Potrivit minutei instanței, ÎCCJ a casat parțial decizia penală nr. 90/A din 1 martie 2023, exclusiv în ceea ce privește soluția de condamnare pentru trafic de influență, și a dispus încetarea procesului penal în baza prevederilor Codului de procedură penală și a Deciziei nr. 50/2025 a Curții Constituționale. Hotărârea este definitivă.
Instanța a anulat și formele de executare emise pe numele lui Dan Șova, menținând celelalte dispoziții ale deciziei care nu contravin noii soluții.
Prin încetarea procesului penal rămâne însă în vigoare măsura confiscării sumei de 100.000 de euro de la Dan Șova.
Dosarul a avut un parcurs judiciar complex. În iunie 2018, Dan Șova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, fiind încarcerat, însă eliberat după șase luni, după ce pedeapsa i-a fost anulată ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale privind nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la instanța supremă.
La rejudecare, Curtea de Apel București l-a condamnat, în noiembrie 2021, la patru ani de închisoare cu executare, iar în martie 2023 ÎCCJ a redus pedeapsa la trei ani cu suspendare.
Conform DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Șova ar fi pretins și primit 100.000 de euro de la un denunțător, în schimbul exercitării influenței sale asupra lui Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea dată, pentru încheierea unor contracte de asistență juridică cu o societate de avocatură, în valoare de 10.000 de euro lunar.
Procurorii susțin că, în baza celor două contracte, CET Govora ar fi fost prejudiciată cu peste 1,3 milioane de lei, sumă care ar fi reprezentat totodată foloase necuvenite pentru firma de avocatură. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea ar fi emis lunar facturi către CET Govora, iar Dan Șova ar fi încasat 60.000 de euro.
În cea de-a doua perioadă contractuală, acesta ar fi primit încă 40.000 de euro, potrivit DNA.
Anchetatorii au arătat că cea mai mare parte a sumelor primite ar fi fost folosită pentru stingerea unei datorii rezultate din achiziția unui imobil din București.