UPDATE ORA 17:00
Prezența la vot a ajuns la 24,40%. Au votat peste 440.000 dintre bucureștenii aflați pe listele electorale.
Mai sunt doar câteva ore până la închiderea secțiilor de votare, iar atenția rămâne concentrată asupra prezenței la urne. Până la ora 16.00, 393.144 de bucureșteni și-au exercitat dreptul de vot, reprezentând 21,80% din totalul celor înscriși pe liste.
Sectoarele 3 și 5 înregistrează cea mai mică prezență la vot. În Sectorul 6 mobilizarea este în creștere.
Comparativ, la alegerile locale din iunie 2024, prezența la aceeași oră era de 24,39%, iar în septembrie 2020, de 23,73%.
La nivelul întregii țări, prezența la vot la ora 16.00 este de 21,40%.
Până la ora 14:00, au votat, duminică, la alegerile pentru funcția de primar al Capitalei, 297.133 de alegători, reprezentând 16,47% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Prin comparație, la alegerile locale din iunie 2024, prezența la urne, în București, la ora 14.00, a fost de 19,46% (352.128 de alegători).
Prin comparație, la alegerile locale din septembrie 2020, prezența în București, la ora 12.00, a fost de 18,41% (334.871 votanți).
La nivel național, prezența la urne la ora 14.00 a fost de 16,11% (357.363 alegători).
Prezenţa la urne, pe sectoare, în Municipiul București este următoarea:
Sector 1 – 18,24%;
Sector 2 – 16,68%;
Sector 3 – 13,53%;
Sector 4 – 17,60%;
Sector 5 – 15,11%;
Sector 6 – 19,17%.
Pe listele permanente şi complementare sunt înscrişi 1.803.728 de alegători în Bucureşti.
Doar 112.883 (6,26%) de bucureșteni s-au prezentat la urne duminică, 7 decembrie, până la ora 11.00, pentru a alege viitorul primar general.
La alegerile locale, din iunie 2024, prezența în București la ora 11.00 a fost de 9,41% (170.381 votanți).
Prin comparație, la alegerile locale din septembrie 2020, prezența în București la ora 11.00 a fost de 8,95% (162.911 votanți).
La nivel național, prezența la ora 11.00 a fost de 6,28% (139.297 alegători).
Doar 34.070 (1,89%) de bucureșteni s-au prezentat la urne duminică, 7 decembrie, până la ora 9.00, pentru a alege viitorul primar general. La alegerile locale din iulie 2024, prezența în București la ora 9.00 a fost de 3,25% (58.842 de votanți).
Pentru comparație, la alegerile locale din septembrie 2020, prezența în București la ora 8.00 a fost de 3,61% (65.726 de votanți).
La nivel național, prezența la ora 9.00 este de 1,9% (42.127 alegători).
La prima oră de vot, așadar până la ora 8:00,
doar 15.900 de bucureșteni, adică 0,88% dintre alegătorii înscriși pe liste și-au exprimat opțiunea pentru funcția de primar general, potrivit datelor în timp real ale Autorității Electorale Permanente.
Dintre aceștia, 11.160 au votat pe liste permanente și complementare, iar 4.748 pe liste suplimentare.
La precedentele alegeri locale, din 9 iunie 2024, prezența în București la ora 8:00 a fost de 1,2%, notează Agerpres.
În București, sunt organizate 1.289 de secții de votare, cele mai multe în sectoarele 3 și 6. Astfel, în Sectorul 1 sunt 166 de secții, în Sectorul 2 – 202, în Sectorul 3 – 294, în Sectorul 4 – 189, în Sectorul 5 – 198, iar în Sectorul 6 – 240.
Alegătorii care duminică, la ora 21:00, la închiderea urnelor, se află în localul secției de vot pot să își exercite dreptul constituțional.
Cincisprezece candidați, de la primari în funcție și foști miniștri până la jurnaliști, activiști civici și independenți, au intrat în cursa pentru conducerea Primăriei Capitalei, una dintre cele mai strânse competiții electorale din ultimii ani.
Cinci case de sondare au fost acreditate de Biroul Electoral Municipal pentru efectuarea de sondaje de opinie la ieșirea de la urne la alegerile locale parțiale pentru funcția de primar general al Capitalei.
La alegerile parțiale de duminică, dreptul de vot se poate exercita în unitatea administrativ teritorială de domiciliu sau de reședință, numai pe baza unui act de identitate valabil. Cei care se prezintă la urne cu carte electronică de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau a reședinței, informează MAI.
Alegătorii care au carte electronică de identitate nu trebuie decât să prezinte documentul operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare pentru scanare și verificare prin intermediul Sistemului Informatic de Prevenire a Votului Ilegal, la fel cum ar fi făcut cu vechiul tip de act de identitate, iar adresa de domiciliu sau de reședință se va afișa automat’, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
După votare, pe cartea electronică de identitate nu se aplică timbrul autocolant cu mențiunea Votat.
Citește mai mult: Campania s-a încheiat. AEP face apel la competitorii electorali să respecte cu stricteţe prevederile legale