Știri interne

Guvernul pregătește concedieri la stat. Bolojan: Toate instituțiile publice trebuie să-și facă reducerea de personal de 10%

26 Mar, 10:51 • Daniela Oancea
Bolojan anunță restructurarea aparatului bugetar, zeci de mii de posturi sunt vizate pentru desființare în perioada următoare, în cadrul reformei administrative pe care Guvernul o pregătește pentru eficientizarea sectorului public, relatează postul de televiziune Euronews.
Guvernul pregătește concedieri la stat. Bolojan: Toate instituțiile publice trebuie să-și facă reducerea de personal de 10%

Ilie Bolojan a declarat că reducerea aparatului bugetar cu aproximativ 10%, la nivel central și local, reprezintă una dintre cele mai importante provocări ale Executivului în lunile următoare, în contextul măsurilor deja adoptate înaintea aprobării bugetului privind reorganizarea administrației publice.

„Este una din provocările pe care le avem în următoarele luni, una dintre cele mai importante, pentru că, așa cum știți, am adoptat înaintea bugetului pachetul pe administrație, care prevede reducerea aparatului guvernamental, național, ministerele, plus administrația publică locală cu 10%.”

Premierul Bolojan a precizat că reducerile de personal din sectorul public, estimate la zeci de mii de posturi la nivel central și local, vor fi implementate în lunile următoare printr-un ansamblu de măsuri administrative și legislative, inclusiv hotărâri de consiliu, ordonanțe și hotărâri de guvern, precum și prin organizarea de concursuri.

„Prin urmare, vom avea niște reduceri în lunile următoare, care sunt la nivelul zecilor de mii de posturi, în tot aparatul central și în administrația locală. Dar aceste reduceri trebuie făcute, înseamnă că trebuie hotărâri de consiliu date, trebuie date ordonanțe, trebuie date hotărâri de guvern, trebuie făcute concursuri.”

„Deci, nu este o operațiune foarte ușor de făcut, dar mie mi s-a părut că este cât se poate de corect ca anul acesta să fie un efort al statului pe care îl face, suplimentar, pentru a-și reduce cheltuielile”, a spus Bolojan, la Euronews, întrebat câte posturi vor dispărea până la finalul anului din aparatul de stat.

Bolojan a explicat că, dacă nu se reduc aceste cheltuieli, Ministerul de Finanțe a bugetat salarizarea redusă cu această pondere de câteva procente la toate ministerele.

„Deci, în câteva luni de zile, se va vedea că alocările care sunt făcute nu acoperă cheltuielile de personal, dacă nu se fac aceste reduceri. Asta s-a întâmplat, de exemplu, anul trecut, când s-au calculat reduceri de personal de 5% în primele luni, nu s-a făcut nicio reducere de personal, dimpotrivă, cheltuielile au crescut, s-a ajuns la o anvelopă pe primele șase luni de plus 10% față de aceeași perioadă a anului trecut și am intrat în deficitele în care am intrat. Anul acesta nu ne mai putem permite acest lucru și asta va fi urmărită în perioada următoare. Nu este o chestiune plăcută, dar trebuie să o facem”, a adăugat premierul.

Premierul a mai spus că „toate instituțiile publice trebuie să-și facă reducerea de personal de 10%, de la Televiziunea Română, până la celelalte autorități, la ministere”. „În zona ministerelor unde există un personal deficitar, unde nu ne putem permite reduceri de personal – Ministerul de Interne, Ministerul Apărării –, intră în vigoare măsura prin care, până la sfârșitul acestei luni, trebuie să venim cu un proiect în dezbatere publică pentru creșterea vârstei de pensionare pentru aceste categorii, având în vedere mecanismul de pensionare mult mai rapidă, pe care nu îl mai putem susține din punct de vedere bugetar”, a mai explicat Bolojan.

Referitor la reforma companiilor de stat, premierul a menționat că aceasta este „o prioritate, dar nu este foarte comod de făcut”.

„Aici, spre deosebire de un minister unde poți să vii cu o ordonanță, cu o hotărâre de guvern cu care să lucrezi, aceste companii sunt conduse de manageri care au fost numiți pe baza unui concurs mai corect sau mai puțin corect, dar la final au un contract de management în care, din păcate, mulți dintre ei nu au clauze care să facă, ca ocuparea acestui post să fie o problemă de provocare și nu o recompensă pentru ei. Din păcate, în multe cazuri, avem o abordare, am avut o abordare de tip recompensă.”

„Oamenii aceștia, pe de-o parte, n-au nici motivația interioară să facă ceea ce trebuie, pentru că nu trebuie să ai neapărat un contract foarte dur ca să-ți faci datoria, n-au nici această motivație, dar n-au nici un contract care să le impună anumite aspecte de performanță, pe care, dacă nu le fac, să poată să-i schimbe și atunci stau liniștiți. Și trebuie să recunoaștem că administrarea companiilor de stat nu se face la nivelul la care s-ar putea face de bine”, a adăugat el.

Prim-ministrul a mai spus că vicepremierul Oana Gheorghiu n-are o misiune ușoară, pentru că aceste companii nu sunt în subordinea ei directă și trebuie să lucreze cu ministerele, cu autoritățile, în așa fel încât să genereze această schimbare.

Citește și: Ilie Bolojan a declarat la Euronews că România ia în calcul participarea la misiuni internaționale în zona Golfului

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...