ÎCCJ, reacție după decizia CEDO privind restanțele salariale ale magistraților: „Cele două cauze privesc chestiuni juridice distincte”

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), condusă de Lia Savonea, susține că litigiul câștigat împotriva Guvernului privind plata restanțelor salariale ale magistraților și decizia recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) vizează chestiuni juridice distincte. Reacția instanței supreme vine după ce CEDO a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care au reclamat faptul că statul nu a executat integral hotărârile judecătorești prin care fusese obligat să le plătească anumite drepturi salariale restante, potrivit Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și: ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțe salariale de circa 5 miliarde de lei

ÎCCJ, reacție după decizia CEDO privind restanțele salariale ale magistraților: „Cele două cauze privesc chestiuni juridice distincte”

Într-un comunicat de presă, ÎCCJ afirmă că a luat act de hotărârea Curții Europene și consideră că aceasta trebuie analizată în ansamblul său, ținând cont de circumstanțele concrete ale cauzei și de argumentele reținute de judecătorii europeni. Instanța supremă subliniază că decizia CEDO reafirmă principii fundamentale ale statului de drept, precum caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești definitive și obligația autorităților publice de a le pune în executare.

Totodată, ÎCCJ arată că executarea obligațiilor financiare ale statului poate fi eșalonată în anumite condiții, fără ca această posibilitate să însemne anularea datoriilor sau lipsirea de efecte a hotărârilor definitive. În opinia instanței, trebuie făcută o distincție între dreptul statului de a stabili modalitatea și calendarul plăților și obligația autorităților de a respecta regulile pe care le-au adoptat.

Potrivit ÎCCJ, procesul pe care l-a inițiat împotriva Guvernului și a Ministerului Finanțelor nu a avut ca obiect contestarea, în principiu, a posibilității legale de eșalonare a obligațiilor financiare. Litigiul ar fi vizat, în schimb, respectarea de către autoritățile executive a propriului cadru normativ și asigurarea resurselor bugetare necesare pentru plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, inclusiv în conformitate cu calendarul de eșalonare stabilit de Guvern.

„Una este posibilitatea statului de a reglementa modalitatea și calendarul executării unor obligații, iar alta este obligația autorităților statului de a respecta chiar regulile pe care le-au instituit”, susține instanța supremă. ÎCCJ mai precizează că decizia CEDO nu soluționează litigiul său cu Guvernul și nu poate fi interpretată ca validând sau invalidând automat pretențiile formulate în acel proces, având în vedere diferențele de obiect și de temei juridic.

Instanța condusă de Lia Savonea afirmă că respectă autoritatea jurisprudenței CEDO și consideră că dezbaterea publică trebuie să pornească de la conținutul efectiv al hotărârii, nu de la interpretări selective sau concluzii care depășesc limitele cauzei analizate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români, care au reclamat neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le achite despăgubiri pentru diferențe de remunerație. Aceste diferențe fuseseră considerate discriminatorii în raport cu drepturile salariale ale altor categorii de magistrați sau funcționari.

Cei cinci reclamanți obținuseră anterior hotărâri favorabile în instanțele naționale, prin care Ministerul Justiției și instanțele la care aceștia își exercitaseră funcțiile fuseseră obligate să le acorde beneficii financiare. Potrivit sumelor invocate de reclamanți, restanțele pe care statul ar mai fi trebuit să le achite erau de aproximativ 60.000 de euro, 30.000 de euro, 107.454 de euro, 571.890 de euro și 381.868 de euro.

Din cauza valorii ridicate a acestor obligații, Guvernul a adoptat, începând din 2009, mai multe acte normative succesive prin care plata sumelor a fost eșalonată. În urma examinării cauzei, CEDO a respins plângerile, apreciind că România nu a încălcat Convenția prin modul în care a gestionat plata drepturilor salariale restante în circumstanțele analizate.

Datele prezentate în decizia CEDO arată dimensiunea financiară a restanțelor salariale acumulate în sistemul judiciar. În perioada 2006–2022, Ministerul Justiției a plătit aproximativ 604,4 milioane de euro în executarea hotărârilor judecătorești și a deciziilor administrative. Consiliul Superior al Magistraturii a achitat, din 2006 până în iunie 2026, aproximativ 27,6 milioane de euro, în timp ce ÎCCJ a plătit, pentru perioada 2010–2022, circa un miliard de euro.

Potrivit datelor menționate în material, pentru anul 2026, ÎCCJ și Parchetul General, în calitate de ordonatori de credite, au solicitat alocarea unei sume totale de aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe rezultate din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi. Aceste valori ilustrează presiunea bugetară generată de obligațiile financiare acumulate de stat față de magistrați.

Un element important al motivării Curții Europene privește rolul instanțelor naționale în procesele referitoare la drepturile salariale ale magistraților. CEDO a atras atenția că judecătorii care au admis cereri formulate de alți magistrați pentru revendicări salariale ar fi putut avea, la rândul lor, un interes patrimonial personal, ceea ce ridică problema unui posibil conflict de interese.

Curtea a mai apreciat că, în anumite situații, instanțele ar fi putut depăși rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, generând aparența unui conflict între puterea judecătorească și celelalte puteri ale statului. În motivare, CEDO a subliniat că judecătorii nu trebuie să se substituie autorităților competente în stabilirea politicilor bugetare și economice, deoarece prioritățile de cheltuieli și alocarea resurselor publice intră în responsabilitatea puterilor executive și legislative.