Știri interne

Cum gestionezi termenele lungi de încasare cu instrumentele financiare potrivite

16 Dec, 10:15 • Daniela Oancea
Orice afacere trece, mai devreme sau mai târziu, prin etapa în care lucrurile merg bine pe hârtie, dar în conturi situația poate părea blocată. Emiterea unei facturi este doar jumătate din poveste, iar cealaltă, încasarea, poate dura 30, 60 sau chiar 90 de zile, în funcție de industrie. În tot acest timp, furnizorii așteaptă banii, salariile trebuie plătite, iar operațiunile nu se opresc.
Cum gestionezi termenele lungi de încasare cu instrumentele financiare potrivite

Termenele lungi de plată sunt o realitate constantă în multe domenii, însă există instrumente prin care poți transforma o factură într-o sursă rapidă de lichiditate. Cele mai cunoscute două soluții sunt factoringul și scontarea, iar în ultimii ani au apărut și platforme fintech care au simplificat accesul la astfel de servicii, cum este Omnicredit, prima platformă de microfinanțare de acest tip din România.

Factoringul

Factoringul e unul dintre cele mai eficiente instrumente atunci când lucrezi cu termene lungi de plată. Acesta presupune că emiți o factură, iar furnizorul de factoring îți plătește valoarea ei în câteva ore sau zile și păstrează doar un mic comision. Când clientul tău achită factura la termen, banii ajung la finanțator, iar procesul se încheie.

Avantajul este că nu aștepți două luni pentru banii pe care i-ai muncit deja, ci îți asiguri o continuare normală a activității. Cu finantarea prin factoring poți alimenta stocurile, poți plăti oamenii, poți plăti furnizorii și păstrezi un flux financiar sănătos. În plus, această soluție te ajută să îți menții relațiile comerciale, pentru că nu ești nevoit să presezi clienții cu plăți urgente sau să negociezi termene imposibile.

Scontarea

Dacă factoringul se adresează companiilor care lucrează mult cu facturi, scontarea este soluția potrivită pentru cei care folosesc bilete la ordin. Procedura este asemănătoare deoarece ai un instrument de plată cu scadență mare, iar prin scontare îl transformi imediat în bani.

Diferența este că biletul la ordin are o garanție juridică diferită, ceea ce face ca analiza să fie mai rapidă și procedura mai clară. Pentru firmele din construcții, distribuție, transport sau producție, scontarea în Romania poate fi uneori chiar mai practică decât factoringul.

De ce Omnicredit a devenit opțiunea preferată pentru multe companii

În ultimii ani, conceptul de “finanțare rapidă” s-a mutat din zona bancară clasică în zona fintech deoarece lucrurile sunt mult mai rapide, iar analiza este adaptată realităților din piață. Avantajul Omnicredit este că reprezintă prima platformă fintech de microfinanțare care integrează factoring, scontare și linii de finanțare pentru IMM-uri și oferă servicii de top. Ce apreciază companiile la astfel de platforme:

Procesul e simplu, iar timpul contează enorm

Nu trebuie să pregătești dosare stufoase, deoarece totul se desfășoară online. Trimiți documentele, primești analiza, iar banii pot ajunge foarte repede în cont, iar pentru firmele mici și mijlocii, acest lucru schimbă radical modul în care gestionează perioadele tensionate.

Flexibilitate pentru afaceri aflate în creștere

O platformă fintech înțelege ritmul real al unei firme. Fluctuațiile sunt normale: uneori ai nevoie de lichiditate rapidă, alteori nu, iar această flexibilitate face ca instrumente precum factoringul și scontarea să devină extrem de utile atunci când volumul de lucru crește.

Acces chiar și pentru firme la început de drum

Băncile cer, de obicei, istoric, cifre mari și garanții. Platformele fintech lucrează și cu firme noi, atât timp cât există activitate comercială, ceea ce pentru antreprenorii aflați în primii ani de activitate, înseamnă foarte mult.

Termenele lungi de încasare nu trebuie să blocheze activitatea unei firme. Cu instrumentele potrivite, factoring, scontare și soluții moderne de microfinanțare, poți să transformi o perioadă de așteptare într-un flux financiar sănătos!

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică