Potrivit MApN, sistemele de apărare aeriană au fost trecute în stare de alertă, iar vineri la ora 07:17 a fost emis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert pentru zona vizată. La ora 07:47, autoritățile au dispus încetarea stării de alertă.
„Ministerul Apărării Naționale monitorizează permanent spațiul aerian, în strânsă cooperare cu aliații din NATO, pentru a asigura siguranța și integritatea teritorială a României”, a transmis instituția.
În jurul orei 08:50, a fost emis un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, prin care populația a fost informată asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian, în contextul semnalării unor ținte în apropierea frontierei României cu Ucraina.
Tot astfel, joi, în jurul orei 16:25, două aeronave F-16 dislocate la Baza 86 Aeriană Fetești au fost ridicate de la sol, conform procedurilor de poliție aeriană.
Populația din zona de nord a județului Tulcea a primit un mesaj RO-Alert emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în urma notificării transmise de Statul Major al Forțelor Aeriene.
Ulterior, la ora 18:00, au fost ridicate de la sol două aeronave Eurofighter Typhoon – una aparținând Forțelor Aeriene Germane și una Forțelor Aeriene Spaniole – de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, după observarea unui nou vehicul aerian fără pilot care se îndrepta către spațiul aerian național.
Conform MApN, o a doua dronă a pătruns,pentru scurt timp, în spațiul aerian național, pe care l-a părăsit în jurul orei 18:30, la nord de Sulina.
Citește și: Dronă în spațiul aerian al României. Două F-16 ridicate de la sol, alertă RO-Alert în Tulcea