„Testăm principalii parteneri, în special membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, cu privire la oportunitatea de a avea un cadru ONU pentru ceea ce dorim să facem în Ormuz”, a afirmat liderul de la Paris, după un summit european desfășurat la Bruxelles.
Potrivit acestuia, inițiativa se află într-o fază exploratorie. „Am început un proces exploratoriu și vom vedea în zilele următoare dacă are șanse de succes”, a adăugat Macron.
Președintele francez a precizat că a discutat subiectul cu secretarul general al ONU, António Guterres, cu premierul Indiei, Narendra Modi, precum și cu mai mulți lideri europeni.
Macron a reiterat că Franța este pregătită, alături de alte state, să contribuie la un sistem de escortă a navelor în strâmtoare, subliniind că o eventuală misiune nu ar avea caracter ofensiv.
„Franța este pregătită, alături de alte națiuni, să își asume responsabilitatea unui sistem de escortă a navelor în strâmtoare, în cadrul unei misiuni care nu are scopul de a fi o acțiune de forță”, a spus el.
În același timp, liderul francez a exclus participarea la operațiuni militare menite să deschidă cu forța strâmtoarea, în contextul conflictului în curs din Orientul Mijlociu.
„Nu vom participa la nicio deschidere prin forță a strâmtorii în contextul operațiunilor de război și al bombardamentelor în curs”, a subliniat Macron.
Citește și: SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu