Criza, managementul si selectia naturala

04 Oct, 14:25 • Redactia DailyBusiness

In aceasta perioada economica dificila s-a scris foarte mult despre impactul negativ al crizei asupra companiilor si asupra Romaniei in general. Insa orice rau aduce cu sine si efecte pozitive, iar aceasta criza nu este o exceptie.

Perioada de criza a avut rolul pradatorului din procesul de selectie naturala, cel care prinde si ucide animalele slabe si bolnave, fapt care ajuta supravietuitorii sa devina mai puternici si mai rezistenti. Doar ca de aceasta data victimele nu sunt animalele pe care le privim pe canalul „Animal Planet”, ci companiile din mediul de afaceri romanesc.

Companiile mai agile, care au avut capacitatea sa simta „pradatorul” de departe, au reusit sa scape nevatamate, iar unele chiar au beneficiat de o cota de piata mai mare ca urmare a disparitiei unui concurent. Diferenta intre cei care au ramas si cei care au fost eliminati de pe piata a fost nivelul de profesionalism al managementului.

Lupta companiilor cu criza economica a luat de cele mai multe ori forma unor proiecte de reorganizare si de crestere a performantei. Aceste proiecte sunt si obiectul celei de a doua editii a studiului de BPR care este in curs de finalizare si analizeaza modul in care au reactionat companiile inainte si in timpul crizei. Analiza acestui tip de proiecte din ultimii doi ani arata clar care sunt caracteristicile managementului care a reusit sa-si ajute compania in lupta pentru supravietuire.

Proiectele care au inregistrat un succes important au fost organizate in companiile care evita o abordare „hei-rup”-ista si acorda o atentie sporita imbunatatirii relatiei cu clientii, ameliorarii continue si corelarii proiectelor cu strategia companiei. Si mai imbucurator este ca managementul mai putin performant doreste sa-si creasca pe viitor nivelul de proactivitate.

Impresia generala este ca managementul a devenit mai interesat sa analizeze cum se creeaza valoarea adaugata in companie. In loc sa perceapa procesele de business ca o cutie neagra in care intra resurse si rezulta venituri, managementul incearca sa urmeze logica: „intelege – masoara – optimizeaza/transforma – automatizeaza”

Criza economica se pare ca a avut si alte efecte benefice asupra managerilor din companiile romanesti. Acestia sunt mai atenti la modul in care analizeaza impactul proiectelor. Dupa cum se poate vedea si in graficul de mai jos, acum se incearca mai des cuantificarea succesului proiectelor in termen financiari (in principal prin prisma nivelului de reducere a costurilor, returul pe investitie etc.) in loc sa se bazeze pe aprecieri calitative sau indicatori strict operationali (cum era cazul inainte de criza).

CUM A FOST MASURAT SUCCESUL PROIECTELOR?

[img=678]kpi proiecte[/img]

Sursa: extras din rezultatele intermediare al studiului BPR, editia 2010

In acelasi timp, managementul este mai realist in ce priveste recuperarea investitiilor. In loc de a astepta un retur pe investitie pe termen scurt, majoritatea si-au resetat asteptarile la 2-3 ani, abordare care in opinia consultantilor este mai realista si mai sanatoasa pentru companiile romanesti.

Toate aceste schimbari au fost catalizate de criza economica care a reusit sa scoata o buna parte din managementul romanesc din starea de visare si autosuficienta. Presiunea existenta pe rentabilitate, eficienta si atentie fata de client va continua si va transforma mediul organizational al companiilor romanesti intr-unul mai structurat si mai sanatos.

In aceste conditii managementul nu are decat o singura optiune pentru a-si asigura supravietuirea: cresterea nivelului de profesionalism si asimilarea instrumentelor si tehnicilor moderne de gestiune a companiei.

Atingerea acestui deziderat poate fi realizata printr-un mix care sa includa in proportii variabile:
– Dezvoltarea prin forte proprii: training-uri, MBA, angajarea unor persoane cu competentele necesare pentru acoperirea zonelor deficitare, etc.
– Dezvoltarea prin consiliere din exterior: coaching pentru asimilarea tehnicilor de management, implicarea temporara in activitati punctuale a unor consultanti pe rol de coordonare sau expert, etc.

Cu cat nivelul de dezvoltare a companiei este mai mic, iar gradul de urgenta a solutionarii problemelor combinat cu gradul de complexitate al problemelor este mai mare, cu atat mai mult se va utiliza consilierea din exterior. Aceasta optiune are avantajul atingerii obiectivelor impuse de criza printr-o viteza si un nivel de calitate mai ridicate.

O mai buna monitorizare a activitatii companiei, reducerea de costuri si pregatirea pentru sustinerea dezvoltarii viitoare sunt si vor fi in continuare obiectivele de top ale managementului din companiile romanesti pentru depasirea perioadei de criza, insa vor solicita un efort sustinut din partea intregii organizatii.

In aceste conditii avantajul unui timp de reactie mai scurt devine critic, iar cel care va fi capabil sa reactioneze mai rapid si corect va supravietui.

Ion Ghimbovschi
Manager
Ensight Management Consulting

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...