„Mutăm focusul de pe consum pe investiții, prin acest plan. Mutăm focusul de pe număr de proiecte și volum de finanțare pe calitate. Mutăm focusul de la volume de proiecte la domenii strategice unde România are interese importante.”
„Modernizăm instrumentele de susținere a companiilor, introducând noi concepte și noi moduri de finanțare, astfel încât România să își crească nivelul de competitivitate și șansele de a atrage investiții străine și de a dezvolta investiții mari românești”, a declarat Nazare.
Ministrul a anunțat schimbarea „filozofiei de funcționare” a Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), care va prelua un rol central în gestionarea schemelor de susținere pentru companii, inclusiv ajutoarele de stat.
„I se acordă posibilitatea de a crea vehicule instituționale de tip private equity sau de a se alătura la vehicule investiționale create de piață, pentru a putea susține anumite domenii importante ale economiei.”
„Acest lucru l-au făcut vecinii noștri, l-a făcut Polonia, l-a făcut Ungaria. Creăm, practic, prin planul de relansare prezentat astăzi, posibilitatea ca și Banca de Investiții și Dezvoltare a României, pe aceste modele, să poată susține în zona de private equity economia românească”, a spus Nazare.
„Pe lângă deducerea existentă astăzi de 50%, introducem un credit fiscal de 10%, care va ajuta foarte mult zona de cercetare și de dezvoltare. Această solicitare a venit de foarte mult timp, n-a fost operată niciodată, iar creditul fiscal intră astfel ca nou concept în instrumentarul de investiții și în zona de susținere a companiilor pe partea fiscală”, a afirmat ministrul Finanțelor.
Guvernul intenționează să facă mai atractivă facilitatea pentru profitul reinvestit, prin extinderea amortizării accelerate și introducerea unor noi deduceri fiscale.
„Introducem supraamortizarea superaccelerată de 65% față de 50%, cât este în prezent, pentru investițiile în echipamente în 2026, pentru că ne dorim investiții în producție și în echipamente în 2026.”
„De asemenea, creștem plafonul pentru mijloace fixe de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. Acest plafon n-a mai fost actualizat de foarte mult timp, iar dublarea acestui plafon era necesară și cerută de mediul de business”, a detaliat Nazare.
„Introducem superdeduceri pentru zona de cheltuieli, pentru companiile care vor să se listeze. Vrem să încurajăm listările.”
„Aceste companii au cheltuieli atât în anul listării, cât și în anul premergător listării și introducem o deducere suplimentară de 50% la calculul rezultatului fiscal pentru acestea. Definitivăm termenul de declarare și plată a impozitului pe profit la 25 iunie, ca măsură de simplificare”, a spus ministrul.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2026/02/Bursa-de-Valori-1024x683.jpg)
Alexandru Nazare a mulțumit românilor și companiilor pentru sprijinul acordat în perioada de consolidare fiscală, menționând că rezultatul obținut la finalul anului 2025 – un deficit de 7,6%, sub ținta negociată cu Comisia Europeană – a creat spațiu pentru măsuri de relansare.
„Acest efort, al tuturor românilor, a făcut posibil ca acum să avem spațiu fiscal disponibil pentru a putea discuta despre măsuri de relansare. Această discuție a fost începută în cursul anului trecut. Chiar și eu, în luna august, am vorbit despre necesitatea unor măsuri de relansare economică în pachetul trei. Iată că astăzi acest lucru se materializează”, a declarat el.
„În decembrie am instituit o cotă unică de 1% pentru microîntreprinderi și ea face parte din planul pe care îl prezentăm astăzi. (…) Este activă din decembrie garanția de portofoliu, unde prin Banca de Investiții și Dezvoltare avem peste 6 miliarde de lei disponibili pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici. Pentru marile companii, taxa pe cifra de afaceri a fost scăzută de la 1% la 0,5%, iar în acest an este 0,5% pentru a le permite acestora investiții mai mari în 2026”, a explicat Nazare.
Actul normativ privind instituirea măsurilor de relansare economică a fost prezentat în ședința de guvern și urmează să fie publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, pentru dezbatere publică. Nazare a precizat că în perioada următoare vor continua consultările cu mediul de afaceri, pentru a integra observațiile acestuia în forma finală a proiectului.
„Mutăm focusul de pe consum pe investiții, prin acest plan”, a concluzionat ministrul Finanțelor.
Citește și: Nazare: Planul de relansare economică sprijină sectorul microîntreprinderilor