- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cătălin Predoiu a discutat la Washington cu secretarul pentru Securitate Internă al SUA despre securitatea frontierelor și Visa Waiver

22 Feb, 11:40 • Daniela Oancea
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut în 20 februarie o întâlnire bilaterală la sediul Department of Homeland Security (DHS) din SUA cu secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Cătălin Predoiu a discutat la Washington cu secretarul pentru Securitate Internă al SUA despre securitatea frontierelor și Visa Waiver

Discuțiile dintre Cătălin Predoiu și Kristi Noem au vizat agenda comună de cooperare dintre MAI și DHS, cu accent pe managementul migrației, securitatea frontierelor, combaterea criminalității organizate și a amenințărilor emergente, inclusiv riscurile asociate criminalității transfrontaliere.

Cătălin Predoiu a evidențiat rolul Transnational Criminal Investigative Unit (TCIU) de la București, structură creată în parteneriat de MAI și DHS, prezentată drept unică în regiune și cu funcție de hub regional, inclusiv pentru Balcanii de Vest, Republica Moldova și Ucraina.

Cătălin Predoiu a prezentat programele implementate împreună cu DHS pentru identificarea și prevenirea rapidă a amenințărilor de securitate, în baza documentelor juridice încheiate între cele două părți: Enhanced Border Security Partnership (EBSP) și Automated Targeting System – Global (ATS-G). Potrivit MAI, România se numără printre puținele state care au operaționalizat instrumentul EBSP.

Cătălin Predoiu a abordat și Programul Visa Waiver

Partea română a subliniat interesul public major al acestui subiect în România și a prezentat instrumentele tehnice deja operaționalizate. Cele două părți au convenit continuarea dialogului și a cooperării pe această temă.

Totodată, oficialul român a propus consolidarea prezenței reprezentanților DHS în cadrul unității de la București, propunere pe care partea americană a notat-o cu interes, conform oficialilor MAI.

Citește și: Oana Țoiu dezvăluie motivele pentru care România a fost exclusă din Visa Waiver de către Donald Trump

Urmărește Daily Business pe Google News