Știri politică

Ucraina are un deficit de finanțare externă de 45-50 de miliarde de euro pentru 2026, avertizează Zelenski

18 Dec, 18:11 • Daniela Oancea
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat joi că Ucraina are nevoie de 45-50 de miliarde de euro, în ajutor extern, pentru 2026 și că, fără o primă tranșă din activele rusești înghețate în UE, țara sa va fi nevoită să reducă semnificativ producția de drone necesare în războiul cu Rusia, potrivit Reuters și EFE.
Ucraina are un deficit de finanțare externă de 45-50 de miliarde de euro pentru 2026, avertizează Zelenski

Zelenski a avertizat că reducerea producției ucrainene de drone va limita capacitatea Ucrainei de a efectua atacuri cu rază lungă asupra infrastructurii energetice rusești și va afecta, de asemenea, alte achiziții militare ale armatei.

Pe de altă parte, Zelenski a argumentat că, dacă Ucraina va primi fonduri din activele rusești înghețate de UE în urma sancțiunilor, țara va avea mai multă încredere la negocieri.

El s-a referit la negocierile de pace, pe care însă, în prezent, Ucraina nu le poartă direct cu Rusia, ci cu SUA, pentru a convinge Washingtonul să susțină pozițiile Kievului în fața Moscovei.

Denis Șmîhal cere aliaților Ucrainei să aloce 0,25% din PIB pentru apărare în 2026

Ministrul ucrainean al apărării, Denis Șmîhal, le-a cerut marți aliaților țării sale, la o nouă întâlnire a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, ce reunește circa 50 de țări care susțin militar această țară în războiul cu Rusia, să aloce cel puțin 0,25% din PIB-ul lor în anul 2026 pentru cheltuielile militare ale Kievului.

Ministrul ucrainean a spus că Rusia și-a planificat să cheltuiască anul viitor pentru apărare aproximativ 186 de miliarde de dolari, în timp ce Ucraina are în prezent finanțare pentru numai jumătate din cheltuielile sale militare, estimate la circa 120 de miliarde de dolari, pentru restul având nevoie de suplimentarea ajutorului aliaților, astfel încât să poată continua războiul.

Cât despre ajutorul pentru anul în curs, Denis Șmîhal a spus că dacă toate sumele promise Ucrainei de susținătorii săi vor fi onorate în perioada rămasă până la încheierea anului, Ucraina va fi primit 45 de miliarde de dolari ca ajutor extern în acest an, cea mai mare sumă după anul 2022.

Liderii UE discută acum la Bruxelles planul de a oferi Ucrainei un împrumut de reparații de 90 de miliarde de euro

Liderii statelor UE discută acum la un summit din Bruxelles un plan al Comisiei Europene de a oferi Ucrainei din activele rusești înghețate în UE un împrumut de reparații de 90 de miliarde de euro, într-o primă etapă pentru anul viitor.

Suma ar putea crește ulterior la 165 de miliarde de euro, bani pe care Kievul i-ar rambursa doar după ce Moscova ar plăti reparațiile de război, ceea ce este greu de imaginat cât timp Vladimir Putin rămâne președinte.

Rusia acuză un furt și a anunțat deja că a dat în judecată societatea financiară belgiană Euroclear, care gestionează cea mai mare parte a fondurilor rusești înghețate în UE.

Citește și: Cum a blocat Bart De Wever din Belgia „planul nebunesc” al UE de a împrumuta 140 de miliarde de euro Ucrainei

Belgia, ca țară depozitară a acestor fonduri, se teme de repercusiunile financiare și juridice ale confiscării lor și cere ca toate activele rusești înghețate în UE să fie incluse în împrumutul destinat Ucrainei.

De asemenea, Belgia solicită garanții financiare concrete din partea celorlalte state membre ale UE înainte de a-și da acordul pentru o astfel de operațiune, față de care au manifestat rezerve și Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Malta și Italia.

Citește mai mult: Belgia avertizează: lipsa unui acord pentru finanțarea Ucrainei ar fi un dezastru pentru Europa

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski