Știri interne

Nicușor Dan: „Mediul privat a ținut și a dezvoltat România în toți acești ani, de multe ori împotriva, sau în ciuda, politicilor statului”

07 Nov, 12:13 • Daniela Oancea
Nicușor Dan a avertizat că Europa riscă să piardă competiția economică cu Statele Unite și China dacă nu își regândește rapid politicile și nu își consolidează competitivitatea, transmite Mediafax.
Nicușor Dan: „Mediul privat a ținut și a dezvoltat România în toți acești ani, de multe ori împotriva, sau în ciuda, politicilor statului”

Nicușor Dan a vorbit despre necesitatea unei schimbări de direcție la nivel european, în cadrul evenimentului „Dialog pentru dezvoltare, Summit 2025: Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederația Patronală Concordia. Șeful statului a declarat că Europa trebuie să își regândească strategiile economice pentru a rămâne competitivă pe scena globală.

„Cuvântul cheie este competitivitate și creștere economică. Trebuie să o spunem foarte direct: dacă Europa continuă să meargă așa cum a mers, va pierde lupta cu Statele Unite și va pierde lupta economică cu China”, a afirmat președintele.

Șeful statului a subliniat că relansarea competitivității europene este esențială și că acest proces necesită curajul de a reevalua direcțiile stabilite într-un context geopolitic și economic complet diferit.

Nicușor Dan a pledat pentru accelerarea proceselor decizionale și pentru renunțarea la căutarea unui echilibru perfect între politicile economice, sociale și de mediu, atunci când aceasta încetinește acțiunea și inhibă inovația.

Totodată, președintele a cerut o analiză atentă a recomandărilor din rapoartele Letta și Draghi, care vizează consolidarea pieței unice europene, simplificarea reglementărilor și reducerea birocrației.

„Aceasta înseamnă curaj, inclusiv de a repune în discuție niște chestiuni pe care Europa și le-a trasat în urmă cu 5-10 ani, într-un alt context. Asta înseamnă că trebuie să fim rapizi, să nu mai pierdem foarte mult timp în a găsi echilibrul perfect între politici economice, politici sociale, politici de mediu”, a spus el.”

„Aceasta înseamnă să ne uităm cu atenție la cele două rapoarte, Letta și Draghi, de anul trecut, să întărim Piața Unică, să simplificăm, să debirocratizăm, și să ne uităm la energie și să investim în energie, pentru că energia va fi tot, tot, tot mai importantă și prețul la energie este strict legat de acest concept de competitivitate”, a afirmat Președintele.

Nicușor Dan către mediul privat: „Vă încurajez să intrați în domenii în care, în mod normal, mediul economic nu ar trebui să intre”

Președintele a elogiat rolul mediului privat din România în dezvoltarea țării. „Mediul privat (…) a susținut și a dezvoltat România toți acești ani, de multe ori împotriva, sau în ciuda, politicilor statului.”

Nicușor Dan a făcut un apel explicit la o colaborare mai strânsă între stat și mediul economic, dar și la implicarea directă a sectorului privat în domenii în care, în mod normal, responsabilitatea ar reveni statului.

„Este un moment în care mediul privat și statul trebuie să înceapă să colaboreze, și aici – din nou, neformal – vă încurajez să intrați în domenii în care, în mod normal, mediul economic nu ar trebui să intre”, a declarat el.

Președintele Nicușor Dan a admis că administrația publică nu dispune încă de capacitatea necesară pentru a transforma ideile în politici publice și a cerut mediului privat să vină cu propuneri complete.

„Noi trebuie să construim o interfață în care politicul și economicul să discute și să propună soluții, și lucrăm la această interfață. Numai că, așa cum este statul român azi, va dura, și atunci vă încurajez să veniți dumneavoastră cu politici gata scrise și cu puncte de vedere gata făcute, gata să fie implementate, acolo unde în mod normal statul ar trebui să o facă”

Cerere de sprijin pentru negocierile cu Bruxelles-ul și pentru bugetul național

Nicușor Dan a evidențiat domeniile-cheie în care România are nevoie de poziții clare din partea mediului privat, inclusiv în perspectiva negocierii viitorului Cadru Financiar Multianual.

Iată textul cu semnele de citare corect puse și punctuația ajustată pentru claritate:

„Bugetul național: care sunt zonele economice pe care vrem să le stimulăm? Avem o analiză a schemelor de ajutor de stat, ce a reușit, ce a eșuat, avem o perspectivă pe următorii ani? Eu nu am, dar d-voastră și specialiștii pe care noi să-i plătim, d-voastră să-i plătiți, puteți să o aveți; astfel încât dezbaterea pe bugetul pe 2026 să aibă o puternică componentă privind economia națională. La fel, putem să vorbim despre procesul legislativ. Sunt chestiuni care vizează mediul economic, sunt chestiuni care vizează educația.”

În privința educației, Președintele a ridicat problema neconcordanței dintre școală și piața muncii. „Cum facem ca ce produce școala să fie în acord cu ce așteptați dumneavoastră în piață, ca forță de muncă?”

Nicușor Dan a cerut implicarea mediului privat în reformarea instituțiilor publice

Nicușor Dan a atras atenția și asupra deficitului comercial, cerând din nou implicarea mediului privat în reformarea instituțiilor publice. „Nu există acest aparat de stat în momentul acesta. Vă rugăm, acolo unde se poate, să-l supliniți”, a transmis el, referindu-se la lipsa unei strategii de diplomație comercială.

„Pentru a corecta deficitul comercial, trebuie să lucrăm împreună, statul cu mediul privat și, pentru asta, trebuie să folosim aparatul nostru diplomatic, așa cum toată lumea o face, pentru a stimula exporturile din România și pentru a găsi, pentru a stimula parteneriatele potrivite care să ajute economia noastră. Din nou, există disponibilitate, dar în momentul acesta nu prea există proiect.”

Investițiile în apărare, „oferă oportunități economiei românești”

Președintele a vorbit și despre contextul geopolitic actual, care obligă țările europene să investiți în apărare. „De principiu, e mai bine să plătești profesori decât oameni care fac mitraliere, dar ăsta este contextul”, a spus el, subliniind însă oportunitățile economice din industria de apărare pentru România: „Este o oportunitate pentru economia noastră.”

Confederația Patronală Concordia a organizat vineri un summit care a reunit lideri din mediul de afaceri și academic, decidenți politici și experți economici, pentru a analiza cum poate România să facă tranziția de la o economie bazată pe costuri competitive la una axată pe inovare și pe crearea de valoare adăugată ridicată.”

Invitați de onoare au fost președintele României, Nicușor Dan, și președintele BusinessEurope, Fredrik Persson, iar gazda evenimentului este jurnalistul Tudor Mușat.

Președintele BusinessEurope, Fredrik Persson.
Președintele BusinessEurope, Fredrik Persson.

Evenimentul a fost structurat pe trei paneluri de discuții. Primul s-a referit la Competitivitatea Europeană și provocările României: Reconfigurarea strategică a economiei europene iar cel de-al doilea panel a vizat Transformarea economică a României: De la costuri competitive, la inovare și valoare. Al treilea panel a dezbătut Viitorul economic al României: Provocări, viziuni, acțiuni.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Consolidarea capacității Concordia pentru dialog social, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus (FSE+), și Guvernul României, prin Programul Educație și Ocupare

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. lei, în scădere cu 66%
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. ...
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți urgente în sănătate
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți ...
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina agricolă
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina ...
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte