Știința fericirii: De ce atingerea obiectivelor nu ne face (pentru totdeauna) fericiți

Un studiu din 2023 realizat de Harvard Graduate School of Education arată că această percepție afectează, de fapt, mult mai mulți oameni decât ne imaginăm. Potrivit autorului principal, Richard Weissbourd, mulți tineri adulți americani „au succes de dragul succesului”.

Cu alte cuvinte, acumulează realizări care nu contează, cu adevărat, pentru ei. Acest lucru duce la rate de anxietate și depresie de două ori mai mari decât la adolescenți.

Cum putem explica această neastâmpăr? Pentru cercetătorul și filosoful german Ole Höffken – autorul articolului „Condițiile evolutive ale fericirii ”, publicat în revista științifică Journal of Happiness Studies, în 2025 – răspunsul constă în evoluție.

Explicația se află la intersecția dintre evoluția noastră biologică și cea culturală. Pentru că, în cele din urmă, creierele noastre au fost modelate pentru o lume care, între timp, a devenit foarte diferită.

Instinctele noastre fundamentale – cum ar fi căutarea siguranței și a sentimentului de apartenență – sunt acum în tensiune cu normele moderne, centrate pe performanță și succes material.

Drept urmare, se iscă o prăpastie între ceea ce urmărim și ceea ce avem nevoie cu adevărat. Cel mai concludent exemplu se află pe rețelele de socializare, unde conexiunile se creează și se rup, fără a stabili legături profunde.

Știința demonstrează că fericirea e de scurtă durată

Acest fenomen este întărit și mai mult de ceea ce psihologii Philip Brickman și Donald Campbell numesc „banda de alergare hedonică”. Descrisă încă din anii 1970, aceasta se referă la tendința noastră de a reveni rapid la un nivel de satisfacție inițial, chiar și după un eveniment mult așteptat.

Cercetările lui Brickman & Campbell (1971) au documentat fenomenul de hedonic treadmill – „banda de alergare hedonică”. Oricât de plăcut e un eveniment (câștigul la loto, mașina nouă, promovarea), emoția inițială dispare în 3-6 luni și revii la nivelul tău de fericire de bază (set point).

Un studiu landmark (Brickman, Coates & Janoff-Bulman, 1978) a comparat câștigătorii la loterie cu persoanele paralizate în urma accidentelor – la un an după eveniment, ambele grupuri raportau niveluri similare de fericire. Plăcerea se adaptează. Suferința, și ea.

Aceasta înseamnă că strategia pură hedonică – „caută mai multă plăcere” – e limitată matematic. Creezi toleranță la fericire, ai nevoie de doze mai mari, altfel rămâi blocat emoțional.

Dopamina, un neurotransmițător legat de plăcere și motivație, joacă un rol cheie aici: ne impulsionează să ne atingem obiectivele, dar euforia pe care o oferă este de scurtă durată.

Astfel, noile dorințe preiau rapid controlul. Și într-un mediu saturat de stimuli – rețele sociale, divertisment constant, consum rapid – acest mecanism scapă de sub control.

Creierul se obișnuiește cu dopamina, cere din ce în ce mai multă și ne estompează percepția despre ceea ce ne aduce, cu adevărat, satisfacție.

Potrivit Dr. Ole Höffken, această situație este agravată de concurența neobosită, care încurajează consumul ostentativ pentru a-și menține statutul social, precum și de „paradoxul alegerii”, care insuflă o teamă constantă de a nu fi ales cea mai bună opțiune posibilă, eclipsând în cele din urmă plăcerea rezultatului.

Acest lucru ajută la explicarea exploziei ratelor de anxietate și depresie.

În loc să așteptăm următorul gadget sau următoarea promoție pentru a ne simți plini de viață, știința ne invită să ne întoarcem la esențial: să cultivăm relații autentice, să mâncăm împreună, să ne ancorăm pe deplin în prezent, scriu editorii publicației Le Point.

Citește și: Deloitte: „Change fatigue” – epuizarea cauzată de schimbările frecvente reprezintă o provocare majoră pentru angajați