- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Nicușor Dan: România susţine proiectul de liber-schimb între UE şi Mercosur

19 Dec, 09:47 • Daniela Oancea
Președintele Nicușor Dan a declarat că proiectul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur reprezintă un acord foarte util pentru România, subliniind beneficiile economice pe termen lung pentru țară.
Nicușor Dan: România susţine proiectul de liber-schimb între UE şi Mercosur

Nicușor Dan, președintele României: „Da, noi susținem (proiectul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur, n.red), pentru că, în urmă cu, să zicem, trei-patru luni, am avut discuții cu agricultorii din România și am avut anumite rezerve, care au fost depășite în urma discuțiilor.

„Nu am fost singurii care au avut tipul ăsta de rezerve, dar, cu titlul general, este foarte util pentru Europa, deci pentru România, să deschidă, să aibă un acord comercial cu o piață așa de mare cum este America de Sud. Acesta este motivul pentru care susținem”, a declarat Nicușor Dan, citat de Euronews.

„Este un acord care se negociază de multă vreme și care este detaliat pe multe capitole, pe multe produse, iar acordul include și clauze care prevăd că, în situația în care o anumită marfă invadează și depășește un anumit procent pe piața europeană, se aplică măsuri care protejează economia europeană”, a explicat președintele României.

Semnarea acordului Mercosur, amânată până în ianuarie

La summitul Consiliului European, președinta Comisiei Europene a informat liderii Uniunii Europene că semnarea acordului comercial cu țările din America Latină, inițial programată pentru sâmbătă, a fost amânată pentru luna viitoare, potrivit POLITICO.

Citește: Uniunea Europeană îngheață pe termen nelimitat activele rusești

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, era programată să participe la ceremonia de semnare a acordului pe 20 decembrie în Brazilia. Totuși, fără aprobarea statelor membre, semnarea nu poate avea loc.

Mii de fermieri s-au adunat joi la Bruxelles, au blocat drumurile cu tractoare și au aruncat cu cartofi și ouă, protestând împotriva politicii agricole europene și a acordului comercial UE-Mercosur cu America de Sud.
Mii de fermieri s-au adunat la Bruxelles, au blocat drumurile cu tractoare, și au protestat violent împotriva politicii agricole europene și a acordului comercial UE-Mercosur cu America de Sud.

Franța și Italia au solicitat o amânare în aprobarea Acordului UE-Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay) și 10.000 de fermieri au ieșit în stradă la Bruxelles, înfuriați de tratatul comercial.

Instituțiile UE caută sprijin pentru acordul controversat, oferind garanții suplimentare fermierilor

Instituțiile UE au convenit, în urma unor negocieri fulger, să consolideze protecțiile pentru fermierii europeni. Este o încercare de ultim moment de a-i convinge pe Emmanuel Macron și Giorgia Meloni să sprijine acest acord controversat, relatează POLITICO.

Într-o declarație făcută după o convorbire telefonică cu președintele brazilian Lula da Silva, Meloni a adoptat un ton conciliant, afirmând că nu se opune acordului.

„Guvernul italian este gata să semneze acordul de îndată ce fermierilor li se vor oferi răspunsurile necesare. Acest lucru va depinde de deciziile Comisiei Europene și poate fi definit într-un termen scurt”, a declarat Meloni.

Lula discută cu Meloni, după ce Italia a anunțat că nu va susține acordul UE–Mercosur fără garanții pentru fermieri

Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat joi că a discutat cu premierul italian Giorgia Meloni, după ce aceasta a spus miercuri că Italia nu va aproba acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur, până când nu vor fi oferite garanții pentru protejarea fermierilor europeni împotriva efectelor potențial dăunătoare.

„Am fost surprins să aflu că Italia, împreună cu Franța, nu doresc să semneze acordul”, a spus Lula într-o conferință de presă.

„Am vorbit cu Meloni și mi-a explicat că nu este împotriva acordului, ci că se confruntă cu unele dificultăți politice din cauza fermierilor italieni, dar că este sigură că îi poate convinge să îl accepte.

„Apoi mi-a cerut să am răbdare pentru o săptămână, zece zile, cel mult o lună, și că Italia va semna”, informează ansa.it.

Poziția Italiei este esențială, deoarece ar putea determina dacă se poate ajunge la o majoritate calificată a statelor membre ale UE necesară pentru aprobarea acordului.

Germania, cu o economie puternic orientată spre exportul de produse industriale, se numără printre statele care susțin acordul comercial cu Mercosur, văzut ca o oportunitate de a facilita accesul produselor sale pe piața sud-americană, un argument central invocat chiar de Comisia Europeană în favoarea încheierii pactului.

În contrapartidă, produsele agricole sud-americane, cu un avantaj de cost față de cele europene, vor avea acces mai facil pe piața UE, ceea ce pune în dificultate fermierii europeni și statele membre cu sectoare agricole puternice.

Comisia Europeană dorește ca acordul cu Mercosur să fie adoptat până la finele anului

Comisia Europeană dorește ca acordul comercial de liber schimb cu Mercosur să fie adoptat de statele UE până la finele anului în curs și a împărțit documentul în două părți.

Una dintre părți se referă exclusiv la comerț, ceea ce permite Comisiei să asigure adoptarea textului numai cu o majoritate calificată — adică cel puțin 15 dintre cele 27 de state membre, care împreună însumează cel puțin 65% din populația blocului comunitar — și să elimine posibilitatea unui veto din partea vreunui stat, cum ar fi Franța, care cere amânarea votului până anul viitor pentru negocierea unor garanții solide pentru agricultura europeană.

Propunerile Comisiei Europene privind Politica Agricolă Comună (PAC) stârnesc nemulțumiri în rândul fermierilor europeni, întrucât în viitorul buget multianual al UE (2028-2034) fondurile pentru PAC ar urma să fie reduse cu 20%, iar politica ar urma să fie fuzionată cu cea de coeziune, informează Euronews.

Citește: Nicușor Dan participă la Summitul UE – Balcanii de Vest și la Consiliul European de la Bruxelles

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu