- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Emma Răducanu, laude pentru organizatorii turneului de la Wimbledon. Bărbatul care o urmărea a fost oprit

24 Jun, 13:11 • Amarie Giorgiana
Emma Răducanu a lăudat, recent, conducerea turneului de la Wimbledon pentru că a făcut „o treabă extraordinară” pentru a împiedica un bărbat care o urmărea să cumpere bilete pentru competiţia din această lună.
Emma Răducanu, laude pentru organizatorii turneului de la Wimbledon. Bărbatul care o urmărea a fost oprit

Emma Răducanu a lăudat, recent, conducerea turneului de la Wimbledon pentru că a făcut „o treabă extraordinară” pentru a împiedica un bărbat care o urmărea să cumpere bilete pentru competiţia din această lună. Bărbatul era vizat de măsuri de restricție și a fost oprit la încercarea de a intra în tribune, potrivit BBC.

Bărbatul a urmărit-o pe sportivă la patru turnee în februarie, iar tânăra de 22 de ani a început să plângă atunci când l-a văzut în tribune la Dubai Tennis Championships. Ulterior, acesta a primit ordin de restricție din partea poliției din Dubai, iar numele său a fost vehiculat printre autoritățile din tenis.

Wimbledon a făcut o treabă excepțională prin faptul că l-a oprit să își cumpere bilete. Am primit o notificare de la organizatorii turneului, apoi poliția m-a contactat să mă asigure că totul e sub control, că nu am de ce să îmi fac griji.
Mă simt ok, simt că sunt în siguranță. Am avut o protecție foarte bună la mai toate turneele din ultimul timp, e o mare diferență față de modul în care mă simțeam înainte„, a declarat Emma Răducanu pentru BBC Sport.

„Ştiu că nu sunt prima sportivă care trece prin asta şi probabil că nu voi fi ultima – nu doar ca sportivă, ci ca femeie în general

”, a afirmat ea.

Citește și: Cunoscut jurnalist sportiv, demisie după 26 de ani la cârma unei celebre emisiuni. O gafă impardonabilă i-a adus sfârșitul carierei în televiziune

Emma Răducanu, hărțuită de un bărbat

Cunoscuta sportivă a fost urmărită de bărbat încă din 2022, la scurt timp după succesul său colosal de la US Open.

Amrit Magar, în vârstă de 35 de ani, a mers la locuința Emmei de trei ori și i-a lăsat cadouri și scrisori, conținutul acestora indicând posibile probleme psihice. În una dintre scrisori, individul i-a spus Emmei că a mers pe jos 23 de mile până la ea acasă, pentru că „merită iubită”.

Tatăl sportivei a alertat poliția la acel moment, iar bărbatul a fsot identificat, amendat și i-a fost impus și un ordin de restricție de 5 ani. Cu toate acestea, Magar a încercat să se apropie din nou de Emma Răducanu, intenționând să își achiziționeze bilete pentru partidele acesteia de la Wimbledon. Din fericire, aplicația îl avea pe „lista neagră” pe individ, iar acesta a fost oprit.

Citește și: Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia. Prețurile pentru luna iulie 2025

Urmărește Daily Business pe Google News