CNN: Trump își expune deschis disprețul față de Europa în noul său plan de securitate națională

În cele 33 de pagini pline de formulări și nemulțumiri, care se autodefinesc drept strategia „America First”, documentul reușește să îi respingă pe aliații europeni, printr-o remarcă cu tentă aproape rasistă, să admită că SUA trebuie să împartă puterea cu China și să caute noi aliați în emisfera vestică, unde Washingtonul are în prezent foarte puțini.

Documentul ar putea părea destul de superficial ca să fie amuzant, dar miza este departe de a fi una comică, scrie în analiza sa, Nick Paton Walsh pentru CNN.

„Zilele în care Statele Unite susțineau întreaga ordine mondială precum Atlas au luat sfârșit”, afirmă documentul încă de la început, deși nu este clar dacă aceasta este o constatare a trecutului sau indică o nouă linie de politică. Nici locul pe care SUA îl caută în această nouă lume nu este clar: nu mai este câinele alfa, ci mai degrabă unul care mârâie la ceilalți câini aflați în ascensiune, scrie Walsh.

„În timp ce SUA resping conceptul dominației globale pentru sine, pentru că este sortit eșecului, trebuie să prevenim dominația globală a altora”, se precizează în document.

„Influența disproporționată a națiunilor mai mari, mai bogate și mai puternice este un adevăr etern al relațiilor internaționale.”

Ascensiunea meteorică a Chinei, se arată în document, s-a produs în detrimentul SUA (cu puține mențiuni despre rolul pe care bunurile ieftine l-au avut în creșterea nivelului de trai în SUA timp de decenii), dar poate fi doar limitată, nu oprită.

Casa Albă vede potențial pentru prieteni mai aproape de casă, în Americi, dar riscă să fie dezamăgită. „Corolarul Trump”, prezentat ca o anexă la Doctrina Monroe din anii 1820, reia o veche idee conform căreia SUA ar trebui să domine regiunile din imediata vecinătate, mai degrabă decât să ofere o idee nouă pentru 2026.

Documentul omite, de asemenea, să menționeze cât de puțini aliați, cu adevărat puternici, are Statele Unite în sud, în timp ce amenință să bombardeze rețelele de narcotrafic după bunul plac și îl grațiază pe fostul președinte corupt al Hondurasului, afectat de traficul de droguri.

Strategia alternează între o tonalitate gravă și alta pompoasă, în lipsă de idei care să corespundă momentului

Pe alocuri apar și formulări ușor ironice, precum aceasta: „Conflictul rămâne cea mai problematică dinamică a Orientului Mijlociu”

Peste câteva rânduri, clișeul reductiv „conflictul israeliano-palestinian rămâne dificil” amintește câte mii de vieți depind de această gândire șubredă și superficială aflată la cârma superputerii militare mondiale.

Documentul pare o traducere academică, întărită, a monologurilor extinse ale președintelui Donald Trump din Biroul Oval.

Există pasaje în care Strategia preia prejudecăți și nemulțumiri asociate mai curând colțurilor întunecate ale rețelei X.com, înainte să se încheie brusc, după circa 210 cuvinte, sugerând că resursele Africii sunt cam singurul lucru care contează.

Cele mai tulburătoare idei din document sunt rezervate țapului ispășitor favorit: Europa

Ecourile discursului coroziv, rostit în februarie 2025 la Conferința de Securitate de la München de vicepreședintele JD Vance răzbat în două pagini, care acuză, fără dovezi, aliații europeni că suprimă libertatea de exprimare și democrația, în timp ce își sabotează propriile economii prin suprareglementare.

Documentul susține că majorității europenilor li se refuză exprimarea democratică a dorinței lor de pace cu Rusia, o interpretare reductivă a unui continent dornic să evite o nouă conflagrație și care vede amenințarea rusă manifestându-se prin acte de sabotaj în capitalele sale.

Strategia împrumută idei de la extremiștii Europei când adoptă teoria rasistă a „marii înlocuiri”, afirmând că Europa se confruntă cu o „ștergere civilizațională”.

„Este mai mult decât plauzibil ca, în câteva decenii cel târziu, anumite state membre NATO să devină majoritar non-europene.”

Cu alte cuvinte, Europa va fi mai puțin albă și, prin urmare, se va întoarce împotriva alianțelor Americii, când aceste țări vor deveni „nerecognoscibile în 20 de ani sau mai puțin” și poate nu suficient de „puternice pentru a rămâne aliați de încredere.”

Documentul merge și mai departe, sugerând remediul „cultivării rezistenței față de actuala traiectorie a Europei, în interiorul națiunilor europene” – o aluzie la o interferență fățișă.

Rusia este scutită de critici și este considerată o relație demnă de „stabilitate strategică”

SUA sunt portretizate nu ca un aliat NATO al Europei, ci ca un mediator, menit „să reducă riscul unui conflict între Rusia și statele europene.”

Documentul îi atacă pe „oficialii europeni, care au așteptări nerealiste în privința războiului, sunt cocoțați în guverne minoritare instabile”, unde dorința populară de pace este strivită prin cenzură și suprimarea democrației (o premisă falsă).

Lipsa de autocritică se regăsește în următoarea acuzație la adresa Europei, conform căreia aceasta ar fi o putere militară prea temătoare pentru a se apăra.

„Lipsa de încredere în sine est evidentă în relația Europei cu Rusia”

„Această lipsă de încredere în sine este evidentă în relația Europei cu Rusia”, notează documentul, trecând cu vederea primirea fastuoasă oferită de Trump președintelui rus Vladimir Putin, care conduce o țară a cărei economie este mai mică decât cea a Italiei și a cărei armată încă nu reușește să cucerească vecinul mai slab.

Prioritatea? „O încetare rapidă a ostilităților în Ucraina”, restabilirea „stabilității strategice” cu Rusia și „supraviețuirea Ucrainei ca stat viabil.”

Calea către acest obiectiv, atât de des invocat și totuși evaziv pentru Trump, nu este detaliată, însă termenii „supraviețuire” și „viabil” nu sugerează că drumul înainte va fi favorabil Kievului.

Putin primește chiar și un cadou incontestabil, în momentul în care documentul cere „încetarea percepției și prevenirea transformării în realitate a NATO, ca alianță aflată într-o expansiune perpetuă.”

Este un document profund lipsit de seriozitate, într-o perioadă extrem de serioasă, care descrie politica lui Trump drept „pragmatică fără a fi «pragmatistă», realistă fără a fi «realistă», principială fără a fi «idealistică», fermă fără a fi «belicoasă» și reținută fără a fi «pacifistă»”.

Potrivit vremurilor marcate de războaie culturale persistente, Casa Albă pare să fi tăiat cu un marker roșu forma adjectivală a unor concepte, dar se complace într-o salată de cuvinte care face reclamă retragerii și renunțării la valori și la aliați vechi de decenii.