De la stucatură la granit: povestea fascinantă a Arcului de Triumf și a arhitectului care l-a ridicat

La 16 octombrie 1922, a doua zi după ceremonia încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, la Arcul de Triumf din Bucureşti a avut loc un spectacol care a evocat lupta poporului român pentru unitate statală, consemnează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Lucrările de construcție a Arcului de Triumf au fost realizate în două etape: în 1922 şi în perioada 1935-1936

Prima variantă a monumentului a fost realizată din lemn acoperit cu stucatură. Între anii 1935 şi 1936, acesta a fost reconstruit integral, după proiectul arhitectului Petre Antonescu, fiind executat din beton armat şi granit de Deva, potrivit lucrării „Bucureşti. Ghid turistic” (Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu, Editura Sport-Turism, 1978).

Inaugurarea actualului monument a avut loc la 1 decembrie 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a reginei Maria

Arcul de Triumf este conceput într-o factură clasică, înscriindu-se într-un paralelipiped cu baza de 25 m x 11,50 m şi înălţimea de 27 m. Deschiderea centrală are o înălţime de 11 m şi o lăţime de 9,50 m, fiind încheiată la partea superioară cu un arc de cerc. În interiorul celor două picioare sunt amenajate scări care permit accesul pe terasa de deasupra monumentului.

Sculpturile în piatră – basoreliefuri, medalioane şi inscripţii – au fost realizate de un grup de sculptori, între care I. Jalea, C. Medrea şi C. Baraschi, potrivit sursei citate.

Arcul de Triumf și legătura sa simbolică cu Roma şi Parisul

Conform AMPT, monumentul leagă simbolic Bucureştiul de vechea Romă, civilizaţia care a consacrat arcul – ca simbol al victoriei – , dar şi de Franţa, Arcul de Triumf din Paris, comandat de Napoleon, constituind un model pentru cel din Capitală.

Pe latura de vest este inscripţionat textul: „Glorie celor ce prin vitejia şi prin jertfa lor de sânge au înfăptuit unitatea naţională”.

Pe faţada sudică, sculptorii Mac Constantinescu şi Constantin Baraschi au realizat reprezentări simbolice ale Victoriei şi au dăltuit textul dedicat împlinirii unităţii naţionale „prin sabia Regelui Ferdinand cu ajutorul întregei naţiuni şi gândul Reginei Maria”.

Medalioanele reginei Maria şi regelui Ferdinand sunt amplasate pe monument, iar pe faţada de nord se află medalioanele „Credinţa” şi „Bărbăţia”, opere ale sculptorilor Constantin Baraschi şi Ion Jalea.

Monumentul actual nu este primul Arc de Triumf din Bucureşti. Potrivit AMPT, el a fost precedat de construcţii temporare dedicate victoriei în Războiul de Independenţă sau împlinirii a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.

Consolidare şi redeschidere în 2016

La 28 noiembrie 2016, după lucrări de consolidare, restaurare şi conservare efectuate de Municipalitate prin cofinanţare europeană, Arcul de Triumf a fost redeschis. Conform unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti din aceeaşi dată, monumentul poate rezista la un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter, datorită celor 24 de izolatori antiseismici şi opt amortizori montaţi la nivelul structurii de rezistenţă.

În prezent, Arcul de Triumf reprezintă o atracţie turistică şi poate fi vizitat conform unui program stabilit de administraţia locală.

Petre Antonescu, promotor al stilului neoromânesc

Arhitectul Petre Antonescu, autorul proiectului actualului monument, s-a născut la 29 iunie 1873, la Râmnicu Sărat, judeţul Buzău. Discipol al arhitectului Ion Mincu, el este considerat principalul promotor al stilului neoromânesc, potrivit „Dicţionarului universal al arhitecţilor” (Paul Constantin, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986).

A studiat iniţial Dreptul la Bucureşti, dar a abandonat pentru a se dedica artelor plastice, plecând în 1893 la Paris, unde a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Arte Frumoase.

Înainte de absolvire, a realizat proiectul unuia dintre pavilioanele României la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900, pentru care a primit distincţia „Officier de l’Académie”, potrivit volumului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

Între 1900 şi 1938 a fost profesor la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti, devenită ulterior Academia de Arhitectură, iar în perioada 1931-1938 a ocupat funcţia de rector. A fost membru de onoare al Academiei Române din 30 mai 1936 şi membru titular din 19 mai 1945. În 1964 a fost laureat al Premiului Naţional pentru Arhitectură.

Printre lucrările realizate după planurile sale se numără Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (actualul sediu al Primăriei Municipiului Bucureşti), Palatul Administrativ din Craiova, Palatul Navigaţiei Fluviale din Galaţi, imobilul Institutului de Istorie „N. Iorga”, precum şi Arcul de Triumf din București.

Citește și: Brâncuși – „Ceea ce este important pentru mine nu este pasărea, ci ideea zborului”