Știri interne

BVB a deschis ședința de luni în scădere, pe majoritatea indicilor. Rulaj de 11,4 milioane lei după prima jumătate de oră

04 May, 11:15 • Daniela Oancea
Bursa de Valori București (BVB) a debutat în scădere pe majoritatea indicilor în ședința de luni, în condițiile unui rulaj total de 11,4 milioane lei (2,2 milioane euro) înregistrat la 30 de minute de la deschiderea tranzacțiilor.
BVB a deschis ședința de luni în scădere, pe majoritatea indicilor. Rulaj de 11,4 milioane lei după prima jumătate de oră

La Bursa de Valori București (BVB), indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, consemna un declin de 0,50%. De asemenea, indicele BET-Plus, care include cele mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, a scăzut cu 0,51%.

La BVB, indicele BET-XT, care grupează cele mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,49%, în timp ce BET-BK, reperul de performanță al fondurilor de investiții, a coborât cu 0,59%.

În același timp, BET-FI, indicele societăților de investiții financiare, a înregistrat o scădere de 0,15%, iar BET-NG, care reflectă evoluția companiilor din energie și utilități, a pierdut 0,70%.

La BVB, pe segmentul alternativ AeRO, indicele BET AeRO a consemnat o ușoară creștere de 0,02%

La nivel individual, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor erau consemnate de Uztel (+8,18%), Carbochim (+8%) și SIF Hoteluri (+4,76%).

În schimb, cele mai mari scăderi de la Bursa de Valori București (BVB) au fost înregistrate de Romcab (-7,38%), Socep (-4,88%) și Compa (-2,15%).

Citește și: BVB pierde peste 17 mld. lei la capitalizare într-o săptămână, pe fondul scăderii lichidității și tranzacțiilor sub 351 mil. lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski