- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Rovinieta de o zi costa 1 euro si intra pe piata pana la finalul anului

19 Oct, 00:01 • Redactia DailyBusiness
Rovinieta de o zi pentru autoturisme va costa 1 euro si va intra in vigoare cel tarziu la 1 ianuarie 2008, documentatia necesara fiind in curs de aprobare la Guvern, a spus pentru DailyBusiness Ecaterina Munteanu, director comercial in cadrul Companiei Nationale de Autostrazi.
Rovinieta de o zi costa 1 euro si intra pe piata pana la finalul anului

Proprietarii de autoturisme vor plati 1 euro pentru acest tip de rovinieta, indiferent de cat de poluante sunt masinile (non-euro, Euro I, Euro II sau mai mult).

„Speram ca rovinieta de o zi va intra in vigoare chiar mai devreme, insa cu siguranta se va intampla cel tarziu la 1 ianuarie 2008”, a spus Munteanu.

Desi tariful pentru rovinieta de o zi este stabilit inca din 2002 prin ordonanta de urgenta, ea nu a fost inca vanduta efectiv. De altfel, o lege din aprilie anul acesta (101/2007), care aducea modificari ordonantei respective, chiar a eliminat conceptul „rovinieta de o zi”, astfel ca acum este necesara reintroducerea lui in legislatie, spun oficialii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

Tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania – rovinieta – va atinge, incepand cu 2008, nivelul prevazut de directivele europene, a precizat CNADNR. Aplicarea tarifului pentru utlizarea drumurilor s-a facut etapizat, in conformitate cu Ordonanta Guvernului 15/2002.

Astfel, pretul unui roviniete pe un an va creste, de la 1 ianuarie 2008, cu circa 75% pentru categoria „Euro II si peste”, de la 16,8 euro, pana la 28 de euro, iar pentru autoturismele non-euro, pretul rovinietei va creste cu peste 70%, de la 24 euro la 40 de euro.

Calendarul de aplicare etapizata a tarifului a fost propus de Romania la negocierile pentru integrarea in Uniunea Europeana, fiind agreat si acceptat.

Pentru rovinietele cu valabilitate de o saptamana, tariful va fi de 3 euro pentru autoturismele Euro II si mai mult, si 5 euro pentru cele non-euro, cu aproximativ 2 euro mai mult decat pretul aplicat in perioada 2005-2007.

Rovinietele pentru o luna vor costa intre 6 si 10 euro, iar pentru 6 luni – intre 15 si 25 euro.

Rovinietele pentru un an, valabile pentru microbuze, vor costa intre 340 si 360 euro, iar pentru autobuze si autocare intre 650 si 850 euro. Pentru vehiculele de transport marfa cu masa totala pana in 3,5 t se va plati, pentru o perioada de un an, intre 100 si 150 euro.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
UE reafirmă parteneriatul cu SUA după atacurile lui Trump la NATO. Legăturile transatlantice rămân esențiale
UE reafirmă parteneriatul cu SUA după atacurile lui Trump la NATO. Legăturile transatlantice rămân ...
Iranul amenință giganții tehnologici americani, pe fondul tensiunilor geopolitice. Lista include companiile Apple, Microsoft și Google
Iranul amenință giganții tehnologici americani, pe fondul tensiunilor geopolitice. Lista include companiile ...
Irineu Darău: Finanțarea publică va fi condiționată de inovație și digitalizare
Irineu Darău: Finanțarea publică va fi condiționată de inovație și digitalizare
Paștele la Ierusalim va fi sărbătorit fără public, pe fondul restricțiilor de securitate
Paștele la Ierusalim va fi sărbătorit fără public, pe fondul restricțiilor de securitate
Poliția avertizează asupra unui nou val de fraude online prin site-uri și articole false
Poliția avertizează asupra unui nou val de fraude online prin site-uri și articole false
Rezervele valutare ale BNR au urcat la 67 mld. euro în martie, pe fondul intrărilor din euroobligațiuni și al operațiunilor cu băncile comerciale
Rezervele valutare ale BNR au urcat la 67 mld. euro în martie, pe fondul intrărilor din euroobligațiuni ...
O româncă şi un ucrainean, arestaţi în Germania sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei
O româncă şi un ucrainean, arestaţi în Germania sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei
ANSVSA retrage peste 2 tone de alimente nesigure și aplică amenzi de aproape 1,5 milioane de lei înainte de Paște
ANSVSA retrage peste 2 tone de alimente nesigure și aplică amenzi de aproape 1,5 milioane de lei înainte ...
Trump amenință cu retragerea SUA din NATO după lipsa sprijinului european în conflictul cu Iranul
Trump amenință cu retragerea SUA din NATO după lipsa sprijinului european în conflictul cu Iranul
NASA pornește Artemis 2. Prima misiune cu echipaj uman în jurul Lunii după 50 de ani
NASA pornește Artemis 2. Prima misiune cu echipaj uman în jurul Lunii după 50 de ani
Guvernul pregătește reducerea prețului la carburanți. Acciză mai mică sau contribuție voluntară, decizia vine joi sau vineri
Guvernul pregătește reducerea prețului la carburanți. Acciză mai mică sau contribuție voluntară, ...
Vreme severă în România. Vânt puternic, ploi torențiale și ninsori în zonele montane până sâmbătă
Vreme severă în România. Vânt puternic, ploi torențiale și ninsori în zonele montane până sâmbătă
Franța își regândește complet apărarea pentru un posibil atac al Rusiei asupra NATO
Franța își regândește complet apărarea pentru un posibil atac al Rusiei asupra NATO
CCR analizează sesizarea lui Nicușor Dan pe legea energiei: Acuzații de depășire a limitelor reexaminării
CCR analizează sesizarea lui Nicușor Dan pe legea energiei: Acuzații de depășire a limitelor reexaminării
PSD se apropie de decizia finală. Întâlnire-cheie la București înainte de votul din 20 aprilie
PSD se apropie de decizia finală. Întâlnire-cheie la București înainte de votul din 20 aprilie
ANAF verifică suspiciunile de integritate în rândul angajaților. Controale interne asupra bunurilor confiscate
ANAF verifică suspiciunile de integritate în rândul angajaților. Controale interne asupra bunurilor ...
Nicușor Dan și șeful Curții de Conturi Europene au discutat la București despre controlul fondurilor UE și întărirea mecanismelor de audit
Nicușor Dan și șeful Curții de Conturi Europene au discutat la București despre controlul fondurilor ...
Donald Trump: „Va trebui să învățați să luptați pentru voi înșivă. SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, la fel cum nici voi nu ați fost pentru noi”
Donald Trump: „Va trebui să învățați să luptați pentru voi înșivă. SUA nu vor mai fi ...