Știri interne

Consens în coaliție privind diminuarea cheltuielilor cu personalul din administrația publică centrală și locală

11 Nov, 17:30 • Daniela Oancea
Reprezentanții coaliției de guvernare s-au întâlnit marți după-amiază la Palatul Victoria pentru a analiza pachetul de măsuri pregătit pentru următoarea perioadă, cu accent pe reforma administrației publice. Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat, la rândul său, că partidele din coaliţie au ajuns la "un compromis" în ce priveşte reforma administraţiei locale.
Consens în coaliție privind diminuarea cheltuielilor cu personalul din administrația publică centrală și locală

UPDATE: Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat pentru Digi 24 că partidele din coaliţie au ajuns la „un compromis” în ce priveşte reforma administraţiei locale.

Astfel, începând cu anul 2027 ar urma să se aplice o structură maximă de posturi. Pe de altă parte, anul 2026 va reprezenta o perioadă de tranziţie, iar autorităţile locale care nu vor să reducă numărul posturilor vor putea diminua fondul de salarii, a menţionat Dominic Fritz.

„Azi a mers mai uşor pentru că am şi găsit un compromis, în care mai multe puncte de vedere au putut fi împăcate. A fost o abordare care a mers pe reducerea posturilor şi altă abordare care a mers pe reducerea costurilor de personal, ceea ce ar putea să însemne şi reducerea salariilor, fără să dai pe nimeni afară.”

“Astăzi am găsit acel compromis, ca în anul 2026 primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene să poată să aleagă pe care dintre cele două variante o vor. Ori să reducă din posturi, dacă au ajuns pe grila nouă la maxim de posturi. Sau, dacă vor să reducă cheltuielile de personal, în egală măsură, dar fără să dea oameni afară. Cu ianuarie 2027 această grilă de posturi maxime se aplică la toată lumea, fără varianta de compensare, să zicem”, a declarat liderul USR, pentru Digi 24.

Dominic Fritz a mai precizat că la nivelul primăriei din Timişoara va fi redus numărul de posturi

La Timișoara reorganizarea a început deja, săptămâna trecută fiind eliberate din funcţii 40 de persoane.

„Va trebui să continuăm pe acest drum, pentru că e nevoie să ne eficientizăm. Cetăţenii merită o administraţie mai suplă, care performează mai bine”, a spus el.

În ce priveşte pensiile magistraţilor, Dominic Fritz a declarat: „Până la urmă, cred că există o dorinţă din partea tuturor să rezolvăm această problemă pe bune. Adică să nu găsim acum o formulă prin care putem să mergem înainte în trei-patru săptămâni, ca apoi iar să pice legea şi reforma pensiilor speciale la CCR”.

UPDATE: Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a anunțat marți seară, că există un acord în coaliția de guvernare privind pachetul referitor la administrația locală și centrală.

„Există un acord cu privire la pachetul pe administrația locală și centrală. Varianta agreată este pe formula de reducere a cheltuielilor de personal în 2026 față de cele din 2025 cu 10%”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, la Antena 3 CNN.

„În 2026 există această posibilitate ca partea de buget pe cheltuielile de personal să se reducă cu 10%, având în vedere și faptul că avem și angajați care au sporuri pentru gestionarea proiectului pe fonduri europene, pentru că în interiorul autorităților locale, consulul local decide, practic, până la ce maxim se ridică salariile angajaților.”

„Există o plafonare până la nivelul salariului viceprimarului, nimeni nu poate depăși salariul viceprimarului sau vicepreședintelui de la consiliul județean. Și există o marjă de acțiune, acolo unde autoritatea locală consideră că este necesar acest lucru.”, a explicat Ministrul Dezvoltării.

„Pe cealaltă variantă, cu procentul de 30% reducerea posturilor existente, în care sunt și posturi vacante și posturi ocupate, dar în total se generează 10% posturi ocupate la nivel național, există această variantă în sensul în care nu toate unitățile administrativ-teritoriale vor trebui să reducă posturi ocupate.”

„Sunt autorități care nu vor trebui să reducă decât posturile vacante, pentru că în cazul acestor autorități, grila nu este ocupată în întregime, deci nu e necesară o reorganizare prin eliminarea unor posturi ocupate.”, a mai spus Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării a declarat că textul final al documentului este aproape gata și poate fi finalizat cât de curând

„Eu cred că în două zile putem să fim gata cu textul final. În mare parte el este redactat. Trebuie să facem niște ajustări pe ceea ce am convenit astăzi în cadrul acordului din Coaliție, ceea ce înseamnă că săptămâna viitoare, după circuitul de avizare interministerială, acest proiect poate fi promovat”, a spus acesta.

Potrivit Antena 3 CNN, varianta la care au căzut de acord liderii PSD, PNL, USR și UDMR prevede o reducere a cheltuielilor de 1,7 miliarde de lei.

În administrația locală vor fi reduse aproximativ 10% din posturile ocupate. În administrația centrală vor fi reduceri de 10% cu cheltuielile de personal

La rundele anterioare de discuții din coaliție, s-a luat în calcul o reducere de 10% a personalului în toate instituțiile din administrația locală. Pentru administrația centrală, au fost evaluate două variante: fie o reducere similară de 10% a angajaților, fie o combinație între disponibilizări și diminuarea cheltuielilor cu bunuri și servicii.

Citește și: Curs BNR 11 noiembrie. Euro și dolarul pierd teren în fața leului. Aurul se scumpește din nou

La reuniune au  participat premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele UDMR, Kelemen Hunor, ministrul Administrației, Cseke Attila (UDMR), ministrul de Interne, Cătălin Predoiu (PNL), ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu (USR), precum și deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, informează TVR Info.

Anterior, liderii coaliției de guvernare au avut o rundă de consultări, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan pe tema proiectului de lege privind pensiile magistraților.

Concluzia a fost că se va organiza o nouă întâlnire, miercuri, de data aceasta şi cu reprezentanţii din justiţie. Astfel, în grupul de lucru ar urma să se stabilească elementele pentru ca proiectul să treacă de Curtea Constituţională.

Preşedintele Nicuşor Dan va chema din nou coaliţia, miercuri, la Palatul Cotroceni pentru discuţii, faţă în faţă cu reprezentanţii din justiţie, pe tema deblocării reformei pensiilor magistraţilor.

Citește și: Deficitul comercial al României urcă la aproape 24,5 miliarde de euro după primele nouă luni din 2025

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski