politico)
Volkswagen a aprobat planul de a reduce încă 50.000 de locuri de muncă
Volkswagen a aprobat planul de a reduce încă 50.000 de locuri de muncă
Peste 8 milioane de lei pentru turismul din Dolj. Șase comune își modernizează infrastructura și promovarea
Peste 8 milioane de lei pentru turismul din Dolj. Șase comune își modernizează infrastructura și ...
Ministrul Economiei: 32 de jaloane și ținte din PNRR privind digitalizarea, sprijinirea sectorului privat și turismul au fost atinse
Ministrul Economiei: 32 de jaloane și ținte din PNRR privind digitalizarea, sprijinirea sectorului ...
Gazele din Europa se scumpesc din nou. Depozitele sunt la cel mai redus nivel pentru această perioadă
Gazele din Europa se scumpesc din nou. Depozitele sunt la cel mai redus nivel pentru această perioadă
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori: restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori: restituirea accizei ajunge ...
Curs valutar BNR, vineri, 4 septembrie 2026. Euro se menține peste 5,25 lei, iar aurul trece de 649 de lei gramul
Curs valutar BNR, vineri, 4 septembrie 2026. Euro se menține peste 5,25 lei, iar aurul trece de 649 ...
Nazare: Standard & Poor’s va publica pe 2 octombrie raportul privind ratingul de țară al României
Nazare: Standard & Poor’s va publica pe 2 octombrie raportul privind ratingul de țară al României
Giorgia Meloni, la cârma celui mai longeviv guvern italian de după 1945 (FT)
Giorgia Meloni, la cârma celui mai longeviv guvern italian de după 1945 (FT)
Sorin Grindeanu: „România are nevoie de un Guvern cu puteri depline”. PSD, pregătit să construiască majoritatea
Sorin Grindeanu: „România are nevoie de un Guvern cu puteri depline”. PSD, pregătit să construiască ...
Nicușor Dan ar putea desemna un premier săptămâna viitoare: „Societatea așteaptă să avem un guvern“
Nicușor Dan ar putea desemna un premier săptămâna viitoare: „Societatea așteaptă să avem un guvern“
Trotinetele electrice, interzise în parcurile din București. Primăria cere blocarea lor completă
Trotinetele electrice, interzise în parcurile din București. Primăria cere blocarea lor completă
Premii de peste 76.000 de lei la Loto 5/40. Reporturi de milioane de lei la tragerile de duminică
Premii de peste 76.000 de lei la Loto 5/40. Reporturi de milioane de lei la tragerile de duminică
Cum va fi vremea în septembrie și la început de octombrie. Unde se anunță temperaturi peste normal
Cum va fi vremea în septembrie și la început de octombrie. Unde se anunță temperaturi peste normal
Scandal în Dolj: Primăria, amendată cu 40.000 de lei pentru că a furnizat apă fără autorizație
Scandal în Dolj: Primăria, amendată cu 40.000 de lei pentru că a furnizat apă fără autorizație