Știri externe

Poliția britanică anunță că zece persoane au fost spitalizate, dintre care nouă în stare critică, în urma unui atac cu cuțitul într-un tren

02 Nov, 08:45 • Daniela Oancea
Poliția britanică anunță că zece persoane au fost spitalizate, dintre care nouă se află în stare critică, în urma unui atac cu cuțitul petrecut sâmbătă seara, într-un tren care se îndrepta spre Londra. Poliția antiteroristă sprijină ancheta.
Poliția britanică anunță că zece persoane au fost spitalizate, dintre care nouă în stare critică, în urma unui atac cu cuțitul într-un tren

Poliția britanică confirmă că atacul a avut loc într-un tren care circula de la Doncaster către Londra King’s Cross și tocmai plecase din Peterborough.

Poliția Transporturilor din Marea Britanie, care a preluat conducerea intervenției, fiind responsabilă de securitatea pe calea ferată, a anunțat duminică dimineața că două persoane au fost arestate în legătură cu atacul.

Doi tineri britanici, în vârstă de 32 și 35 de ani, au atacat cu cuțitul pasagerii, rănind grav zece persoane, dintre care două se află în stare critică. Poliția britanică a exclus în cele din urmă un motiv ideologic sau terorist, iar motivele rămân necunoscute, în timp ce ancheta continuă.

Incidentul idică numeroase semne de întrebare, mai ales că atacatorii, ambii născuți în Marea Britanie, au acționat împreună și aparent la întâmplare, într-un tren plin de pasageri.

Martorii au descris scene de groază, cu sânge peste tot și oameni fugind panicați, imaginile amintind, potrivit unui martor citat de The Sun, de „o scenă dintr-un film, nu din realitate”.

„Zece persoane au fost transportate la spital, dintre care nouă se crede că au suferit răni care le pun viața în pericol”, se arată într-un comunicat al poliției.

Serviciile de urgență – inclusiv polițiști înarmați și ambulanțe aeriene au intervenit imediat ce trenul a fost oprit în gara din Huntingdon.

Atacul a putut fi controlat imediat după sosirea trenului în stația din Huntingdon, iar polițiști îmbrăcați în combinezoane criminalistice, însoțiți de un câine polițist, au ajuns pe peron.

Atacul din tren este un incident major, iar Poliția Antiteroristă sprijină ancheta, în timp ce investighează pentru a stabili circumstanțele și motivația.
Atacul din tren este un incident major, iar Poliția Antiteroristă sprijină ancheta, în timp ce investighează pentru a stabili circumstanțele și motivația.

Forțele de ordine britanice au mai precizat că a fost activat inițial codul național „Platon”, termenul utilizat de poliție și serviciile de urgență pentru a desemna un posibil „atac terorist în desfășurare”. Această declarație a fost ulterior anulată.

Citește și: Kash Patel, Directorul FBI, a declarat că un „potenţial atac terorist” de Halloween a fost dejucat

„Desfășurăm cercetări urgente pentru a stabili ce s-a întâmplat, iar acest lucru ar putea dura ceva timp înainte de a putea confirma alte informații,” a declarat superintendentul-șef Chris Casey. „În acest stadiu incipient, nu ar fi potrivit să speculăm asupra cauzelor incidentului.”

Poliția din Cambridgeshire a precizat că polițiștii înarmați au intervenit la fața locului după ce au fost alertați la ora 19:39, sâmbătă seara. Două persoane au fost arestate în gara situată la aproximativ 120 de kilometri nord de Londra.

Premierul britanic Keir Starmer a transmis că „gândurile mele sunt alături de toți cei afectați” de acest „incident îngrozitor”.

London North Eastern Railway (LNER) a anunțat că pasagerii ar trebui să evite călătoriile duminică, din cauza unei perturbări majore a traficului feroviar.London North Eastern Railway (LNER) a anunțat că pasagerii ar trebui să evite călătoriile duminică, din cauza unei perturbări majore a traficului feroviar.

Primarul regiunii Cambridgeshire și Peterborough, Paul Bristow, a aflat despre „scenele oribile” petrecute în tren, scriu editorii Associated Press.

Compania London North Eastern Railway (LNER), care operează serviciile de pe linia principală de coastă estică a Marii Britanii, a confirmat că incidentul a avut loc într-unul dintre trenurile sale și a îndemnat pasagerii să evite deplasările din cauza „perturbărilor majore”.

Citiți și: Zborurile au fost reluate pe aeroportul din Berlin, după suspendarea provocată de o alertă cu drone

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski