6 iunie, Ziua Suediei: Cum a ajuns un regat dela periferie să fie un model de stat social

Suedia marchează Ziua Națională pe 6 iunie, o tradiție ce datează din 1916. Alegerea zilei are dublă semnificație istorică. În 1523, Gustav Vasa a fost ales rege, marcând ieșirea din Uniunea de la Kalmar și sfârșitul secolelor de control danez. În 1809, tot pe 6 iunie, a fost adoptată o constituție progresistă care a introdus noi garanții pentru drepturile cetățenilor.

Deși nu este zi liberă legală, în toată țara au loc festivități. Drapelul albastru cu galben este arborat în locurile publice. Programul include parade, concerte și discursuri ale oficialilor și familiei regale, inclusiv ale monarhului.

Sărbătoarea are și o latură tradițională. Suedezii mănâncă Sverigebakelsen, o prăjitură cu marțipan și căpșuni. Tot pe 6 iunie depun jurământul cei care au obținut cetățenia suedeză.

După un trecut marcat de războaie cu Danemarca și după ce Finlanda a făcut parte din regat timp de 600 de ani, cele trei state sunt acum parteneri economici strânși. Din 2024, toate sunt și membre NATO. Parcursul de la dominație la cooperare explică o parte din modelul suedez actual.

Istoria Suediei începe cu vânătorii-culegători veniți după retragerea ghețarilor. Cele mai vechi urme, lângă Malmö, au 11.000 de ani. Dominau svearii, în jurul Uppsalei, și götarii. Din numele lor vine Sverige, „regatul svearilor”.

În Epoca Vikingilor, secolele VIII-XI, suedezii s-au extins spre est. Varegi ajunși la Constantinopol controlau comerțul baltic din portul Birka. În jurul anului 1000, regele Olof Skötkonung devine primul suveran creștin și unifică regiunile sub numele Svea Rike. Creștinarea durează însă secole. Abia în 1164, cu Arhiepiscopia de Uppsala, Suedia intră definitiv în creștinismul latin.

Secolul al XII-lea găsește Suedia ca federație de provincii. Stabilizarea vine cu Birger Jarl, regent din 1248. El fondează Stockholm și dă legi naționale. Ordonanța de la Alsnö din 1280 evită iobăgia. Țăranii rămân liberi și proprietari, o excepție în Europa.

Tot atunci începe integrarea Finlandei. Expedițiile din anii 1240 și Tratatul de la Nöteborg din 1323 cu Novgorod fac Finlanda parte din regat pentru următoarele șase secole. În 1350 apare primul cod național de legi. Imediat după, Moartea Neagră ucide o treime din populație.

În 1397, Margareta I a Danemarcei unește Danemarca, Norvegia și Suedia în Uniunea de la Kalmar

Nobilii suedezi resping însă autoritatea daneză. Tensiunile culminează cu Baia de Sânge de la Stockholm din 1520.

Atunci apare Gustav Vasa. Tatăl și unchiul îi mor în masacru. Fuge la Lübeck, revine, strânge o armată și îi alungă pe danezi. Pe 6 iunie 1523 e ales rege. Data devine Ziua Națională.

Tratatul de la Malmö din 1524 confirmă independența și sfârșitul Uniunii de la Kalmar

Gustav Vasa reformează statul. În 1527 confiscă averile Bisericii Catolice. O cincime din terenul arabil trece la Coroană. În 1531 rupe legăturile cu Roma. Biserica Suediei devine luterană, sub controlul regelui. Biblia lui Gustav Vasa din 1541 unifică limba.

Centralizează administrația, face armată permanentă și impune fiscalitate modernă. În 1544, Riksdagul transformă monarhia electivă în ereditară. Reformele provoacă revolte, reprimate dur, dar pun bazele statului modern.

Dinastia Vasa duce Suedia la apogeu

Gustavus Adolphus reformează armata și intervine în Războiul de Treizeci de Ani. După 1648, Suedia domină Baltica. La 1658 e al treilea stat ca mărime din Europa. Luptă constant cu Danemarca-Norvegia pentru Scania, Halland și Blekinge, câștigate definitiv în 1658. Finlanda rămâne coloana vertebrală estică a imperiului.

Declinul vine după 1700

Marele Război al Nordului se termină cu Tratatul de la Nystad din 1721. Suedia pierde Estonia, Livonia și Ingria. Începe „Epoca Libertății”, cu parlament puternic. În 1766 apare prima lege din lume pentru libertatea presei.

În 1809, Suedia pierde Finlanda în favoarea Rusiei

E trauma care forțează modernizarea. Se adoptă o constituție nouă. În 1810, mareșalul Bernadotte e ales prinț moștenitor. Dinastia lui domnește și azi. În 1814, Suedia ia Norvegia de la Danemarca. Uniunea cu Norvegia se rupe pașnic în 1905.

Secolul XIX aduce industrializarea pe fier, lemn și hidroenergie. Apar SKF, Ericsson, Volvo. Un milion de suedezi emigrează în SUA. În 1917 se instaurează parlamentarismul. După război, Suedia alege neutralitatea.

În secolul XX, social-democrații construiesc statul bunăstării

Relația cu vecinii se schimbă total. Din rivali, Danemarca, Norvegia și Finlanda devin parteneri în Consiliul Nordic din 1952, cu piață comună a muncii. Podul Öresund leagă Malmö de Copenhaga din 2000. Economiile sunt integrate. Finlanda și Suedia intră în UE în 1995. Norvegia și Danemarca rămân în afara zonei euro, dar legăturile comerciale sunt strânse.

Finlanda a intrat în NATO în aprilie 2023, Suedia în martie 2024

Danemarca și Norvegia sunt membri fondatori din 1949. Pentru prima dată, toate statele nordice sunt în aceeași alianță. Finlanda, provincie suedeză până în 1809, e din nou alături de Stockholm, de data asta ca egal.

Moștenirea lui Gustav Vasa e statul responsabil de binele comun. Fără centralizarea și Reforma din secolul al XVI-lea, modelul suedez de azi nu ar fi existat.

Citește și: Tot ce vreți să știți despre ziua națională a Norvegiei din 17 mai și nu îndrăzniți să întrebați