- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

CCR amână a patra oară pronunțarea unei decizii privind pensiile magistraților

16 Jan, 09:41 • Daniela Oancea
CCR amână pentru 11 februarie dezbaterea legii pensiilor magistraților. Dosarul fusese pe agenda de astăzi a Curții Constituționale a României, într-un context politic tot mai tensionat, generat de boicotarea ultimelor două ședințe de către patru judecători și de o decizie a Curții de Apel București, așteptată chiar înaintea reuniunii CCR, privind contestațiile formulate în cazul a doi dintre aceștia.
CCR amână a patra oară pronunțarea unei decizii privind pensiile magistraților

Potrivit unui comunicat al CCR, amânarea are loc având în vedere „cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei”. Asta, în contextul în care patru judecători de la CCR au cerut, la ultima ședință a Curții din decembrie, un studiu de impact de la Ministerul Justiției. Potrivit unor surse, acel studiu ar fi venit, însă alți membri ai CCR spun că nu au acel document.

De la ora 10.00, a fost programată a patra ședință a judecătorilor Curții Constituționale pentru a decide asupra pensiilor magistraților, după ce reuniunea din 29 decembrie 2025 s-a încheiat cu o amânare din lipsă de cvorum, în condițiile în care doar cinci dintre cei nouă judecători au fost prezenți. Anterior, o altă ședință, desfășurată duminică, 28 decembrie, a fost amânată pentru 29 decembrie.

Sesizarea a fost transmisă Curții Constituționale după ce premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru a doua variantă a proiectului de lege.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis în unanimitate să conteste actul normativ, susținând că noile reglementări afectează independența justiției și conduc, în fapt, la desființarea pensiei de serviciu pentru magistrați, decizia fiind adoptată cu votul tuturor celor 102 judecători prezenți.

Curtea Constituțională a respins, la 20 octombrie, prima variantă a legii privind pensiile magistraților, invocând absența avizului Consiliului Superior al Magistraturii.

Proiectul de reformă aflat în prezent la analiza Curții Constituționale prevede schimbări în calculul pensiilor magistraților: acestea ar urma să reprezinte 55% din media indemnizațiilor brute din ultimii cinci ani de activitate, cu un plafon de maximum 70% din ultima indemnizație netă. De asemenea, sunt propuse majorarea vechimii minime pentru pensionare de la 25 la 35 de ani și creșterea vârstei de pensionare până la 65 de ani.

Noile reguli ar urma să fie aplicate treptat, pe o perioadă de tranziție de 15 ani, începând cu 1 ianuarie 2026, când vârsta de pensionare va crește anual cu câte un an. Potrivit proiectului, până în 2042, magistrații ar urma să se poată pensiona la 65 de ani.

Citește și: ICCJ avertizează că legea pensiilor magistraților le anulează drepturile dobândite, conform unei expertize independente

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Donald Trump: Statele Unite au distrus numeroase ținte navale și aeriene iraniene
Donald Trump: Statele Unite au distrus numeroase ținte navale și aeriene iraniene
Rusia suspendă operațiunile la centrala nucleară iraniană de la Bushehr și evacuează personalul
Rusia suspendă operațiunile la centrala nucleară iraniană de la Bushehr și evacuează personalul
Vizita cancelarului german Friedrich Merz la Casa Albă, între escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și tensiunile comerciale transatlantice
Vizita cancelarului german Friedrich Merz la Casa Albă, între escaladarea conflictului din Orientul ...
Fondul suveran norvegian face prima investiție în energie regenerabilă în SUA
Fondul suveran norvegian face prima investiție în energie regenerabilă în SUA
Sorin Grindeanu, audiat la Curtea de Apel în dosarul ANRP privind scurgeri de informații
Sorin Grindeanu, audiat la Curtea de Apel în dosarul ANRP privind scurgeri de informații
NATO confirmă sprijinul european pentru loviturile SUA și Israel împotriva Iranului
NATO confirmă sprijinul european pentru loviturile SUA și Israel împotriva Iranului
Trump afirmă că Iranul a dorit să reia discuțiile cu SUA, dar este „prea târziu”
Trump afirmă că Iranul a dorit să reia discuțiile cu SUA, dar este „prea târziu”
Rata șomajului a urcat la 3,35% în ianuarie 2026. Peste 268.000 de români fără loc de muncă
Rata șomajului a urcat la 3,35% în ianuarie 2026. Peste 268.000 de români fără loc de muncă
Noul ambasador al SUA la București, Darryl Nirenberg, și-a prezentat marți scrisorile de acreditare președintelui Nicușor Dan
Noul ambasador al SUA la București, Darryl Nirenberg, și-a prezentat marți scrisorile de acreditare ...
„Miercurea Sirenelor”, exercițiul de alarmare publică, amânat din cauza situației internaționale
„Miercurea Sirenelor”, exercițiul de alarmare publică, amânat din cauza situației internaționale
Investiții în clădiri în orașe mai mici: oportunitățile oferite de Sibiu
Investiții în clădiri în orașe mai mici: oportunitățile oferite de Sibiu
Franța va crește numărul focoaselor nucleare, a anunțat președintele Emmanuel Macron
Franța va crește numărul focoaselor nucleare, a anunțat președintele Emmanuel Macron
ANPIS efectuează plățile sociale pentru peste 7 milioane de beneficiari în avans
ANPIS efectuează plățile sociale pentru peste 7 milioane de beneficiari în avans
Ministrul Justiției, Marinescu: Procurorii nu trebuie atrași în războaie de opinie, ei au obligația de a apăra siguranța publică
Ministrul Justiției, Marinescu: Procurorii nu trebuie atrași în războaie de opinie, ei au obligația ...
Banca Centrală a Rusiei dă în judecată UE pentru blocarea a 210 miliarde de euro
Banca Centrală a Rusiei dă în judecată UE pentru blocarea a 210 miliarde de euro
Nicușor Dan a semnat decretul de numire a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării
Nicușor Dan a semnat decretul de numire a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și ...
Alexandru Nazare: România trece de la creștere bazată pe consum la competitivitate și productivitate
Alexandru Nazare: România trece de la creștere bazată pe consum la competitivitate și productivitate