Auto

Stroe, Dacia: Asteptati-va la promotii spectaculoase pentru Logan

29 May, 17:09 • Redactia DailyBusiness
Loganul de criza, vandut de Dacia cu 5.000 de euro, a generat cele mai mari vanzari in prima etapa a Programului Rabla. Dacia si-a depasit net competitorii si pregateste noi promotii incepand cu 1 iunie, a declarat, pentru DailyBusiness.ro, Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia.
Stroe, Dacia: Asteptati-va la promotii spectaculoase pentru Logan

Prima etapa a Programului Rabla s-a incheiat vineri, dealerii auto nereusind sa vanda decat 11.500 din cele 20.000 de masini pentru care statul a alocata prime de casare in valoare de 3.800 de lei.

Potrivit datelor preliminare ale Administratiei Fondului de Mediu, din cele 11.500 de automobile, jumatate au fost vandute de Dacia, succesul Loganului de 5.000 de euro fiind unul de necontestat. Rezultatele confirma estimarile specialistilor, prezentate intr-o analiza DailyBusiness.ro.

Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia, a declarat ca succesul de vanzari se datoreaza mixului corect pret-calitate practicat de Dacia, masina dovedindu-se cea mai bine adaptata noilor realitati din piata auto.

Stroe a declarat ca in faza a II-a a Programului Rabla, ce va incepe pe 1 iunie, a solicitat cresterea numarului masinilor alocate companiei argesene.

„Programul Rabla s-a dovedit un succes pentru noi si intentionam sa extindem si mai mult vanzarile. Pe langa prima suplimentara pe care o alocam, vom veni, de la 1 iunie, si cu alte promotii spectaculoase”, a precizat Stroe, fara a da detalii suplimentare.

Dacia a vandut inca din primele zile toate cele 1.731 de unitati alocate in Programul Rabla, solicitand Administratiei Fondului de Mediu extinderea cotei alocate. Dacia a primit, astfel, alte doua suplimentari, de 1.731 respectiv 500 de unitati.

„Succesul vanzarilor Dacia se datoreaza pretului psihologic practicat. Au jucat inteligent la nivel de marketing, operand o reducere de 500 de euro, fapt ce a dus pretul celei mai ieftine masini de la 6.400 la 5.900 de euro. Adaugand prima de casare, pretul s-a dus spre 5.000 de euro, iar asta a fost argumentul decisiv pentru clienti”, a explicat analistul auto Dan Constantinescu.

Daca Dacia a vandut in jur de 5.700 de automobile, ceilalti jucatori din piata au reusit cu greu sa isi faca loc in preferintele clientilor. Renault Nissan a vandut 1.000 de masini, Skoda circa 860, Hyundai 650, Ford si Opel circa 620 unitati fiecare, in timp ce Chevrolet a vandut 550 automobile. Datele sunt insa cu titlu preliminar, rezultatele oficiale urmand sa fie prezentate cel mai probabil luni.

Dealerii cer extinderea Programului Rabla pentru firme

Jucatorii din piata auto si-au reinnoit, in aceasta saptamana, solicitarea catre Guvern privind extinderea Programului Rabla si la firme. Constantin Stroe a declarat ca, in contextul in care vanzarile din piata auto au scazut, in primele 4 luni, cu peste 50%, este necesar ca Guvernul sa sustina industria auto, pentru a evita falimentul.

„Cred ca introducerea firmelor de leasing in acest program va avantaja pe toata lumea, de la companii la clienti, si asta in conditiile in care creditul auto este blocat”, a spus Stroe, pentru DailyBusiness.ro.

Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului, a declarat ca analizeaza aceasta varianta.

„Pe mine, ca ministru al Mediului, ma intereseaza sa scot rablele de pe sosele. Nu ma deranjeaza sa dau banii aceia, 3.800 de lei, firmelor. Mai trebuie sa primesc un acord din partea Ministerului Finantelor pentru ca acest lucru sa fie posibil”, a declarat recent Nemirschi. Acesta a mai spus ca se analizeaza in prezent modalitatea in care se va acorda subventia respectiva, daca va fi ajutor de stat sau se va gasi alta formula.

„Este o problema si cautam solutii. Discutam cu Ministerul Finantelor sa vedem cum putem sa facem acest program sa functioneze, in 2009, in parametrii stabiliti. Nu vom modifica prima de casare. Ne-am propus ca, in 2009, sa scoatem din uz 60.000 de rable care polueaza si cautam solutii”, a afirmat Nemirschi.

Numarul total de locuri in editia din 2009 a programului de inlocuire a parcului auto national a crescut la 60.000, fata de 40.000 in 2008.

Prima de casare primita de cei care isi dau la fier vechi masina a fost majorata la 3.800 de lei pe unitate, comparativ cu 3.000 de lei in 2008. Astfel, fondurile totale alocate pentru programul de innoire a parcului auto in 2009 vor fi de 228 milioane de lei (55 mil. euro).

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică