La rândul ei, China a anunțat suspendarea activităților, a cursurilor școlare și a transporturilor la Shenzhen și în circa zece mari orașe din sudul țării în așteptarea taifunului Ragasa, informează AFP.
Cea mai puternică furtună a acestui an a lovit mai întâi nordul Filipinelor cu vânturi distructive și ploi torențiale, determinând evacuarea a mii de persoane și alerte în Hong Kong, Taiwan și China continentală.
Taifunul Ragasa, cunoscut în Filipine sub numele de Nando, a atins uscatul pe insula Panuitan, în provincia Cagayan, luni, conform Agenției Meteorologice a țării (PAGASA), după ce a generat vânturi constante de peste 267 km/h, echivalentul unui uragan de categoria 5.
Zeci de milioane de persoane ar putea fi afectate de furtună, care urmează să traverseze părți ale insulei filipineze înainte de a se îndrepta spre marile orașe Hong Kong și Macao și provincia Guangdong din China continentală.
„Vânturile locale pot fi ușor mai puternice în zonele de coastă și în regiunile deluroase sau montane expuse. În zonele adăpostite de direcția vântului dominant, vântul este mai slab”, a precizat PAGASA.
Luni dimineață, furtuna se afla la puțin peste 1.000 km est-sud-est de Hong Kong și se deplasa spre vest cu aproximativ 23 km/h.
Chiar și fără a atinge direct uscatul în Filipine, benzile exterioare ale lui Ragasa vor aduce ploi torențiale și rafale distructive de peste 315 km/h. Inundațiile și alunecările de teren sunt posibile în nordul Luzonului, unde cantitățile de precipitații ar putea depăși 400 mm în anumite zone.
Valuri uriașe de trei metri sau mai mult amenință să inunde zonele de coastă ale insulelor Batanes și Babuyan din Filipine, estul Taiwanului și, ulterior, sudul Chinei și Vietnamului.
Agenția meteorologică a Filipinelor a emis luni dimineață semnalul de vânt numărul 5, cel mai ridicat, pentru insulele nordice Babuyan, avertizând asupra unor condiții „potențial extrem de distructive” și a „unui risc ridicat de furtună periculoasă pentru viață” în aceste zone.
Peste 10.000 de persoane au fost evacuate în nordul și centrul Luzonului, a anunțat Departamentul filipinez pentru Interne și Administrație Locală. „Casele și bunurile pot fi reconstruite, dar viețile pierdute nu pot fi înlocuite niciodată”, a transmis departamentul, îndemnând locuitorii să respecte ordinele de evacuare.
Imagini video din insula Camiguin, postate de departament, au arătat vânturi puternice și valuri care se revărsau peste case pe o stradă rezidențială. Mai la nord, filmări realizate de un locuitor au surprins rafale violente care smulgeau copaci înalți în provincia Batanes.
Președintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. a suspendat activitatea guvernamentală și cursurile școlare luni în zona capitalei, Metro Manila, precum și în 29 de provincii din regiunea Luzon, a relatat Associated Press. Spitalele din provincia Cagayan de Nord au fost, de asemenea, puse în alertă. Taifunul a provocat pene de curent pe insula Calayan și în întreaga provincie nordică Apayao.
Au fost emise avertizări de inundații și pentru zonele joase din Luzon, pe măsură ce Ragasa intensifică ploile musonice și riscul de inundații distructive, scriu editorii de la CNN.
În alte zone ale regiunii, autoritățile au anunțat măsuri de protecție pentru civili înainte ca furtuna să atingă uscatul, inclusiv închiderea școlilor, suspendarea legăturilor de transport cheie și ordine de evacuare.
În China, oficialii pregăteau relocarea a 400.000 de persoane din zonele joase și de coastă ale orașului Shenzhen, un megapolis cu aproximativ 17,5 milioane de locuitori. Mai la nord, trenurile vor fi treptat suspendate marți în întreaga provincie Guangdong, au anunțat autoritățile feroviare.
Autoritățile din Taiwan au emis avertizări pentru uscat și mare, au suspendat unele servicii de ferry și au închis trasee turistice în sudul și estul insulei, anticipând ploi abundente și inundații. În comitatul Hualien de Est, aproximativ 300 de locuitori au fost pregătiți pentru evacuare.
După ce va trece pe lângă sudul Taiwanului, Ragasa este așteptat să se apropie de sudul Hong Kong-ului miercuri dimineață, cu viteze maxime ale vântului de peste 200 km/h și rafale de până la 250 km/h, echivalentul unui uragan puternic de categoria 3, potrivit Joint Typhoon Warning Center.
Centrul financiar s-a pregătit intens pentru a face față inundațiilor, alunecărilor de teren și copacilor căzuți, inclusiv prin închiderea școlilor marți și miercuri.
Compania aeriană din Hong Kong, Cathay Pacific Airways, va opri zborurile de pasageri programate să plece sau să sosească în oraș marți seara, conform Associated Press. Se așteaptă anularea a peste 500 de zboruri. Hong Kong Airlines, un alt operator regional, a suspendat și ea zeci de zboruri pentru săptămâna curentă.
Podul care leagă Hong Kong, Macao și orașul chinez Zhuhai va fi suspendat începând de marți, a anuțat guvernul.
Toate școlile din Hong Kong vor fi închise de marți până miercuri, a mai anunțat guvernul luni. Birourile locale vor facilita adăposturi temporare, în timp ce echipele de poliție, pompieri și medicale de urgență sunt în alertă maximă.
Condițiile maritime ar putea fi similare cu furtunile anterioare mortale și distructive, inclusiv Taifunul Hato, care a adus vânturi puternice și inundații în orașele Macao și Hong Kong în 2017, și Taifunul Mangkhut, care a lovit Hong Kong și sudul Chinei după ce a ucis zeci de persoane în Filipine în 2018, a avertizat guvernul.
Luna trecută, Hong Kong a înregistrat cea mai mare cantitate de precipitații zilnică în luna august de la începutul înregistrărilor, în 1884.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2025/09/Taifunul_Ragasa.jpg)
Pacificul de Vest este cel mai activ bazin tropical de pe Terra iar septembrie este adesea cea mai aglomerată perioadă. Ragasa amintește cât de rapid se pot intensifica furtunile în această regiune și cât de distructive pot fi când se apropie de zonele dens populate de coastă.
Intensificarea rapidă a super-taifunului Ragasa s-a produs printr-un ciclu de înlocuire a ochiului furtunii, în care un inel secundar de furtuni se formează în afara nucleului și înlocuiește treptat vechiul ochi interior.
Odată finalizat acest proces, furtuna se extinde, cu un câmp de vânt mai larg și un ochi mai puternic. Aceste explozii rapide de intensificare devin din ce în ce mai frecvente pe măsură ce planeta se încălzește.
Departamentul pentru gestionarea dezastrelor din provincia Guangdong, în care se află orașele unde va lovi supertaifunul Ragasa, a anunțat de asemenea, printr-un comunicat, ridicarea la nivelul 1 – cel mai înalt – a alertei privind riscul de pagube provocate de taifun.
Ragasa ar urma să lovească zonele de coastă ale provinciei în următoarele 24 de ore, a precizat acesta în cursul dimineții.
Taifunul se intensifică rapid, cu un (posibil) impact extins și un potențial ridicat de distrugere, a declarat, potrivit unui comunicat, Huang Kunming, un responsabil local din provincia Guangdong.
Taifunul ar urma „să provoace efecte grave, legate de vânt, ploi și inundații, începând din noaptea de 23 septembrie” au transmis autoritățile din Shenzhen într-un comunicat postat marți pe rețelele sociale.
Cu excepția personalului de salvare și a celui care asigură serviciile esențiale, vă rugăm să nu ieșiți afară decât dacă este absolut necesar”, se precizează în același comunicat.
Autoritățile locale din aceste prefecturi au decretat, de asemenea, suspendarea producției industriale și a comerțului.
Shenzhen, alături de provincia Guangdong, constituie unul dintre principalele huburi industriale ale Chinei, concentrând fabrici de tehnologie avansată (Huawei, BYD, Foxconn), porturi și noduri esențiale ale lanțurilor globale de aprovizionare.
Suspendarea activităților a intrat în vigoare marți dimineață în unele orașe, dar va fi aplicată treptat și în altele, pe măsură ce taifunul se apropie de coastele Chinei.
„Vânturile puternice și ploile torențiale vor avea un impact sever asupra orașului nostru, impunând o situație de protecție majoră” au precizat, într-un comunicat, serviciile de urgență din Foshan, un alt oraș vizat scriu editorii de la Agerpres.