Coeficientul de adversitate

A problem is a chance for you to do your best.
– Duke Ellington

Un termen relativ nou intrat in vocabularul specialistilor in resurse umane, dupa ce a facut o mica halta in mapele managerilor de top, este AQ ( coeficientul de adversitate) .

Tatal teoriei conform careia adversitatea poate fi utilizata in munca de echipa si poate deveni un motor al eficientei este Dr Paul Stoltz , care in 1990 publica prima lucrare pe acesta tema . Desi Dr Stoltz este cel care consolideaza termenul, pe baza unor cercetari stiintifice bine documentate si realizate in peste 10 ani, prima trimitere la acest termen apare inca din Biblie, acolo unde „greutatile si necazurile” erau privite ca incercari ale credintei si fauritoare de caractere puternice…

Pe scurt, se pleaca de la ideea ca orice obstacole, piedici, actuni contrare, circumstante socio-economice negative pot duce la cresterea capacitatii de reactie a persoanei, determina o crestere semnificativa a gradului de rezisteta la factori de stress si au ca rezultat o crestere a performantei proprii. Practic AQ-ul masoara capacitatea persoanei de a transforma adversitatile in energie, in puncte de spriji pasager pentru a obtine performante deosebite.

Cel mai simplu exemplu este cel al angajatului nou intrat intr-o firma, primit cu reticenta de cei din jur, neluat in calcul in procesul decizional , caruia i se vaneaza greselile dar care, cu multa ambitie, reuseste sa se impuna si sa demonstreze ca e cel putin la fel de bun ca si ceilalti membri ai echipei daca nu mai bun, „hranindu-se” cu energia negativa a piedicilor pe care le invinge. Exista un proverb ce ilustreaza perfect reactia la adveristate : CE NU TE OMOARA TE INTARESTE !

In conditii de normalitate e nevoie de un mediu competitiv pentru a-ti demonstra capacitatea de adversitate, in timpul pe care il traim acum (in care cuvantul de baza e CRIZA)…avem conditiile ideale …

Pentru a-si exemplifica cel mai bine teoria si pentru a-i da o ‘imagine ‘ Dr Stolz porneste de la modelul muntelui. Considera performanta profesionala (in cadrul unei companii) escaladarea unui munte (daca ne imaginam o organigrama intelegem de ce tocmai un munte…), iar angajatii , alpinisti mai buni sau mai slabi , in functie de AQ-ul pe care il au.

Dr Paul Stoltz imparte ‘alpinistii’ in trei categorii generale:
– Cataratorii (Climbers)
– Alpinistii de tabara (Campers)
– Invinsii (Quitters)

Sa incepem cu ultima categorie: am stat mult pe ganduri incercand sa utilizez cea mai buna traducere pentru quitters…in minte imi revenea aproape obsesiv acelasi termen- looser (evident tot in engleza pentru ca mai nou toti vorbim rom-gleza, dar si pentru ca suna usor mai putin dur looser fata de ratat). Quitterii nu sunt de fapt ratati cu diploma, sunt invinsii de viata dar mai ales de ei insisi. Quitters-ii sunt acele persoane care, inainte de a se implica intr-o actiune, gasesc mii de motive sa nu se implice ; sunt acele persoane care stau pe margine si comenteaza, care ofera sfaturi general valabile fara a se implica (fizic sau emotional). Quitter-ul este colegul care vrea sa obtina maxim de beneficii cu efort minim, care are cere inversunat respect fara a oferi respect si fara a demonstra ca il merita, e smecherasul sadea care se ghideaza dupa principiul ‘ las-o ma ca merge asa ‘ . Il veti regasi in persoana care trimite aceleasi prezentari prafuite clientilor (desi unele produse nu se mai fabrica de mult), in persoana sefului care stopeaza orice fel de initiativa ce i-ar putea imfluenta universul statut pe care l-a creat in jurul sau, in persoana juniorului care se foieste prin toata firma fara a face mare lucru, ascunzanduse in spatele celorlalti. Devine rapid vocea ridicata a depresiei, a vaicarelilor fara sfarsit, a strigatului de parasire a corabiei … Nu e colegul pe care si-l doreste cineva ! Poate fi modelat, dar efortul e destul de consistent si … scopul unei firme nu e sa ofere consultanta psihologica angajatilor ci sa produca profit…

Sunt persoane care ajung in pozitia de quitter dupa ce au obosit sa se bata cu morile de vant, dupa ce si-au irosit toata energia, dupa 7-8 ani de experienta ; persoane pentru care nu mai exista o provocare reala. Acestia se pot transforma usor in Climbers, au nevoie doar de scanteia data de provocare, de un mediu competitiv care sa se reinventeze periodic. Acestia sunt intr-o oarecare stare de staza, gata sa izbucneasca la urmatoarea competitie.

[img=297][/img]

Campers-ii sunt de regula marea majoritate a angajatilor dintr-o firma : se implica in noi actiuni- unele chiar riscante- cu usurinta, cu capul inainte, ard repede si au nevoie de un nivel de confort stabil la care sa se intoarca in caz ca… Incep in forta actiunile, nu-si dozeaza energia pentru intreg procesul in care s-au implicat (de multe ori pentru ca nu au capacitatea viziunii de ansamblu si/sau pe termen lung), obosesc si necesita „un loc de tabara ” pentru odihna, o plasa de siguranta. Ii regasim in colegul care vrea o promovare, munceste mult sa o obtina, isi atinge obiectivul si … se relaxeaza. Daca noua pozitie ii ofera un confort suficient ‘campeaza’ aici si devine spectator pentru restul urcusului, lasandu-i pe ceilalti sa continue. Il regasim in colegul care dupa ce a semnat cel mai mare contract din istoria firmei , pentru a le explica si celorlalti cum a reusit , se transforma din cel mai bun vanzator in trainer sau coacher, pentru ca e mai comod. Il regasim in managerul permanent implicat in sedinte care nu mai stie exact care ii e echipa si scopul in firma.

Dar…si climbersii au nevoie de o tabara calda dupa ce au finalizat urcusul ; si ei au nevoie de un dram de odihna. O gasesc in ‘tabara’ intretinuta de campersi, in mireasma cafelei mentinuta calda de acestia, in povestile despre familie ale acelorasi campersi. Concluzie : avem nevoie si de campers intr-o echipa

[img=296][/img]

Climbers – cataratorul de forta, strategul activ, pasii sai sunt planificati din timp, la jumatatea urcusului deja stie care va fi urmatorul masiv escaladat. E in permanenta legatura cu ‘tabara’, stie care e „starea vremii „, ce competitori mai sunt pe traseu, care le sunt punctele forte si cele slabe, ce s-a prabusit pe traseul sau, care sunt adversitatile posibile… E inventiv, poseda acel instinct al animalului de prada care ii permite sa utilizeze ca punct de spijin o piatra instabila , ce va cadea in urma sa, dar care ii poate oferi un punct de salt catre piscul urmator. Il regasim in persoana care n-are nici o problema sa se apuce de imbuteliat vin intr-o fabrca de procesat laptele, atunci cand nu mai are cumparatori sau materie prima ; il regasim in managerul care avand nevoie de furnizori de servicii auxiliare infiinteaza o astfel de firma si se trasnforma din beneficiar in furnizor de servicii aducand un plus de valoare. Sunt putini, dar nici „varfurile ” de putere pe care le vizeaza acestia nu sunt inepuizabile. Au talentul de a obtine rezultatele scontate si de a-i trage pe ceilalti dupa ei DAR? au nevoie permanenta de actiune, de provocare, de adrenalina. Drumul drept e plictisitor pentru ei, risca sa adoarma la volan ; ei sunt aproape mereu offroad.

Acum, dupa ce am vazut care sunt categoriile de „aplinisti ” cu care am pornit sa cucerim muntele, avand in vedere ca suntem intr-o perioada cu avalanse puternice (a se citi criza) , ca muntele nostru are portiuni aproape insurmontabile (incapacitate de plata aproape generalizata), ar fi bine sa campam pentru 1-2 zile (nu mai mult) si sa decidem cu cine continuam, in functie de strategia de cucerire a muntelui pe care am adoptat-o.
– Vrem sa ramanem sub varf, pe o portiune mai ferita de vantul puternic si avalanse ? – alegem preponderent campers ;
– vrem sa fim pe varf cu orice pret si sa fluture sigla noastra acolo ? – selectam cei mai buni campers, ii lasam in tabara pentru observatie si administrare si continuam cu climbers catre varf?
– Varianta preponderent quitters are un singur deznodamant , fnalizat la Registrul Comertului cu suspendarea activitatii sau radierea firmei?

Evaluati-va echipa, daca nu va puteti permite un assessment center serios, realizat cu profesionisti, incercati cel putin categorisirea colegilor in functie de cele trei categorii si …e momentul schimbarilor de membri in echipa. Este o perioada a adversitatilor, avem nevoie de colegi care sa reziste si sa stie sa le utilizeze in folosul lor si al nostru ; plangaciosii de serviciu nu mai pot fi tolerati in aceste vremuri, quitter-ii in vreme de criza sunt ca merele stricate intr-un cos cu mere bune … le transforma usor, dar sigur, in borhod !
Atentie insa : nu sunteti singurii decisi sa-si schimbe echipa, campersii vostri pot sa fie vazuti drept climbers de concurenta si … 80% din alpinisti sunt disponibili in aceasta perioada !!!!

Sfatul meu : recompenseaza-ti climbers-ii si ofera-le provocari, tine-ti campers-ii aproape si la curent cu situatia „escaladei ” si renunta la quitters. S-ar putea sa urci mai usor si sa nu fii doborat de avalanse (economice, sociale sau? legislative).