Ambasadorul Darryl Nirenberg a participat joi la bordul fregatei „Regina Maria” a Marinei Române pentru a asista la o demonstrație a sistemului de aeronave fără pilot V-BAT, împreună cu conducerea Ministerului Apărării și parteneri din domeniul securității, potrivit Antena 3 CNN.
Te-ar mai putea interesa și: Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA: România va găzdui temporar echipamente și forțe militare americane
Evenimentul a avut ca scop evidențierea modului în care cooperarea dintre Statele Unite și România întărește capacitățile de supraveghere maritimă, recunoaștere și colectare de informații. Totodată, demonstrația a subliniat sprijinul pentru dezvoltarea unui centru regional de instruire și mentenanță, ceea ce contribuie la securitatea și prosperitatea ambelor țări.
Această apariție a ambasadorului are loc în contextul în care Darryl Nirenberg a transmis, luni, primul mesaj către cetățenii români după preluarea mandatului său. Din reședința sa oficială, el a subliniat că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite nu a fost niciodată mai puternic și mai important.