Știri externe

Inteligența artficială administrează singură banii clienților. De ce se tem băncile de o retragere masivă din depozite

25 Oct, 17:33 • Cornel Ghimeșan
Agenții de inteligență artificială care optimizează automat economiile gospodăriilor ar putea declanșa o migrare fără precedent a depozitelor ieftine din bănci către conturi cu randament mai mare. Avertismentul vine de la economistul-șef al Apollo Global Management și este deja resimțit pe bursă.
Inteligența artficială administrează singură banii clienților. De ce se tem băncile de o retragere masivă din depozite

Noile instrumente AI nu doar compară dobânzi, ci acționează în numele clientului. Pentru deponenți înseamnă câștiguri mai mari, pentru bănci însă înseamnă pierderea sursei principale de finanțare ieftină, pe care se sprijină creditarea.

Cum ar putea goli IA conturile curente

Torsten Slok, economist-șef la compania americană de investiții Apollo Global Management, atrage atenția că agenții autonomi, de tipul Muse, dezvoltat de Meta, pot muta automat soldurile nefolosite din conturile curente cu dobândă aproape zero către fintech-uri care plătesc semnificativ mai mult.

Exemplul invocat este cel din SUA, unde dobânda medie la conturile curente este de doar 0,1%, în timp ce competitorii financiari oferă între 3,3% și 5%. Un agent IA poate detecta diferența și poate executa transferul fără ca utilizatorul să mai urmărească zilnic piața.

Într-o notă intitulată „Is an Agentic Bank Run Coming?” și citată de CNBC, Slok scrie că dacă gospodăriile adoptă pe scară largă astfel de asistenți, băncile ar putea pierde o mare parte din depozitele ieftine pe care se bazează pentru a acorda împrumuturi.

„Dacă fiecare gospodărie ar folosi agenți IA pentru a obține randamente mai bune pentru banii disponibili, băncile ar putea pierde o mare parte din depozitele ieftine pe care se bazează pentru a acorda împrumuturi”, a explicat Slok, potrivit CNBC.

Riscul nu este pur teoretic. Bloomberg și Wall Street Journal au relatat deja că ascensiunea Muse în topul descărcărilor a contribuit la o corecție a acțiunilor financiare, pe fondul temerii că asistenții automați vor eroda modelul de business bazat pe inerția consumatorilor.

Răspunsul băncilor: propriile interfețe AI

Există și un contra-argument. Bank of America consideră că amenințarea va fi neutralizată pe termen lung, pentru că băncile își vor dezvolta propriile interfețe controlate de agenți AI.

Într-o notă din 4 octombrie, analistul Ebrahim Poonawala aprecia că, deși pe termen scurt există presiune pe costul depozitelor, pe termen lung băncile vor dezvolta propriile instrumente de tip agent, izolându-se astfel de acest risc.

Până atunci însă, investitorii rămân preocupați de impactul asupra depozitelor, comisioanelor și profitabilității. Într-o piață în care agenții IA ajung să aleagă și să administreze produse bancare în numele clientului, instituțiile financiare vor fi nevoite să își regândească oferta, prețurile și viteza de reacție, altfel riscă să constate că banii clienților au plecat singuri spre o dobândă mai bună.

Citește și: Trump a semnat un document „obligatoriu din punct de vedere moral” privind inteligența artificială cu liderii din industria tehnologiei

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult