Economie

Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil sunt esențiale pentru costul finanțării“

28 Sep, 13:54 • Daniela Oancea
Adrian Negrescu atenționează că România intră într-o săptămână critică pentru finanțele publice, în condițiile în care Parlamentul urmează să voteze noul guvern, iar vineri este așteptată evaluarea S&P privind ratingul suveran al României.
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil sunt esențiale pentru costul finanțării“

Negrescu, consultant economic, avertizează că cele două momente sunt strâns legate, întrucât piețele urmăresc dacă România are un guvern capabil să continue consolidarea fiscală și să construiască bugetul pentru 2027.

Adrian Negrescu a scris într-o postare pe Facebook: „Miercuri, Parlamentul votează un nou guvern. Vineri, una dintre cele mai importante agenții financiare din lume spune dacă România mai este o țară de încredere pentru investitori. De rezultatul lor depinde cât de scump se împrumută statul și, în final, cât de scumpe vor fi ratele, creditele pe care le luăm de la bancă“.

În opinia sa, pentru economie nu este important numele miniștrilor, ci existența unui guvern cu puteri depline, care să poată pregăti bugetul pentru anul viitor și să continue măsurile de reducere a deficitului.

„Din mai, de când a căzut guvernul Bolojan, România este condusă cu frâna de mână trasă“, afirmă Negrescu.

Consultantul economic atrage atenția că evaluarea S&P are loc într-un moment în care România se află deja la limita inferioară a categoriei investment grade.

Ratingul actual este, potrivit lui Negrescu, „cea mai mică notă care o mai păstrează printre țările considerate sigure pentru investiții“, iar o nouă treaptă de retrogradare ar duce România în categoria „junk“.

„S&P a spus deschis ce urmărește. Nota poate scădea dacă România rămâne fără guvern prea mult timp sau dacă reducerea deficitului se oprește“, spune Negrescu.

El amintește și avertismentul venit în ultimele zile din partea Fitch, potrivit căruia România are tot mai puțin timp pentru a evita o eventuală retrogradare, în contextul prelungirii crizei politice.

Pentru România, miza ratingului este legată direct de costul finanțării. Statul cheltuiește mai mult decât încasează, iar diferența este acoperită prin împrumuturi. Numai în septembrie, Ministerul Finanțelor și-a propus să împrumute de la bănci 7,2 miliarde de lei, bani destinați finanțării deficitului și refinanțării datoriei ajunse la scadență.

Costurile de finanțare au crescut în ultimele săptămâni, potrivit datelor invocate de Negrescu

Pe 24 septembrie, statul a vrut să împrumute 500 de milioane de lei pentru aproximativ opt ani și jumătate, însă a atras doar 290 de milioane de lei, la un randament de 7,42% pe an.

„Băncile erau dispuse să dea mai mulți bani, dar la dobânzi și mai mari, pe care ministerul nu le-a acceptat“, afirmă economistul.

Cu câteva zile înainte, la o altă licitație, Ministerul Finanțelor a cerut 800 de milioane de lei, în timp ce băncile au oferit 520 de milioane de lei. La 3 septembrie, statul se împrumuta pe zece ani cu un randament de 7,09% pe an.

Negrescu: „În doar trei săptămâni, banii au devenit vizibil mai scumpi“

Economistul susține că România plătește, în prezent, cea mai mare dobândă din Uniunea Europeană pentru împrumuturile pe doi ani, în timp ce costul asigurării împotriva riscului de neplată a datoriei românești este, potrivit lui, cel mai ridicat dintre cele peste 60 de țări considerate sigure urmărite de Bloomberg.

„Pe scurt, piețele ne tratează deja ca și cum am fi primit nota proastă, deși decizia nu a fost încă luată“, afirmă Negrescu.

În același timp, datele privind deficitul arată o îmbunătățire față de anul trecut. În primele opt luni ale anului, diferența dintre cheltuielile și veniturile statului s-a redus cu aproape o treime față de aceeași perioadă din 2025, susține economistul.

Negrescu consideră însă că această ajustare a fost realizată în principal prin creșterea taxelor plătite de populație și companii, în timp ce economia a intrat pe o traiectorie de scădere.

„În același timp, economia s-a micșorat. În prima jumătate a anului, economia României a produs cu 0,8% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut“, afirmă el.

În plus, datoria publică este în creștere și, potrivit estimărilor Comisiei Europene invocate de Negrescu, ar urma să depășească 63% din PIB până în 2027.

Problema pentru România este că reducerea deficitului nu este suficientă, în opinia economistului, dacă investitorii nu au încredere că ajustarea fiscală va continua și în 2027.

„Toate aceste sacrificii nu au adus încă dobânzi mai mici pentru stat, pentru că cei care ne împrumută nu se mai uită doar la cifre. Se uită și la politică și se întreabă dacă România are un guvern capabil să continue efortul și anul viitor“, explică Negrescu.

O eventuală retrogradare a ratingului de către S&P nu ar însemna automat pierderea statutului investment grade pentru România, întrucât celelalte două mari agenții de rating, Fitch și Moody’s, mențin în prezent calificativele României în categoria investițiilor recomandate.

Negrescu avertizează însă că o retrogradare suplimentară ar putea avea efecte asupra investitorilor instituționali care au reguli interne privind ratingul activelor în care pot investi.

Adrian Negrescu: „Dacă încă o agenție ne retrogradează, fondurile mari ar putea fi obligate să vândă titlurile României, iar împrumuturile s-ar scumpi”

„Dacă încă o agenție ar coborî nota, multe fonduri mari de investiții ar fi obligate de propriile reguli să vândă titlurile românești, iar împrumuturile ar deveni și mai scumpe“, afirmă el.

În acest scenariu, presiunea asupra bugetului ar crește, deoarece o parte tot mai mare din veniturile statului ar trebui direcționată către plata dobânzilor, în detrimentul altor cheltuieli și investiții.

Negrescu avertizează că efectele s-ar putea transmite în economie prin dobânzi mai mari la credite, reducerea investițiilor publice și presiuni suplimentare pentru majorarea veniturilor bugetare.

„Scenariul de evitat arată așa. Miercuri, guvernul pică la vot și criza continuă. Vineri, S&P citește asta ca pe un semn că România nu își mai poate pune ordine în finanțe. În octombrie, băncile cer statului dobânzi și mai mari“, afirmă economistul.

În opinia sa, România ar putea ajunge să aleagă între finanțarea mai scumpă și amânarea unor plăți, iar costul acestei situații ar ajunge în cele din urmă în economie.

„Oricum ar alege, nota de plată ajunge la noi: prin rate mai mari la credite, prin mai puține investiții în drumuri, spitale și școli și prin presiune pentru noi taxe“, spune Negrescu.

Economistul leagă evoluția piețelor de nevoia unui guvern funcțional și a unui buget credibil pentru anul viitor.

„Indiferent ce partide votează sau nu votează miercuri, piețele așteaptă un singur lucru: un guvern care funcționează și un buget credibil pentru anul viitor“, afirmă el.

În cel mai pesimist scenariu prezentat de Negrescu, prelungirea crizei politice și imposibilitatea de a stabiliza finanțele publice ar putea aduce România într-o situație în care să apeleze la sprijinul FMI.

„Fără un guvern stabil, vom ajunge inevitabil la mâna FMI. Un acord de finanțare ar putea deveni realitate mai repede decât ne așteptăm, cu măsurile de austeritate pe care le știm deja – tăieri de salarii, de costuri, taxe mai mari etc.“, afirmă economistul.

Negrescu avertizează că un asemenea scenariu ar putea amplifica presiunile asupra economiei și ar face mai dificilă ieșirea României din actuala perioadă de dezechilibre fiscale.

„Fiecare săptămână de scandal politic se plătește în dobânzi mai mari. Iar aceste dobânzi rămân de plătit mult după ce scandalul se stinge“, conchide Adrian Negrescu.

Citește și: Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide după votul de miercuri

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. Ce spune Marian Neacșu
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. ...
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață și nu muncesc, în centrul inițiativei
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață ...
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme în investiții. Ce soluții propune pentru România
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme ...
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce nume sunt luate în calcul
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce ...