Amenintarea lui „W”

Criza a inceput in 2008 printr-o situatie dificila in domeniul financiar: mai multe banci au dat faliment in Statele Unite si infuzii imense de capital de la bugetele statelor au fost orientate catre acest sector, pentru a limita proportiile dezastrului. Imediat criza s-a mutat in economie, iar mai apoi in plan social si politic.

La noi criza de import nu a afectat prea mult bancile, in masura in care acordul cu FMI inceput in 2009 s-a bazat si pe un „gentleman’s agreement” cu bancile care au subsidiare in Romania, de a nu-si retrage banii din tara. Apoi impozitul forfetar si lipsa oricarei preventii si a educatiei financiare a proprietarilor de afacere a eliminat peste 300.000 de firme cu urmari privind incasarile la buget si cresterea ratei somajului. Au urmat miscarile socile „pseudosindicale” si cu suport politic si infractional din partea opozitiei si a unor persoane din zona penalului, escaladand criza sociala si politica.

Ce se poate observa este ca cele patru straturi – financiar, economic, social si politic – au fost penetrate pe rand de criza, in ordinea descrisa anterior: problemele financiare s-au percutat in economie, aceasta determinand probleme in sfera sociala, cu presiune pe zona politica. Nereformate, poate cu exceptia zonei private care este obligata sa o faca pentru a supravietui, la sfarsitul acestui an se poate accepta (cu greu, dar se poate accepta) o stagnare economica si o apropiere de „0”, dupa scaderi impresionante si de -7%, anul trecut. Spuneam ca, nereformate, acestea sunt si mai expuse unei eventuale reveniri a crizei, chiar daca nu una atat de virulenta ca pana acum.

In ultima perioada, din cauza ordonantei 50, bancile sunt puse cu spatele la zid, vazandu-si amenintate castigurile din acest an si eventuale scaderi privind prognoza pe 2011. Nesustinand economia, nereluand creditarea, castigand de pe urma creditelor deja acordate si a comisioanelor introduse abuziv, acestea sunt puse in balanta de catre FMI in negocierea cu autoritatile statului privind acordarea ultimei transe de 900 milioane de euro. De ce?

* In primul rand pentru ca FMI si-a pus obrazul in 2009 atunci cand a obtinut acel agreement cu bancile de a nu-si retrage banii dintr-o economie aflata sub amenintarea crizei si acordarea catre guvernele care s-au imprumutat masiv in aceasta perioada a unor imprumuturi la o dobanda convenabila.

* In al doilea rand poate pentru ca FMI, fiind o banca, este mai apropiata de sistemul bancar decat de veniturile romanilor.

* In al treilea rand poate pentru ca neinterventia BNR pentru combaterea sau sustinerea Ordonantei 50, precum si pentru penalizarea bancilor care au avut o atitudine sfidatoare fata de clienti, introducand abuziv clauze in contractele de creditare, lasa loc de interpretari.

* Si nu in ultimul rand poate pentru ca, o noua criza in domeniul financiar, ar insemna reluarea ciclului criza financiara – economica – sociala – politica, adica acel model de criza in „W” preconizata de unii specialisti.